Ion Iliescu considera ca are o relatie fireasca si complexa cu jurnalistii, una "cu lumini si umbre", si asteapta de la reprezentantii presei respect, pentru ca si acestia sa fie respectati.
|
DORINTA. Ion Iliescu sustine ideea respectului reciproc, valabil atat pentru politicieni, cat si pentru gazetar
|
ACUZATII. Pe de alta parte, Iliescu si-a exprimat nemultumirea fata de agresivitatea noii Puteri vizavi de primarii si de presedintii de consilii judetene, care sunt membri ai PSD, si fata de activitatea ministrului Justitiei. El a spus ca Monica Macovei are "un comportament arbitrariu si abuziv" si ca "incalca in mod flagrant principii pe care le promova atunci cand apartinea societatii civile". "Niciodata un ministru al Justitiei nu si-a permis ce-si permite azi doamna Macovei, este flagrant acest lucru", a mai spus Iliescu. Purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu, a raspuns acestor cri-tici, afirmand ca "romanii pot sa-i multumeasca lui Ion Iliescu pentru faptul ca, din cauza lipsei de reforma in justitie si a generalizarii coruptiei in timpul mandatelor sale de presedinte, Uniunea Europeana a prevazut posibilitatea de a amana cu un an integrarea tarii noastre in UE. Ea considera "elocvent" faptul ca Ion Iliescu si alti lideri PSD au transformat-o pe Monica Macovei intr-o tinta pentru "atacuri politice defaimatoare" dupa ce a devenit evident faptul ca aceasta va reforma justitia conform normelor europene si va crea o strategie eficienta pentru combaterea coruptiei.
DESPRE MEDIILE INTELECTUALE
|
Aflat sambata la Piatra-Neamt, Ion Iliescu a declarat ca societatea civila romaneasca si mediile intelectuale sunt dominate de "grupuri minoritare, insa foarte incisive, de dreapta", informeaza Mediafax. El a subliniat ca PSD nu a stiut sa se apropie suficient de intelectualitate, desi, in opinia sa, in Romania aceasta categorie "nu poate fi decat de stanga". El a precizat ca, in ultimele zile, a cerut o situatie despre organizatiile neguvernamentale (ONG) din tara si ca a aflat ca, de regula, printre fondatorii celor "cateva zeci de ONG-uri se invart cam aceleasi nume" si ca "poti sa-i numeri pe degete" pe cei care vorbesc in numele societatii civile. "Adica ei au stiut, au avut aceasta abilitate din â90 incepand, primind finantari, inclusiv din exterior, si au inventat tot felul de societati, de asociatii, de organizatii nonguvernamentale si dau sentimentul ca viata intelectuala a Romaniei este dominata de aceasta orientare politica de dreapta. Datoria noastra este sa inchegam dialogul cu intelectualii si sa stimulam structurarea unei societati civile care sa reflecte optiunile si pozitiile reale ale intelectualitatii", a mai spus Iliescu.
|
Citește pe Antena3.ro