Premierul român Victor Ponta, care a efectuat miercuri o vizită de lucru în Polonia, s-a declarat "foarte impresionat" de faptul că această ţară, după aderarea la Uniunea Europeană (UE), "nu numai că a făcut un enorm progres economic, dar înainte de toate a evitat criza financiară", informează agerpres.ro.
"Este vorba şi despre rolul politic pe care îl jucaţi în regiune şi în Europa. România este al doilea stat ca mărime - după Polonia - dintre noii membri ai UE, ambele state aflându-se la frontiera Uniunii. Dorim să învăţăm cum să ne jucăm cartea în regiunea noastră", a spus primul ministru, într-un interviu acordat cotidianului polonez Gazeta Wyborcza.
Polonia "atrage în mod exemplar fondurile europene", a remarcat premierul, în timp ce "România are gradul cel mai scăzut de absorbţie", ceea ce reprezintă "o adevărată tragedie". "Ministrul român al dezvoltării regionale s-a întâlnit cu omologul său polon, pentru a afla cum putem utiliza în cel mai bun mod aceste fonduri", a menţionat premierul român.
Întrebat în legătură cu faptul că Germania a blocat în martie aderarea României la Spaţiul Schengen considerând insuficiente eforturile de combatere a corupţiei şi de reformă a sistemului judiciar, Victor Ponta a dat asigurări că România îşi va respecta angajamentele şi va fi "o frontieră sigură pentru întregul spaţiu Schengen".
"Fără îndoială, trebuie să fim mai bine pregătiţi pentru negocierile din cadrul Consiliului UE din decembrie, când va fi luată decizia de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Explic aceasta tuturor partenerilor noştri, în primul rând Germaniei. Ne vom respecta angajamentele şi vom fi o frontieră sigură pentru întreg spaţiul Schengen. Am implementat multe reforme, pentru ca sistemul nostru judiciar să devină complet independent", a amintit primul ministru.
La remarca reporterului polonez că România "ocupă în continuare un loc fruntaş în statisticile europene" în privinţa corupţiei şi a pierdut "milioane de euro din cauza cheltuirii incorecte a fondurilor europene", Victor Ponta a notat că, în calitatea sa de fost procuror, este conştient de faptul că "drumul de combatere a corupţiei este unul foarte lung".
"Dorim să dăm o cât mai mare independenţă organelor care se ocupă de acest lucru. Într-un an am reuşit să numim noi procurori cu responsabilităţi în combaterea corupţiei. Sunt persoane independente, care se bucură de o mare încredere din partea Comisiei Europene. Partenerii noştri europeni ar trebui să aprecieze acest lucru. Chiar şi în contextul procesului de revizuire a Constituţiei, am stabilit competenţe mai mari decât până acum în acest domeniu. Sunt convins că în curând vom avea rezultate vizibile", a subliniat primul ministru.
Premierul Ponta a declarat, în acelaşi interviu, că se regăseşte "în tabăra acelor oameni politici care susţin că avem nevoie de mai multă Europă", pronunţându-se totodată în favoarea aderării României la zona euro. "Uniunea ar trebui să fie mai bine organizată şi mai unită. România ar trebui să adere la zona euro, însă urmând, din nou, exemplul Poloniei: nu stabilim un termen, o vom face atunci când vom fi mai bine pregătiţi pentru acest lucru. Dorim ca principiile politicii noastre energetice, fiscale şi bugetare să fie cât mai aproape de cele din Uniune. Suntem în favoarea păstrării unităţii Europei. Nu intenţionăm să fim în liga a doua sau a treia. Vom lupta pentru a intra în prima ligă şi pentru a ne dezvolta cu aceeaşi viteză precum celelalte state membre UE", a afirmat şeful executivului.