PREMIUL DAN VOICULESCU ● Academia alege cîştigătorul
Mai e o zi pînă cînd Academia Română va decide la cine va merge cel mai
mare premiu din istoria recentă a României, trei miliarde de lei vechi.
PREMIUL DAN VOICULESCU ● Academia alege cîştigătorul
Mai e o zi pînă cînd Academia Română va decide la cine va merge cel mai mare premiu din istoria recentă a României, trei miliarde de lei vechi.
Academia Română va alege mîine personalitatea care va primi Premiul Dan Voiculescu. Un premiu care aduce în prim-plan valorile autohtone. Acesta va deveni o tradiţie şi va fi acordat în fiecare an. Competiţia a fost deschisă oricărui român. Timp de zece luni, sute de oameni au fost propuşi din mai toate domeniile profesionale.
În actualul context social, este nevoie de identificarea adevăratelor valori, de regăsirea definiţiei din dicţionare vizavi de valoare, de reconstruirea modelelor.
Pentru a respecta integritatea, independenţa de decizie şi obiectivitate, Fundaţia Dan Voiculescu a încredinţat Academiei Române, cel mai înalt forum ştiinţific şi cultural al ţării, responsabilitatea colectării, selecţiei şi nominalizării acestei personalităţi.
"Avem nevoie să reconstruim modele. Să le ajutăm să îşi împlinească misiunea. Nu este vorba de un concurs pentru 100.000 de dolari – este vorba de o ocazie de a ne repune în discuţie valorile", ne-a spus vicepreşedintele Academiei Române, Florin Gheorghe Filip.
VALOARE. Astfel, în urmă cu un an, a avut loc lansarea competiţiei, în cadrul unui eveniment de gală organizat în Sala Le Diplomate a Hotelului Hilton Bucureşti.
Conform regulamentului, orice român a avut ocazia de a fi propus pentru premiu, de către oricine, cu condiţia ca nominalizarea să nu vină de la el însuşi.
La puţin timp după lansare, au fost înscrise şi primele propuneri în competiţia pentru cîştigarea premiului anual, printre care s-au numărat Alexandra Nechita, supranumită şi "micuţa Picasso", Cristian Mungiu sau conf. dr Florin Mihălţan. Nominalizaţii aparţin unor domenii variate de activitate, de la cinematografie, medicină, sport, pînă la profesori, pictori şi muzicieni.
Perioada în care au fost depuse candidaturile pentru premiul în valoare de 3 miliarde lei vechi s-a derulat între 15 iunie 2007-1 ianuarie 2008. În acest timp, a fost primit un număr impresionant de propuneri pe adresa Academiei Române, dintre care s-au regăsit pe lista finală o serie de personalităţi ca Tudor Gheorghe, Grigore Leşe, Daria Visănescu, Gabriela Ficz, Gheorghe Tadici, Iustin Capră, Raed Arafat şi Johannis Klaus.
Premierea va avea loc la 20 mai, începînd cu ora 19:00, la Clubul Diplomaţilor şi vor fi invitate nu doar persoanele nominalizate, ci şi nume de marcă ale societăţii româneşti.
Citește pe Antena3.ro