x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ultima oră

Ultima oră

07 Mai 2008   •   00:00
Ultima oră

Viktor Bout, acuzat de SUA. Departamentul de Justiţie al SUA a dat publicităţii, ieri, patru capete de acuzare formulate de procurorii americani împotriva lui Viktor Bout, rusul suspectat de trafic cu arme, de milioane de dolari, destinate gherilelor columbiene FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia), informează AFP.

 

Viktor Bout, acuzat de SUA. Departamentul de Justiţie al SUA a dat publicităţii, ieri, patru capete de acuzare formulate de procurorii americani împotriva lui Viktor Bout, rusul suspectat de trafic cu arme, de milioane de dolari, destinate gherilelor columbiene FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia), informează AFP. Toate capetele de acuzare sînt legate de activităţi teroriste ale lui Bout, aflat în închisoare în Thailanda, unde aşteaptă decizia de extrădare în SUA a autorităţilor thailandeze. (Sânziana Stancu)

 

 

 

 

TIMIŞOARA - Ameninţare cu pistolul, la tribunal

Un bărbat a scos pistolul, ieri după-amiază, în faţa unei săli de judecată de la Tribunalul Timiş, după ce familia sa şi un clan rival, care urmau să participe la un proces pentru un teren, s-au luat la bătaie. Nicolae Manole a fost imediat imobilizat de jandarmi. Bărbatul s-a apărat spunînd că de fapt el a fost cel atacat şi ameninţat cu cuţitul să nu intre în sala de judecată. Purtătorul de cuvînt al instanţei a precizat însă că un martor a intrat înarmat în sala de judecată. În urma scandalului, sala de judecată a fost evacuată, iar procesul s-a amînat. (V.F.)

 

 

 

Prinţ la Cotroceni - Protocol asigurat de revocatul Pascu

Aflat ieri într-o vizită privată în România, prinţul Charles s-a întîlnit separat cu preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, temele de discuţie fiind relaţiile bilaterale, agricultura ecologică, culturile de biomasă şi dezvoltarea durabilă a zonei Carpaţilor. La Cotroceni, protocolul întîlnirii Băsescu-prinţul Charles a fost asigurat de Ion Pascu, revocat din funcţia de şef al compartimentului protocol pentru a deveni ambasador în Turcia şi despre care Jurnalul Naţional a devăluit luni sub titlul “Ambasadorul Securităţii” că a fost deconspirat ca agent DIE.

 

 

 

STUDIU-ANGAJĂRI - România, pe primul loc la criza de talente

România se află pe primul loc între cele 32 de ţări incluse într-un studiu al companiei Manpower privind deficitul de talente, care arată că 73 la sută dintre angajatorii din România raportează dificultăţi în găsirea de candidaţi calificaţi pentru posturile disponibile. Potrivit studiului, realizat prin chestionarea a 43.000 de angajatori din 32 de ţări şi teritorii la sfîrşitul lunii ianuarie 2008, 31 la sută dintre angajatorii din întreaga lume au probleme cu acoperirea necesarului de personal. În topul posturilor cel mai dificil de ocupat în România se află cele de ingineri, urmate de muncitori calificaţi (electricieni, sudori, zidari), manageri, contabili, reprezentanţi de vînzări, şoferi, maşinişti, personal pentru restaurante sau hoteluri, muncitori necalificaţi şi tehnicieni.

 

 

 

Operaţiune - Începe “dezarmarea României”

Scandalurile de la Craiova şi Sinteşti în care s-a făcut uz de arme au atras atenţia ministrului de Interne. Astfel, potrivit Antenei 3, peste 90.000 de deţinătorii legali sunt deja verificaţi de către poliţişti. Sunt căutaţi mai ales cei despre care ofiţerii ştiu că deţin arme la negru. Sunt vizate în special judeţele în care clanurile de interlopi folosesc în conflicte arme neletale. “Marea dezarmare” va dura cel puţin o săptămînă şi dacă persoanele controlate au cazier urmează să li se retragă drepturile. În România sunt înregistrate 150 de mii de arme letale şi neletale, iar cel puţin 5.000 de români deţin arme la negru.

 

 

 

 

PENTRU ROMÂNIA - Proces CE vs. Portugalia şi Anglia

CE a decis să le dea în judecată la Curtea Europeană de Justiţie alte două state comunitare, Portugalia şi Marea Britanie, deoarece ele nu au reuşit să transpună în legislaţiile lor naţionale măsurile de recunoaştere a calificărilor profesionale din România şi Bulgaria. Potrivit unui comunicat al Executivului European, CE a demarat acţiunea legală împotriva celor două state comunitare după ce Lisabona şi Londra nu au informat Executivul de la Bruxelles privind măsurile de implementare a Directivei 2006/100/EC, al cărui termen de implementare a expirat la 1 ianuarie 2007. (Violeta Fotache)

×
Subiecte în articol: observator romania