O zi pe urmele razboiului

Belgradul vazut din avion arata ca orice alta capitala europeana, Podgorita e o oaza de verdeata in mijlocul unui desert lutos, iar la Pristina jandarmii nostri ne fac sa fim mandri ca suntem romani.

GALERIE FOTO

Am plecat din Bucuresti intr-o foarte frumoasa dimineata de vara, intr-o misiune pe cat de spectaculoasa, pe atat de grea: intr-o singura zi, seful diplomatiei noastre, ministrul Mircea Geoana, si-a propus, ca "in vremurile bune", sa farmece Serbia, Muntenegru si Kosovo.

PRIMUL HOP. Prima oprire a fost Belgradul. Vizele recent introduse intre Serbia si Romania au facut ca amabilitatile schimbate intre cele doua guverne sa nu mai fie la fel de calde ca pe vremuri. Se cerea o interventie de finete.

Belgradul e un Bucuresti ravasit de razboi. Oamenii par, la o prima privire, relaxati si adanciti asupra problemelor zilnice. Strazile sunt marginite de imobile cu parfum interbelic, la fel ca in Bucuresti, dar ce frapeaza cel mai tare sunt zidurile sfasiate de bombe si innegrite de fum, ca un semn de intrebare la care nimeni nu are un raspuns. Langa vestigiile bombardamentelor convietuiesc pasnic hoteluri de sticla si beton, berarii la colt de strada si statii de autobuz incarcate de reclame. Daca tintele bombelor americane nu si-ar casca gavanele innegrite de fum, nici nu ai spune ca ai in fata un oras care a trecut printr-un razboi.

LINOLEUM LA APARARE. La Ministerul Apararii suntem grabiti pe scarile acoperite cu linoleum, la etajul trei, unde Geoana are programata o intalnire cu ministrul Parvoslav Davinici. Peste tot, politistii sarbi stau cu ochii pe noi. Nu avem voie sa filmam decat cateva minute intalnirea dintre cei doi, dupa care suntem poftiti, in sarba, afara. Coloana oficiala se pune in miscare si mergem la Hotelul Hyatt, unde Geoana se intalneste cu colegii membri ai Comisiei Internationale pentru Balcani. Printre acestia il zarim si pe Bruce Jackson, un mai vechi prieten, si aranjam sa ne raspunda la cateva intrebari, dar mai incolo. Nici nu ne tragem bine sufletul ca ministrul sare in masina si pornim in tromba spre o intalnire cu presedintele guvernului sarb, Voislav Kostunita. Nu participam la convorbiri, dar sarbii ne pun la dispozitie o incapere unde Geoana o sa ne comunice rezultatul discutiilor.

AVEM SPERANTE. Pe un culoar ne reintalnim cu Bruce Jackson, care este pregatit sa ne vorbeasca. Aflam ca secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, a luat deja o decizie in ceea ce priveste amplasarea bazelor americane in Europa centrala si de est, dar ca nu vom afla nimic pana dupa prezidentialele din noiembrie. In orice caz, sa stam linistiti, ca Romania este in carti. Vine Geoana. E de bine. S-a discutat despre o posibila solutie regionala pentru Kosovo si despre posibilitatea ca Romania sa ridice vizele pentru sarbi, dar numai dupa ce tara vecina este scoasa de pe lista neagra a Uniunii Europene. Bem pe genunchi un lichid care seamana cu cafeaua si o pornim spre aeroport. Pe drum, mai avem timp pentru o conferinta de presa comuna Mircea Geoana-Vuk Draskovici, dupa care chiar ca plecam din Belgrad. Cimitire de masini pe o parte si pe cealalta, ciulini si un taran care doarme la umbra tractorului. Este abia ora 11:00.

PENTRU ROMANTICI. Muntenegru vazut din avion este ca un inel de munti trufasi si impaduriti in care se cuibareste un lac de proportii biblice si o intindere de pamant galben, lutos, intrerupta doar de putinele ogoare trasate cu precizie matematica si de oazele mai verzi ale asezarilor. Aceasta e in mod sigur o tara pentru cei care au sufletul romantic. Numai un romantic poate tresari la drumurile marginite de tufe inflorite de leandru, la felul in care soarele se reflecta pe suprafata dura a stancilor albicioase presarate peste tot. Este tara unde oamenii iau masa in curte, la umbra unui smochin sau a palmierului. Si, in sfarsit, Muntenegru este o tara pentru romantici, pentru ca doar ei pot vedea frumusetea in terenul arid, neprietenos, scaldat in soare, sau in tencuiala coscovita a blocurilor din centrul capitalei Podgorita.

VILE DE LUX. De la aeroport, nu mai mare decat Gara Mizil, parcurgem mai multi kilometri pana in oras. Pe masura ce ne indepartam de aeroport, campia parjolita de soare face loc numeroaselor vile si vilisoare de lux ridicate de proaspat imbogatitii muntenegreni. Drumul e presarat cu leandri in floare si, in mod bizar, de o specie de brad adaptata la clima aproape mediteraneana. "Orasul asta e mai mic decat Ploiestiul", remarca unul dintre noi. E un amestec de benzina si parfum de flori in aerul fierbinte. Mai trebuie sa participam la inaugurarea consulatului roman din oras si sa ajungem si la Pristina, apoi plecam acasa. Ne gandim ca Bucurestiul ne asteapta luminat ca ziua, linistit si departe de lumea unde razboiul loveste atat de crunt.

PODGORICA

In Podgorita, "ghizii" nostri, niste soferi localnici, ne-au cam ratacit, de era sa pierdem inaugurarea Consulatului Romaniei. Cladirea alba este situata intr-un cartier select, ai carui locuitori au iesit cu totii in curte sau la balcon pentru a urmari evenimentul. Avem timp doar pentru un tur rapid al consulatului mic, dar cochet, dupa care ne suim in masina si suntem transportati la vila pe care o vizionaseram mai inainte, unde Geoana se intalneste cu presedintele Serbiei si Muntenegrului, Svetozar Marovici, si cu presedintele guvernului muntenegrean, Milo Djukanovici. Intre timp, noi, ziaristii, ne odihnim pe treptele de marmura neagra sau facem poze pe rand, sub palmieri. Nu de alta, dar in cinci minute gonim iar pe strazile Podgoritei, mereu in contratimp, spre aeroport, si apoi spre Pristina, punctul culminant al calatoriei noastre.

PRISTINA

La Pristina suntem preluati de jandarmii romani, care au impresurat Pristina pentru a ne asigura o vizita linistita, si ne indreptam in viteza spre capitala provinciei Kosovo. Privim in voie peisajul: de-o parte si alta a soselei, fabrici de caramizi si materiale de constructii cat vezi cu ochii. Imediat dupa ele incep si vilele: de caramida rosie, fara tamplarie sau tencuiala, stau neterminate pe marginea drumului. "Sunt casele sarbilor", imi sopteste un coleg. Intram in oras. Jandarmi din forta internationala peste tot. Debarcam in fata sediului UNMIK si, in timp ce Geoana isi vede de programul lui, noi ii tragem de limba pe jandarmii romani. Unuia ii naste nevasta in curand. Altul abia asteapta sa primeasca permisie, sa vina acasa. Sunt veseli si nu s-ar zice ca au de infruntat zilnic posibilitatea de a fi impuscati, daca nu i-ai vedea inarmati pana in dinti. La un semn ne urcam iar in masina si pornim spre intalnirea cu presedintele provinciei Kosovo, Ibrahim Rugova, si premierul kosovar, Rexhepi. La inaugurarea Biroului de Legatura al Romaniei la Pristina ciocnim un pahar de sampanie. Mai stam cat sa vedem un apus de soare senzational peste acoperisurile coscovite ale musulmanilor si ne indreptam in tromba spre aeroport.