Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Senatul trebuie să redevină un loc al elitelor în care să fie prezenţi ca senatori pe viaţă reprezentanţi sau foşti reprezentanţi ai celor mai înalte instituţii de stat, inclusiv foştii preşedinţi.
"Cred sincer că există patru instituţii fundamentale care definesc statul modern român. Cele patru, în interpretarea mea, sunt, sigur, Monarhia, Parlamentul, Biserica şi Armata. Am încredere în aceste patru instituţii măcar pentru faptul că nu vor decide într-o dimineaţă să fuzioneze cu cineva. Cred că Parlamentul este acea instituţie care, oricât este de hulită, de detestată, de calomniată, de către cei care ocupă, repet, absolut temporar funcţii executive, întotdeauna restabileşte echilibre şi întotdeauna poate să ofere acel echilibru democratic de care avem cu toţii nevoie", a declarat premierul, la şedinţa solemnă prin care Senatul marchează 150 de ani de activitate.
Ponta a subliniat că "Senatul a fost, pentru mult timp, un loc al elitelor româneşti".
"M-am uitat peste istoria sa şi am constatat că mult timp preşedintele Academiei Române era senator de drept. Universităţile din Iaşi şi din Bucureşti desemnau senatori. Noi azi suntem într-o situaţie pe care o consider exagerată, dacă nu aberantă. Orice personalitate a vieţii publice care vrea să fie senator trebuie să să renunţe la tot ceea ce a făcut până atunci. Nu mai ai voie să fii profesor universitar, nu mai ai voie să fii membru al Academiei, nu ai voie să ai o poziţie de elită în această ţară, lucru care cred că este în defavoarea calităţii actului de legislaţie şi al prestigiului pe care Senatul îl poate ocupa. Cred că împreună, după ce terminăm toate procesele electorale din acest an, trebuie să restabilim ceea ce a fost de la început, şi anume Senatul un loc al elitelor. Un loc în care nu-i ceri unui academician să renunţe la mandat ca să poată să rămână în Academie. Un loc în care nu plimbi toţi rectorii şi profesorii universitari prin tribunale pentru că sunt senatori. Un loc în care să convingem elitele acestei ţări să-şi dedice o parte din viaţa lor binelui public. Şi din acest punct de vedere cred că obligaţia dumneavoastră şi sprijinul Guvernului va fi total de a îndrepta această greşeală pe care am făcut-o împreună", a declarat Victor Ponta.
Premierul a adăugat că şi "foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept".
"Nu poţi să ceri unui fost preşedinte al României să meargă să candideze în colegiul de Târgu Jiu contra mea şi, eventual, a domnului Diaconescu. Cred că respectul şi necesitatea de a avea în Parlamentul României reprezentanţii şi foştii reprezentanţi ai celor mai înalte instituţii ale statului va duce la ridicarea prestigiului pe care Senatul îl are în faţa cetăţenilor şi împreună cu dumneavoastră putem să facem aceste lucruri, departajaţi de bătălia electorală care uneori ne ocupă prea mult timp", a mai declarat Victor Ponta.