Partidul Social Democrat urmează să decidă cu ce nume de premier se va prezenta, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, în cazul în care va obține un vot suficient de bun pentru a ridica astfel de pretenții. Două nume sunt vehiculate în sediul din Kiseleff: Sorin Grindeanu și Vasile Dîncu. Ar fi pentru prima dată când, la doar trei ani distanță, o formațiune politică ar propune la conducerea Guvernului un premier căruia, în unanimitate, i-a retras sprijinul politic și l-a demis prin moțiune de cenzură. Marcel Ciolacu, actualul președinte al PSD, făcea, în 2017, parte din CEx, structură care a decis depunerea moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu și excluderea din partid a oricărui membru care ar fi acceptat propunerea să devină ministru în acel guvern.
Prim-vicepreședinte al PSD, Sorin Grindeanu ar fi prima opțiune a PSD pentru a fi propus candidat pentru funcția de prim-ministru, după alegerile parlamentare. Grindeanu a condus primul Guvern PSD, după câștigarea alegerilor din 2016, după ce Klaus Iohannis a respins, fără să motiveze vreodată, propunerea Sevil Shhaideh. După nici o lună de guvernare, Executivul condus de Sorin Grindeanu s-a confruntat cu ieșirile în stradă organizate de gruparea #rezist și cauționate de președintele României, ca urmare a emiterii celebrei OUG 13/2017, constatată de CCR ca fiind perfect constituțională.
În data de 14 iunie 2017, toți miniștrii PSD și ALDE au demisionat din Guvernul Grindeanu, cu excepția ministrului Comunicațiilor. În ziua respectivă, a avut loc o ședință CEx a PSD care, cu unanimitate, a decis retragerea sprijinului politic pentru Sorin Grindeanu, depunerea unei moțiuni de cenzură și excluderea din partid a oricărui membru PSD care ar fi acceptat vreo propunere din partea lui Grindeanu să preia funcții ministeriale. Din acel CEx, ca membru, făcea parte, la acel moment, actualul președinte PSD, Marcel Ciolacu, în calitatea sa de președinte al Organizației Județene Buzău.
Grindeanu, dat jos cu 241 de voturi
Pe 21 iunie 2017, partidul care intenționează să-l propună pe Grindeanu la șefia unui viitor Executiv a convocat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, la sfârșitul ședinței din Parlament, acest Guvern fiind demis cu 241 de voturi pentru și 10 împotrivă. Anterior, au fost încercări de a se opri acest proces, încercări la care au luat parte Victor Ponta, Daniel Constantin (actual membru PNL și candidat pentru Argeș din partea PNL la alegerile parlamentare), dar și actualul președinte al Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.
Și mai interesant este că, odată înlăturat Sorin Grindeanu de la Palatul Victoria, prin votul PSD, Marcel Ciolacu a devenit membru al noului Executiv instalat și condus de Mihai Tudose. Ciolacu a preluat funcția de vicepremier fără portofoliu, pe care a ocupat-o timp de șase luni, până la demisia lui Tudose.
Al doilea nume: Vasile Dîncu, „aghiotantul” lui Dacian Cioloș
Klaus Iohannis a lăsat să se înțelegă că, oricare ar fi rezultatul alegerilor parlamentare din 6 decembrie, decizia sa de a nu mai nominaliza un candidat la funcția de prim-ministru din partea PSD este ca și luată. În cazul în care numele lui Sorin Grindeanu ar risca să nu fie acceptat de Palatul Cotroceni, social-democrații au și o a doua variantă, în persoana lui Vasile Dîncu. Acesta a participat, în seara alegerilor prezidențiale din 2009, în celebra „sufragerie a lui Oprea”, la o întâlnire cu foștii șefi ai SRI, George Maior și Florian Coldea, precum și cu fosta șefă a PÎCCJ, Laura Codruța Kovesi.
În noiembrie 2015, după demisia lui Victor Ponta de la Palatul Victoria, Vasile Dîncu a devenit al doilea om în Guvernul condus de Dacian Cioloș, preluând atât funcția de vicepremier, cât și pe cea de ministru al Dezvoltării Regionale.
Două posibile oferte ale social-democraților pentru un viitor Cabinet. Un premier demis de PSD sau un vicepremier din Guvernul Cioloș