Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uniunea Europeană se află astăzi în situaţia cea mai dificilă de la fondarea Pieţei Comune prin Tratatul de la Roma din anul 1957. Cel mai mare scucces din istoria sa pe care Uniunea Europeană l-a realizat a fost adoptarea euro ca monedă unică în anul 2002. De atunci şi până astăzi u fost parcă numai nereuşite, începând cu neadoptarea Constituţiei Europene după referendumurile eşuate din Franţaşi Olanda din anul 2005. Criza financiară survenită după anul 2008 poate fi considerată drept punctul culminant al tuturor eşecurilor pe care le-a avut Uniunea Europeană.
Cu privire la actuala criză care încă continuă, SUA a prevăzut măsuri adecvate şi a realizat o creştere importantă depăşind situaţia din 2008. Europa are însă un şomaj destul de mare, în special în rândul tinerilor, iar despre o creştere şi ieşirea din criză nimeni nu vorbeşte cu optimism, în afara Germaniei. Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, preciza la începutul crizei că nu introducerea monedei euro ar fi fost cauza unei asemenea situaţii, deşi pentru construcţia europeană, introducerea monedei unice nu ar fi fost un scop ultim, ci se voia ca după adoptarea euro, să fie adoptate şi alte decizii, cum ar fi măsurile de ordin social (Europa socială), instructiv-educative (formaţia şi cercetarea ştiinţifică) şi de unificare a politicii externe sau cetăţenia europenă, decizii ce urmăreau împlinirea integrală a construcţiei europene. Nu s-a întâmplat aşa şi astăzi mulţi eurosceptici câştigă teren în toată Europa: din Anglia până în Italia, din Olanda până în Grecia. Când într-o Uniune Europeană cu un foarte mare deficit financiar (în deosebi în sudul european) şi un alt deficit de ordin politic, celebrul “deficit democratic”, situaţia rămâne extrem de dificilă. Răspunsul spre o bună soluţie se aşteaptă de la cetăţenii europeni (400 de milioane) ce vor vota duminică (25 mai). Este nevoie, în consecinţă de alegerea unor europarlamentari care să răspundă marilor exigenţe care stau astăzi în faţa Europei. Reprezentanţii trimişi la Parlamentul European trebuie să fie oameni de idei (cu idei) şi nu doar simple persoane. “Pe cine trimitem la Bruxelles?” este o întrebare ce şi-o pun cetăţenii din toată Europa unită.Frământarea şi confruntarea de idei i-a cuprins pe toţi conducătorii partidelor din multe ţări, cum ar fi Italia, Spania, Grecia, Franţa, Germania, etc., întrucât se aşteaptă mult de la aceste alegeri, astfel se consideră că peste cinci ani nu vom mai avea alegeri europene. Acum ori niciodată, sună cuvintele imnului nostru naţional. Sunt diferite iniţiative în acest sens. Europarlamentarii spanioli, de pildă, au luat iniţiativa de a strănge semnături în vederea reluării problemei adoptării unei Constituţii europene, deoarece Tratatul de la Lisabona nu răspunde, consideră ei, pe deplin exigenţelor de astăzi ale Uniunii Europene.
Din rândul socialiştilor europeni apare şi ideea unui nou Plan Marshall, care să aibă în vedere acordarea unui ajutor de 11 miliarde de euro în vederea creerii locurilor de muncă pentru tineri, una dintre cele mai grave probleme europene (în unele ţări şomajul în rândul tinerilor a ajuns la 47%). Suma ar putea fi adunată printr-o contribuţie de 2% din PIB-ul fiecărei ţări din cele 28 de state membre.
Idei interesante există şi în Italia, unde Partidul Democratic şi Mateo Renzi în special, va acorda, începând cu sfârşitul lunii în curs, suma de 80 de euro lunar fiecărui cetăţean cu un salariu mai mic de 1500 de euro. Măsura a fost aprobată de către Parlamentul italian şi se presupune că de această iniţiativă vor beneficia peste 10 milioane de cetăţeni italieni. Totalul sumei ce se va acorda astfel se ridică la 10 miliarde de euro, iar anual aceşti cetăţeni vor avea în plus 1000 de euro.
Sunt şi alte măsuri care vin din laboratoarele politice ale partidelor aflate acum în cursa pentru alegerile europene. Este o luptă acerbă la nivelul Europei pentru câştigarea acestor alegeri.Sfidarea e mare. Se vrea schimbarea cursului de până acum al leadership-ului european. În unele ţări asistăm chiar şi la o deturnare a obiectivelor acestor alegeri. La fel se petrec lucrurile şi la noi; parcă nu ne interesează asemenea alegeri, atenţia fiind îndreptată mai mult către viitoarele alegeri prezidenţiale.
Campania este nostă, uneori chiar banală. PSD consideră alegerile ca şi câştigate, iar opoziţia se zbate să retrimită în Parlamentul European candidaţi ca Monica Macovei – pentru a mai încrimina o dată România pentru o altă “lovitură de stat”, sau pe Stolojan (de peste 70 de ani) - cu o “sănătate de fier”, desminţind în acest fel, plânsetele unei preşedinte de care parcă nu mai scăpăm.
În general, candidaţii români la Pralamentul European abundă într-un gen de “euro-oligarhi” în toate partidele, iar cei mai tineri provin din “nomenclatura” partidelor şi nu putem şti cât de creatii pot fi ei spre a gasi soluţii favorabile pentru “salvarea Europei” şi în acest fel şi a ţării noastre. Se confruntă la noi şi o mişcare considerată drept “o soluţie imorală”, creaţia preferată a unui preşedinte quasi-destituit, devenit spre sfârşitul mandatului şi un mare moşier. PMP are protagonişti de genul lui Cristian Preda ce se grăbea să indice semnul victoriei deasupra capului Elenei Udrea, de parcă ea a uitat de “frunză” ca simbol al multor cheltuieli nejustificate.
Prof. Dr. Gheorghe Lencan Stoica
