Caragialismul alianţelor politice

Istoria clasei politice post-decembriste ne arată că nimic nu este făcut să dureze. Politicienii noştri fac şi desfac alianţe după cum le dictează  sondajele şi interesele şi au reuşit să transforme această strategie într-o adevărată artă a imposturii. Se ceartă şi se bălăcăresc în public astăzi, aruncându-şi în faţă vorbe grele, dar mâine aceiaşi politicieni îşi strâng mâinile, se pupă în prime time pe la televiziuni şi anunţă rituos că ei sunt viitorul României. De fapt, această sfadă de culise demonstează că partidele politice nu sunt capabile să furnizeze societăţii proiecte pe termen lung care să împingă ţara înainte.

2003-2007: Alianţa „DA” 

 O alianţă între Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu pare astăzi o glumă, cei doi plasându-se pe poziţii ce par ireconciliante. Dar să facem recurs la istorie şi să ne aducem aminte  de campania din 2004, când PNL şi PD defilau braţ la braţ sub stindardul alianţei „Dreptate şi Adevăr”. În fruntea lor era Traian Băsescu. Iubirea veşnică pe care şi-au jurat-o atunci PNL şi PD s-a dovedit o dragoste cu năbădăi care s-a terminat printr-un divorţ cu strigături. La dărâmarea ei a contribuit decisiv stăpânul absolut al PD, Traian Băsescu, care a intrat rapid în conflict cu premierul Tăriceanu. PNL a reuşit să se menţină la guvernare după ruperea coaliţiei cu ajutorul celor pe care îi acuza de toate relele. Cu PSD.  

2009: Visul lui Iliescu devine al lui Băsescu  

Anul 2009 marchează refacerea fostului FSN. PD, transformat în PDL, revine la putere în 2008 şi se amorezează de PSD. În primăvara lui 2009 îl invită la guvernare. FSN se reunise, PDL şi PSD se iubeau la infinit. Traian Băsescu ne spunea că această alianţă este ceea ce şi-a dorit mereu. Contrele au luat rapid locul proiectelor, iar PDL trimite în opoziţie PSD. Trecuse mai puţin de un an de zile de când cele două partide îşi oficializaseră iubirea.

2010-2012: UNPR trage la remorca PDL  

PDL a renunţat la PSD, dar a cumpărat cu câţiva arginţi o bucată din el, în frunte cu Gabriel Oprea, pentru a-l ajuta să păstreze guvernarea. Scufundarea previzibilă a PDL-ului după o guvernare dezastruoasă l-a făcut pe Gabriel Oprea să privească cu reticienţă o fuziune cu acesta. Generalul îşi pregătea resetarea, întoarcerea la matcă.

2010-2014: USL, o construcţie demolată de orgolii 

Ruperea relaţiilor cu PDL  a fost semnalul în urma cărui PNL şi PSD au început să se apropie, întâlnindu-se în  februarie 2010 în punctul comun numit Uniunea Social Liberală-USL. Deşi avea toate şansele să devină cea mai solidă construcţie politică de după 2004, USL a sucombat după patru ani, iar şefia PNL era preluată de Klaus Iohannis. Devenit şi preşedintele ţării, acesta forţează instalarea Guvernului Cioloş, susţinut fără rezerve de PNL.

2016: Încep jocurile de culise

Partidele negociază din nou alianţe pentru a forma majorităţi care să le permită preluarea guvernării, iar ipocrizia capătă noi valenţe. Uitând că a vituperat în stânga şi în dreapta regimul Băsescu ani de zile, Alina Gorghiu, cocoţată între timp pe scaunul Brătienilor,  ne spunea zilele trecute că alianţa USL a fost, din start, o idee greşită. Cât despre foştii activişti de vază ai PDL şi cei mai fideli susţinători ai lui Băsescu vreme de 10 ani, ei se simt foarte bine printre liberalii în care au dat cu pietre vreme îndelungată.