x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloș susține că PSD și PNL nu își respectă, în buget, promisiunile electorale

Dacian Cioloș susține că PSD și PNL nu își respectă, în buget, promisiunile electorale

20 Dec 2021   •   14:42
Dacian Cioloș susține că PSD și PNL nu își respectă, în buget, promisiunile electorale

PSD și PNL nu își respectă, în buget, promisiunile electorale, spune liderul USR, Dacian Cioloș. El apreciază că veniturile prognozate în legea bugetului de stat sunt supraestimate.

Dacian Cioloș spune că PSD și PNL nu își respectă promisiunile electorale avansate cetățenilor, prorogând o serie de măsuri care s-au dovedit a fi inaplicabile.

„Mă gândesc aici la salarii, care iată că sunt înghețate cu toate că s-au promis creșteri salariale majore, pensiile - au fost promise creșteri cu 40% și știau foarte bine că nu sunt realiste, au mințit oamenii și azi vedem creșteri cu 10%, indemnizațiile de vacanță amânate, cupoane sociale amânate și multe alte promisiuni ale PSD care sunt amânate pentru că nu sunt aplicabile. Nu doar PSD nu își ține promisiunea, din propunerea de buget care e acum pe masă, nici promisiunea PNL de a avea un minim de 7% investiții pentru anul viitor, cu tot PNRR-ul care e acolo, nici acea promisiune nu e ținută. Chiar și acum, în buza începerii guvernării, au făcut promisiuni și unii, și alții când au negociat programul de guvernare pe care, loviți de realitatea bugetară, nu le pot ține”, declară Dacian Cioloș.

El precizează că parlamentarii USR vor propune amendamente la legea bugetului de stat.

„În primul rând, veniturile ni se par supraestimate. Un alt risc este nerealizarea reformelor prevăzute în PNRR pentru că, fără acele reforme, nu vor veni nici banii care au fost prinși acum în buget. Am văzut cât se codesc, cei de la guvernare și mai ales PSD, la a aplica reformele care au fost negociate de Guvernul PNL-USR-UDMR și care sunt acolo în PNRR. De asta am spus că vom monitoriza foarte atent ceea ce se va întâmpla cu aceste reforme. Am mai constatat că un domeniu-cheie, dincolo de sănătate, din punctul nostru de vedere, educația, indiferent de cine ar fi la guvernare, trebuie să fie acum în centrul atenției. Avem și , care a fost ridicată la rangul de prioritate prezidențială, și, cu toate acestea, bugetul pentru educație e în continuare foarte slab. Nu s-au găsit bani pentru educație, chiar dacă am văzut că s-au găsit bani pentru creșterea bugetului Administrației Prezidențiale cu peste 20%”, adaugă liderul USR.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dacian ciolos