POLITIC
Legea nu interzice ca oamenii presedintelui Basescu sa nu faca
politica, astfel ca Theodor Stolojan, acum consilier la Cotroceni si inca membru al PNL, se poate implica intr-o campanie electorala, in caz de anticipate.
MONICA IORDACHE
|
CALCULE. Theodor Stolojan este vectorul de imagine pe care seful statului conteaza in cazul unor alegeri anticipate |
Surse din cadrul Administratiei Prezidentiale sustin ca presedintele Basescu nu intentioneaza neaparat sa il propuna pe Theodor Stolojan premier, dupa eventuale alegeri anticipate, ci sa il determine sa se implice in campania electorala, transformandu-l in vector de imagine. Aceleasi surse spun ca insusi Stolojan este pregatit si dornic sa inceapa o noua campanie electorala pentru Alianta PNL-PD. Basescu nu mai poate sa faca el acest lucru, intrucat Constitutia il impiedica pe seful statului sa faca politica. In schimb, un consilier prezidential nu are nici un fel de restrictii legale, desi s-a acreditat ideea ca si colaboratorii presedintelui trebuie sa se rupa de viata politica.
MEMBRU PNL. Desi o parte a liberalilor, in special cei care l-au contestat permanent pe la colturi pe fostul lor presedinte, nici macar nu il mai considera membru PNL, Theodor Stolojan face in continuare parte din acest partid. El este membru al organizatiei Sectorului 2 din Bucuresti si chiar participa la sedintele filialei. La secretariatul general al partidului nu exista nici o cerere de retragere sau macar una de suspendare a lui Theodor Stolojan pe perioada cat va indeplini functia de consilier prezidential, lucru confirmat de actualul secretar general al partidului, deputatul Dan Motreanu.
LEGAL. Legea 47/1994, republicata in 2001, privind organizarea si functionarea Presedintiei Romaniei nu contine nici o restrictie referitoare la apartenenta consilierilor prezidentiali la un partid si nici la implicarea lor in viata politica. Nici Constitutia nu le interzice acest lucru, prevazand doar ca seful statului nu poate face parte din nici un partid politic. Asta inseamna ca toti colaboratorii presedintelui au deplina libertate in privinta optiunilor lor politice si se pot implica chiar si in campanii electorale.
LEGATURA. De la retragerea sa din cursa prezidentiala, legatura lui Stolojan cu partidul nu s-a rupt nici o clipa. El a ramas formal presedintele PNL pana la congresul din februarie 2005, in octombrie 2004 delegandu-si doar atributiile catre presedintele interimar Calin Popescu Tariceanu. Acest lucru a fost confirmat si de fostul lider liberal Valeriu Stoica, intr-un interviu acordat atunci Jurnalului National, in care precizeaza: "Theodor Stolojan nu a plecat din partid. Nu si-a dat demisia din partid. Ca urmare, ideea revenirii in partid este fara suport. Theodor Stolojan este in continuare presedintele PNL". De altfel, la congresul din februarie, Stolojan a participat in calitatea sa de membru al partidului si a prezentat un raport ca fost lider PNL.
PRECEDENT
|
Fostul consilier de stat pe probleme juridice, din perioada administratiei Iliescu, Serban Nicolae, declara ca, intrucat nici o lege nu prevede vreo interdictie in privinta implicarii consilierilor prezidentiali in viata politica, acest lucru este cu totul permis. "Neexistand nici o incompatibilitate prevazuta in vreo lege intre statutul de consilier prezidential si cel de membru de partid, se presupune ca acest lucru este permis. Legal nu exista nici o interdictie", ne-a declarat Serban Nicolae, acum senator PSD. El a spus ca pana acum s-a evitat implicarea consilierilor prezidentiali in viata politica, dar din motive de moralitate si nu pentru ca legea ar interzice acest lucru. Consilierii fostului presedinte Ion Iliescu isi dadusera demisia din partid la preluarea mandatului, mai putin Rodica Stanoiu, adusa la Cotroceni abia in primavara lui 2004. Ea a renuntat doar la functia de vicepresedinte PSD, dar Serban Nicolae spune ca, daca ar fi vrut neaparat, Stanoiu si-ar fi putut pastra si acesta functie.
|