PD. Vicepresedintele PD Ioan Oltean a declarat ca hotararea Consiliului a fost una corecta, dar a apreciat drept binevenita ideea organizarii unei dezbateri publice pe tema oportunitatii retragerii trupelor din Irak. Democratul i-a acuzat pe liberali pentru demersul lor, sustinand ca acesta a pus Romania pe plan extern "intr-o situatie extrem de delicata". Olteanu a avertizat ca in urmatoarea sedinta a Biroului Permanent National al PD se va face o analiza serioasa a initiativei PNL, dar a precizat ca, in ciuda celor petrecute, "PD se va stradui sa mentina relatia de colaborare cu PNL in cadrul Aliantei".
PC. Purtatorul de cuvant al conservatorilor, Bogdan Ciuca,
a anuntat la randul sau ca PC sustine organizarea unor dezbateri publice pe tema retragerii trupelor din Irak. El a refuzat
sa comenteze decizia CSAT,
dar a condamnat disputa dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu iscata in jurul acestui subiect. "Este de acceptat pozitia diferita pe teme diferite, dar nu este de acceptat ca orgoliul personal sau antipatia dintre doi lideri
politici sa afecteze problemele de securitate nationala", a spus Ciuca.
PSD. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a cerut demisia imediata a premierului Tariceanu si a ministrilor Teodor Atanasiu si Mihai Razvan Ungureanu. Geoana i-a acuzat pe Tariceanu si Atanasiu ca "au pus Romania intr-o situatie extrem de grava din punct de vedere al credibilitatii pe plan extern" si a aratat
ca liderii politici au ajuns sa foloseasca razboiul politic personal din plan intern pe seama intereselor nationale ale tarii, Tariceanu dand dovada de "politicianism electoral ieftin".
PRM. Reprezentantii PRM sustin si ei organizarea "urgenta" a unui referendum national pe tema retragerii trupelor din Irak. Liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor, "a aplaudat" propunerea premierului si a ministrului Apararii privind dislocarea militarilor din zonele de conflict si l-a acuzat pe presedintele Basescu ca "a mintit" cand a spus ca decizia pastrarii trupelor noastre in Irak a fost adoptata "prin consens" de catre CSAT.
UDMR. In opina liderului UDMR, Marko Bela (foto), CSAT nu putea lua alta decizie decat respingerea demersului liberal. "A fost extrem de prematura decizia de a inainta o astfel de propunere catre CSAT, atunci cand a fost facuta de catre PNL. Ar fi fost nevoie de dezbatere publica, de discutii la nivel politic, astfel incat partidele politice sa-si analizeze parerile, sa analizeze datele, sa discute in Coalitie, si numai dupa aceea in forurile abilitate", a spus Marko Bella, apreciind "tot mai ingrijoratoare" contradictiile aparute intre presedinte si premier.