x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primul tren electric Alstom circulă de astăzi pe ruta București-Brașov. Pro Infrastructură: Are întârziere de un an

Primul tren electric Alstom circulă de astăzi pe ruta București-Brașov. Pro Infrastructură: Are întârziere de un an

de Redacția Jurnalul    |    20 Noi 2024   •   07:32
Primul tren electric Alstom circulă de astăzi pe ruta București-Brașov. Pro Infrastructură: Are întârziere de un an

Primul tren electric livrat de Alstom României ca parte a unui contract care prevede cumpărarea a 37 de rame electrice va circula de miercuri pe ruta București-Brașov, a anunțat marți CFR Călători.

Potrivit unui comunicat al companiei, rama electrică RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream a fost alocată pentru exploatare operatorului național CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziționate pentru România.

CFR Călători va opera rama electrică pe ruta București Nord – Ploiești Vest – stațiunile de pe Valea Prahovei – Brașov ca tren Interregio și cu tarif aferent acestui rang de tren.

Astfel, un bilet pe distanța București Nord – Brașov costă 63 lei la clasa a II-a și 91 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren.

Miercuri, trenul va avea următorul orar: IR 16005 București Nord plecare 09:30 – Brașov sosire 12:00 / IR 16006 Brașov plecare 15:20 – București Nord sosire 17:53, iar în perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024 va circula după următorul program: IR 16001 București Nord plecare 05:40 – Brașov sosire 08:08 / IR 16002 Brașov plecare 08:43 – București Nord sosire 11:12.

Rama electrică este formată din 6 module (vagoane), oferind o capacitate de 351 de locuri. Prin construcție, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă și este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h.

Pro Infrastructură: Prima ramă electrică intră în pâine cu întârziere de doar un an

Prima ramă electrică intră miercuri în pâine cu întârziere de doar un an față de primele promisiuni, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură. Aceștia spun că cele aproximativ 2 ore și jumătate pe care trenul le va face din București la Brașov nu sunt demne de performanțele ramelor noi.

„Astăzi, 20 noiembrie, prima ramă Coradia produsă de Alstom intră în serviciul comercial pe București-Brașov după ce s-au rezolvat testările și avizele, cu excepția ETCS și a mersului cuplat. Cu întârziere de doar... un an față de primele promisiuni. Evident, fără presiunea alegerilor nu vedeam acum călători în tren. Contractual, nu trebuia să circule exclusiv pe București-Brașov și am fi vrut să lăudăm alegerea rutei care are o cerere ridicată, de sezon. Dar programul parcă e făcut după principiul ”, arată asociația într-o postare pe Facebook.

Conform postării, din București, noul tren va pleca la 5:40 dimineața și va ajunge la 8:08 în Brașov: „O trasă utilă poate doar pentru practicanții de sporturi de iarnă care seara se întorc în București. Apoi rama se întoarce la 8:43 din Brașov, sosește în București la 11:12, urmând ca următoarea cursă din zi să... nu existe! A obosit trenul, s-a trezit prea devreme dimineața...”.

„Evident, cursa de inaugurare va avea program special astfel încât politicienii să nu fie prea adormiți când se trag în poze cu jucăria nouă sau să nu se sperie de cum arată Gara de Nord înainte să răsară soarele. Aleșii vor merge la o oră normală, 9:30, nu ca fraierii de călători obișnuiți care au așteptat 15 ani material rulant nou”, susțin reprezentanții Pro Infrastructură.

Ei arată că din 15 decembrie trenurile vor fi la ore mai umane, circulând astfel pe tot parcursul zilei în regim pendulă: plecări din București la 6:31 și 13:22, plecări din Brașov la 10:25 și 16:27.

„Așteptăm cu nerăbdare livrarea celorlalte 36 de trenuri pe parcursul anului 2025, așa cum ni s-a tot promis. Și sperăm ca primele curse să se desfășoare fără incidente. Mici probleme pot să apară la începutul exploatării și, în plus, vremea se strică la munte chiar acum. De asemenea, vom monitoriza timpii de parcurs și cu cât vor ajunge în avans în stații, deoarece cele aproximativ 2 ore și jumătate nu sunt demne de performanțele ramelor noi”, mai spun reprezentanții asociației.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tren electric