x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: "Florin Cîţu, un pion care poate fi sacrificat oricând"

Orban: "Florin Cîţu, un pion care poate fi sacrificat oricând"

30 Sep 2021   •   14:51
Orban: "Florin Cîţu, un pion care poate fi sacrificat oricând"
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a lansat un nou atac la adresa noului președinte PNL, Florin Cîţu. Acesta a spus despre premier că este un pion care poate fi sacrificat oricând, dar şi că România a fost aruncată la 1 septembrie într-o criză profundă de către Florin Cîţu şi Klaus Iohannis. 

"Cine seamănă vânt, culege furtună. Eu nu am auzit de nicio decizie ca parlamentarii PNL să nu participe la citirea moţiunii. Am văzut numai o decizie că dacă USR-PLUS nu îşi retrage moţiunea sau votează moţiunea, nu va mai fi considerat partener de guvernare. O prostie mai mare rar putea fi decisă, în condiţiile în care singura soluţie este refacerea coaliţiei de guvernare, asta e poziţia mea şi acum. BEx s-a mai răzgândit şi altă dată, nu ar fi prima dată când azi ia o decizie, mâine una contrarie. Noi avem un acord de coaliţie, am construit prin negocieri o coaliţie prin care să asigurăm o majoritate confortabilă. Dacă era şi stabilă, puteam evita ajungerea aici, în criză. O criză politică declanşată la 1 septembrie de Florin Cîţu, probabil cu acordul preşedintelui", a declarat Ludovic Orban.

"Dl Cîţu este un pion care poate fi sacrificat oricând, sau refolosit în alte scopuri. Dacă îşi dă demisia, nu va mai fi interimar pe toată durata investirii noului Guvern, ceea ce mă îndoiesc, pentru că dl Cîţu ţine foarte tare la funcţie. E drept, dânsul trebuia să facă asta din momentul în care USR-PLUS a decis să se retragă din Guvern. Dar asta ar fi însemnat să fie om de stat. Nu ştiu cine l-ar putea înlocui, nu sunt o cucuvea care să locuiască la Cotroceni şi să citească gândurile preşedintelui", a mai punctat Orban. 

×
Subiecte în articol: ludovic orban florin citu