x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Unde şi cum au votat personalităţile politice

Unde şi cum au votat personalităţile politice

23 Noi 2009   •   00:00
Unde şi cum au votat personalităţile politice
Sursa foto: Laszlo Mihaly/Mediafax

Principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale şi reprezentanţii partidelor parlamentare au votat ieri până în jurul prânzului. Ei nu s-au sfiit să-şi facă publică opţiunea de pe buletinul de vot, mai mult sau mai puţin direct.


Ora 8:30, Bucureşti, Şcoala nr. 17.
Cel mai matinal candidat la preşedinţie s-a dovedit a fi la acest scrutin independentul Sorin Oprescu. Îmbrăcat la patru ace, cu o cravată mov-violet asortată cu taiorul consilierei sale Anca Alexandrescu, primarul Capitalei a descins puţine minute după 8:30 în sediul uneia dintre secţiile de votare de la Şcoala nr. 17 de pe strada Docenţilor din sectorul 1.

Destins, Oprescu a taxat, în stilu-i caracteristic, cu un "haideţi, băi, triştilor, ce aveţi? cam trişti azi", figurile deja obosite ale ziariştilor prezenţi şi a anunţat că votul său a fost pentru primul preşedinte cu adevărat independent al acestei democraţii. A punctat şi faptul că a fost primul prezidenţiabil care a atins buletinele de vot, explicând-o ca pe o caracteristică a sa: "Întotdeauna mi-a plăcut să fiu primul". Din mâna candidatului Oprescu ştampila de vot a ajuns şi pe cele două buletine de vot care conţineau întrebările pentru referendum, dar în acest caz secretul votului a fost păstrat, primarul general nemaiexplicându-şi alegerea.
• Aniela Nine


Ora 9:00, Bucureşti. Crin Antonescu a votat la Şcoala 73 din sectorul 3, unde a venit împreună cu soţia, Adina Vălean, şi cu liderii PNL Ludovic Orban şi Norica Nicolai. El a declarat că a votat pentru un lucru pe care îl aşteaptă de cinci ani, o schimbare reală, un alt fel de a face politică, o altă Românie. "Am votat pentru un lucru pe care îl aştept de cinci ani sau poate chiar de 20 de ani unii dintre noi: o schimbare reală, profundă, un alt fel de a face politică, un alt fel de a trăi în societatea românească, o altă Românie", a declarat Antonescu.
• Monica Iordache Apostol


Ora 9:00, Bucureşti. Preşedintele Traian Băsescu şi-a exercitat dreptul de vot la Liceul "A.D. Xenopol" din Capitală. El a venit la secţia de votare împreună cu soţia sa şi cu cele două fiice. După ce şi-a exercitat votul, Băsescu şi-a exprimat convingerea că scrutinul de duminică este unul dintre cele mai importante, pentru că românii pot spune Parlamentului cum să funcţioneze şi, în acelaşi timp, îşi vor alege preşedintele. El a adăugat că acesta este "un exerciţiu de putere extraordinar". "Va fi o participare bună, în orice caz", a mai spus Traian Băsescu, referindu-se la prezenţa la urne.


Ora 9:00, Sâncraiu de Mureş. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a votat dis-de-dimineaţă în localitatea Sâncraiu de Mureş, unde îi este domiciliul. "Am votat pentru o relaţie stabilă şi transparentă între instituţiile statului, preşedinţie, parlament, guvern, în general pentru stabilitate politică, şi am votat pentru un preşedinte care să aducă o altă mentalitate şi o nouă viziune în politica din România. După părerea mea, candidatul maghiar este perfect potrivit pentru a impune o astfel de schimbare de mentalitate în politica noastră, fiindcă în mod obligatoriu avem nevoie de o astfel de schimbare.

Am votat pentru binele comunităţii maghiare, pentru binele întregii societăţi din România, pentru o înţelegere cât mai bună între maghiari şi români. La referendum am votat nu, nu sunt de acord nici cu sistemul unicameral, nici cu reducerea numărului de parlamentari. După părerea, mea este vorba de o demagogie inacceptabilă", a declarat Marko.
• Raluca Creţ


Ora 9:15, Bucureşti. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi soţia sa, Nina, au votat la Liceul Jean Monnet. Iliescu a declarat că a preferat să "ignore" referendumul "pentru că este un capriciu", iar întrebat cu cine a votat s-a încurcat pentru puţin timp, rostind primele litere ale cuvântului Băsescu, după care s-a corectat, spunând că a votat cu Mircea Geoană.

Liderul PSD a fost chestionat şi în privinţa votului pentru Preşedinţie, încurcându-se la răspuns, dar corectându-se imediat: "Pentru Băses... pentru Geoană". "Sper ca populaţia să se fi trezit, să scăpăm de această chestiune care ne-a însoţit timp de cinci ani de zile şi ne-a deteriorat climatul politic, şi în ţară ne-a creat necazuri şi ne-a compromis şi în plan internaţional", a continuat Iliescu, încercând să-şi întărească poziţia pro-Geoană.
• Adriana Duţulescu

 

Ora 10:00, Bucureşti. Candidatul PSD, Mircea Geoană, a sosit la secţia de vot de la Liceul Jean Monnet împreună cu soţia şi cei doi copii şi a declarat că a votat în favoarea referendumului propus de Traian Băsescu, dar şi pentru un preşedinte care să scoată România din criză.

De asemenea, liderul PSD a făcut un apel faţă de cetăţeni pentru a se prezenta la vot. "Nu au existat alegeri mai importante în istoria democraţiei regăsite a poporului român în ultimii 20 de ani, pentru că uitaţi-vă în ce situaţie dramatică ne aflăm, uitaţi-vă cât de severă este criza economică. Fac un apel de a veni la vot, indiferent de preferinţa pe care o aveţi, indiferent de dezamăgirea pe care o aveţi, este un moment important pentru poporul român şi trebuie cu toţii să găsim energia şi până la urmă optimismul şi speranţa că în această ţară se poate îndrepta ceva şi că putem să ne unim şi să mergem împreună mai departe", a mai declarat Geoană.
• Adriana Duţulescu

 


 

Ora 10:00, Cârţa, Harghita. Prezidenţiabilul UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat opţiunea de vot în comuna natală, Cârţa, din judeţul Harghita, punând ştampila pe toate cele trei buletine de vot. În cazul buletinului pentru alegerile prezidenţiale, Hunor a declarat că a optat în favoarea schimbării în bine, pentru reformarea statului hipercentralizat şi pentru o reformă care să pună omul pe primul loc. Hunor nu s-a sfiit să îşi facă publică opţiunea în cazul referendumului, anunţând că a ştampilat "nu" în ambele buletine.
• Aniela Nine

 

Ora 10:00, Cluj-Napoca. Premierul interimar, Emil Boc, a votat la Şcoala nr. 10 din Cartierul Zorilor. "Suntem la 20 de ani de la Revoluţie şi cred că este unul dintre cele mai importante voturi. Trasăm direcţia în care vor evolua următorii cinci ani. Avem nevoie de un preşedinte care să lucreze pentru 22 de milioane de români şi să nu fie captiv grupurilor de interese", a punctat Emil Boc.
• Lacrima Andreica

 

Ora 10:00, Bucureşti, Colegiul Gheorghe Lazăr. Elena Udrea a coborât din limuzină în faţa colegiului Gheorghe Lazăr din Capitală, ca să-şi voteze preşedintele favorit. Nu era greu de presupus pentru cine votează secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea, însă chiar ea a ţinut să precizeze cât se poate de clar că l-a reales pe Traian Băsescu... asta, după ce a reuşit să introducă buletinele ştampilate în cele trei urne, cu ajutorul supraveghetorilor secţiei la care a fost repartizată: "Am votat pentru reformarea clasei politice şi pentru modernizarea României. Sper că vom continua schimbarea, cu acelaşi preşedinte", a declarat ea, în faţa liceului Lazăr, unde au fost amenajate secţiile de vot.
• Diana Scarlat

 

Ora 12:15, Bucureşti. Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM la Preşedinţie, a votat ieri numai pentru prezidenţiale, în Bucureşti, la secţia de votare de la Şcoala Generală nr. 150, venind la vot împreună cu soţia, cele două fiice şi susţinători ai săi. Întrebat de ce nu a votat şi pentru referendum, el a declarat că nu-i plac "mascaradele" . "Nu vreau să-i iasă lui la socoteală numărul de votanţi. Vreau să-i arăt dispreţul meu. Tradiţia istorică, şi vă spun ca istoric, nu ca navigator marinar bişniţar, tradiţia istorică este parlamentul bicameral", a spus liderul PRM.

El a acuzat din nou fraudarea votului. "Am o satisfacţie tristă că se adevereşte acuzaţia repetată pe care am făcut-o cu privire la frauda electorală. Turismul electoral este frate siamez cu sondajul mincinos", a spus Vadim, care a refuzat să spune cu cine a votat la prezidenţiale.
• Ioana Bugean

 

Ora 12:45, Voluntari-Ilfov. Candidatul PNG-CD la Preşedinţie, George Becali, a votat atât pentru prezidenţiale, cât şi pentru referendumul naţional şi cel local din Voluntari, declarând, la ieşirea din secţia de vot, că a votat ca să scape ţara de tiran. Becali a votat după ce i-a fost adusă cartea de identitate, mai întâi pentru preşedinte şi referendumul naţional. El a fost apoi preluat de o femeie, cu care părea că se cunoaşte, şi dus pe coridoarele şcolii, către sala de clasă în care era amenajată secţia de votare pentru referendumul local.

"Gigi, hai să votezi şi pentru sectorul 7", i-a spus femeia. Becali a urmat-o, spunând, cu zâmbetul pe buze: "Votăm, votăm! Să facem şi sectorul 7!". Ajuns în secţia de votare pentru referendumul local, Becali a prezentat actul de identitate, a semnat pe lista electorală permanentă şi a primit buletinul de vot şi ştampila. Fără a mai merge în cabină, Becali a ştampilat buletinul în mână, la vedere, opţiunea lui fiind văzută de întreaga asistenţă. Becali a băgat buletinul de vot în urnă şi a spus, ironic, uitându-se către jurnalişti: "Să trăiţi bine!". Întrebat de un jurnalist de ce nu a votat în cabină şi a ales să îşi facă publică opţiunea pentru "Da" la referendumul local, Becali a răspuns: "Te-am deranjat? Îmi pare rău, iartă-mă!".

×
Subiecte în articol: alegeri 2009