x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, demisie din ALDE! Va candida pe listele altui partid

Tăriceanu, demisie din ALDE! Va candida pe listele altui partid

19 Oct 2020   •   20:33
Tăriceanu, demisie din ALDE! Va candida pe listele altui partid
Sursa foto: Lucian Alecu

Liderul ALDE și-a dat demisia din partidul pe care l-a înfiinţat. Acest gest fusese explicat într-un interviu acordat, încă de sâmbătă, în exclusivitate, pentru DCNews:

”Legea electorală are niște constrângeri, nu ne permite să mergem pe o fuziune care este sub eticheta Pro România plus ALDE. Va trebui să mergem exclusiv pe lista unui partid și lista pe care vom merge la alegeri va fi lista Pro România. Acolo vor fi toți candidații. Și cei care provin din Pro România, și cei care provin din ALDE. E foarte important ca alegătorii să știe asta, că atunci când pun ștampila pe Pro România, unii sunt de la ALDE, alții de la Pro România.” a spus Călin Popescu Tăriceanu.

De ce s-a luat această decizie? ”Înainte de alegerile locale, când discutam forma de fuziune, ne-am pus această întrebare. Sub ce siglă vom funcționa mai departe? Și am convenit un lucru care este firesc. Partidul care va avea cel mai bun scor la alegerile locale va da sigla viitorului partid. Punct!” a mai explicat liderul ALDE.

×
Subiecte în articol: Călin Popescu Tăriceanu