x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un an de la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie în Turcia

Un an de la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie în Turcia

14 Iul 2017   •   07:30
Un an de la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie în Turcia

A trecut un an de când Turcia a fost zguduită de o tentativă de lovitură de stat. La scurt timp după acel moment, publicam un articol în presa națională despre unitatea națiunii turce. Este timpul să facem bilanțul ultimului an.

 

15 iulie nu a fost un puci militar tipic. A fost cel mai grav act de teroare din istoria Republicii Turce. În acea noapte, pusciștii au luat viața a 250 de cetățeni turci și au rănit mai mult de 2000 de persoane. Au folosit materiale militare letale împotriva civililor nevinovați, au folosit avioane de luptă pentru a bombarda parlamentul turc și complexul prezidențial. Au încercat să-l asasineze pe Președinte și pe Prim-Ministru.


15 iulie a fost o încercare de forță și perseverență pentru democrația și statul turc. Suntem mândri că am trecut acest test. Toate partidele politice, atât în ​​guvern, cât și în opoziție, societatea civilă și mass-media s-au opus puciștilor. Poporul turc, cu toată diversitatea sa etnică, politică și ideologică, a învins.

 

Vom păstra mereu în memorie expresia puternică de solidaritate a liderilor români și a pooprului român prieten față de guvernul și națiunea turcă după încercarea de lovitură de stat.

 

În spatele acestei tentative sângeroase s-au aflat adepții lui Fetullah Gülen. Acești așa-ziși "güleniști" sunt expresia radicalizării prin cultul personalității. Îl divinizează pe Gülen, pe care îl privesc ca "Mesia", ei considerându-se "generația de aur". Loialitatea lor nu se limitează doar la el, făcându-i să încalce orice cod moral, legal, religios sau etic pentru a avansa interesele acestui grup. De remarcat modul în care au excelat în disimularea afilierii față de el, astfel încât să poată pătrunde cu ușurință în toate cercurile de influență fără a genera suspiciuni. Pe scurt, FETÖ (Organizația Teroristă Fetullah Gülen) este o organizație teroristă bazată pe ipocrizie, disimulare și mister.

 

De altfel, chiar înainte de 15 iulie 2016, guvernul turc luase măsuri împotriva acestei organizații clandestine și a resurselor sale financiare. 15 iulie a fost o revelație puternică a amenințării existențiale la temelia statului turc. FETÖ, așa cum i-a îndemnat liderul lor Gülen, "au avansat în arterele sistemului fără ca nimeni să le observe existența" și aproape că au "ajuns la toate centrele de putere", precum o infecție provocată de un virus care se întinde treptat la toate organele vitale ale corpului.

 

Un an mai târziu, în urma investigațiilor administrative, penale și judiciare amănunțite, credem că avem o înțelegere mai bună a ce s-a întâmplat în 15 iulie și asupra autorilor acestei tentative. 78 de dosare cu privire la făptuitori se află pe rol în instanțele judecătorești din 23 de județe. Procurorii au obținut dovezi convingătoare care indică inconfundabila amprentă a FETÖ din spatele încercării de lovitură de stat. De exemplu, mai mulți civili afiliați FETÖ au fost prezenți la Baza Aeriană din Akıncılar – centrul de operațiuni al complotului de lovitură de stat, de unde au dat ordine ofițerilor de rang înalt. Există declarații de la mii de ofițeri care mărturisesc afilierea lor la FETÖ, înregistrări video și comunicații între puciști. Autoritățile turce au reușit, de asemenea, să decodeze sistemele de comunicații criptate, cum ar fi "Bylock", utilizate doar de membrii FETÖ.


Pe parcursul ultimului an, activitățile criminale ale FETÖ au fost investigate în peste o mie de dosare în instanță, iar faptele mai întunecate ale organizației au ieșit la lumină. A confrunta o astfel de structură sinistră și clandestină nu este ușor. Guvernul turc adoptă în mod legal măsurile necesare și proporționale pentru a suprima și, în cele din urmă, învinge această amenințare iminentă. Starea de urgență, instaurată imediat după tentativa de lovitură de stat și extinsă până la jumătatea lunii iulie 2017, în conformitate cu legislația națională și cu obligațiile internaționale (în special Consiliul Europei), a fost necesară pentru ca autoritățile să acționeze rapid și eficient. Aceasta nu vizează intervenția în viața de zi cu zi a cetățenilor noștri.

 

O atenție deosebită se acordă menținerii unui echilibru adecvat între libertăți și nevoile de securitate. Obligațiile noastre internaționale sunt respectate. În cadrul angajamentelor noastre, organizațiile internaționale relevante sunt informate la timp despre măsurile luate în starea de urgență. Cei care consideră că ar fi fost suspectați pe nedrept au la dispoziție căi de atac legal, iar măsurile pot fi revizuite pe cale administrative și judiciară. Până în prezent, peste 300 de instituții închise au fost redeschise. Peste 30.000 de funcționari publici au fost repuși în funcții la decizia comisiilor de evaluare.


În spiritul dialogului constructiv, continuăm, de asemenea, cooperarea noastră cu mecanismele internaționale relevante, inclusiv Consiliul Europei, ONU și OSCE. Ținând cont și de recomăndările Consiliului Europei, a fost instituită o Comisie de Anchetă privind măsurile luate prin decretele de urgență. Odată cu înființarea Comisiei de Anchetă, cea mai importantă recomandare a Consiliului Europei a fost îndeplinită. Totodată, Comisia de Anchetă a fost recunoscută și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului drept o cale de atac internă.

 

FETÖ nu este o mișcare civică educațională benignă, așa cum unele cercuri încearcă din răsputeri să o portretizeze. A-l concepe pe Gülen ca un simplu învățător și predicator islamic pașnic ar fi o greșeală enormă. Adepții săi din forțele armate au dus o campanie de teroare în noaptea de 15 iulie, iar rolul lui Gülen în acest context merită toată atenția.


Ne confruntăm cu o rețea extinsă, cu aspirații globale de putere și influență. FETÖ este prezentă în peste 150 de țări din întreaga lume, prin școli, fundații, instituții media și companii. Ceea ce s-a întâmplat în Turcia acum un an este un semnal a ceea ce această organizație poate fi capabilă să facă în altă parte. Prin urmare, îi sfătuim pe toți să fie vigilenți.


Tentativa de lovitură de stat a afectat profund societatea noastră și încă ne străduim să depășim trauma acestei amenințări existențiale. Suntem hotărâți să luptăm împotriva FETÖ cu trei instrumente pe care aceștia le desconsideră cel mai mult: statul de drept, moralitatea și democrația. Ne angajăm la aceasta în timp ce luptăm pe mai multe fronturi cu cele mai periculoase organizații teroriste – PKK și DAESH (ISIS). În aceste momente critice, avem nevoie de sprijinul și încurajarea prietenilor noștri.

 

×