Traian Băsescu a precizat în cadrul unei declaraţii susţinute la Aeroportul Otopeni că încă de acum două luni a transmis la Bruxelles, prin preşedinţia fraceză, faptul că România solicită simplificarea procedurilor de angajare a banilor de la UE şi reducerea birocraţiei.
Preşedintele României a arătat că această simplificare a procedurilor de accesare a banilor europeni este necesară întrucât, în situaţie de criză, statele să fie capabile să acţioneze pentru astfel de situaţii, şi a menţionat că "rămâne ca statele membre să îşi asume responsabilitatea în cazul în care se constată că banii nu au fost utilizaţi în standardele UE", informează Mediafax. Referidu-se la situaţia economică şi financiară, un subiect aflat pe ordinea de zi a Consiliului European de iarnă, Băsescu a menţionat că "România va susţine creşterea nivelului de finanţare la nivelul statelor UE prin Banca Europeană de Investiţii, pentru piaţa auto şi IMM-uri.
Un alt subiect de pe agenda Consiliului îl constituie, potrivit şefului statului, pachetul legislativ energie-schimbări climatice. În acest context, Traian Băsescu a precizat că România este un "susţinător fără rezerve al acestui pachet", care se află acum în faza tehnică, şi a ţinut să menţioneze că ţara noastră "nu poate accepta luarea ca an de bază pentru calculul reducerii nivelului de populare anul 2005, ci anul 1990. "Acest lucru ori trebuie recunoscut şi luat ca bază, ori compensat, dacă se rămâne pe anul 2005 ca an care să dea momentul de calcul al reducerii nivelului de populare", a adăugat Băsescu, arătând că "România are pregătite soluţii şi forrmule pe care să le propună". Şeful statului a mai arătat că în cadrul reuniunii va fi şi o scurtă discuţie legată de politica agricolă, şi anume de realocarea unor fonduri necheltuite de statele membre, de la agricultură către alte sectoare. Legat de acest subiect, Traian Băsescu a arătat că potrivit României, "banii nu trebuie realocaţi de la agricultură, şi trebuie găsită o fomulă de extindere a termenului de utilizare". În privinţa relaţiilor externe, şeful statului a precizat că România susţine parteneriatul estic, cu condiţia ca acesta să nu afecteze atributele sinergiei Mării Negre.
Citește pe Antena3.ro