x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Când trebuie să mergi urgent la dentist. 5 sfaturi să știi când ai o urgență

Când trebuie să mergi urgent la dentist. 5 sfaturi să știi când ai o urgență

12 Dec 2019   •   12:22
Când trebuie să mergi urgent la dentist. 5 sfaturi să știi când ai o urgență

Durerile provocate de afecțiunile dentare pot fi extrem de deranjante și pot apărea în cele mai nepotrivite momente. În lipsa unui consult realizat de către medicul stomatolog și a unui tratament corespunzător, afecțiunile dentare se pot agrava și îți pot provoca mai multe probleme decât te-ai putea aștepta. Află când o afecțiune dentară reprezintă o urgență și vezi cum trebuie să acționezi într-o astfel de situație.

Atunci când ai o urgență dentară, când durerea de măseaua devine insuportabilă sau când simți că îți pulsează gingia, te poți orienta către o clinică stomatologică care are un regim de tratare al urgențelor, astfel te vei asigura că vei putea fi văzut de un medic stomatolog fără a avea o programare făcută cu câteva zile înainte și că vei scapa cât mai repede de dureri și disconfort. 

Pentru a putea beneficia de tratamentul rapid realizat în cadrul regimul de urgențe stomatologice este foarte important să știm care sunt afecțiunile ce se pot trata în această situație. 

1. Avulsia

Una dintre cele mai importante urgențe stomatologice este avulsia dentară, care are loc atunci când un dinte iese accidental din alveola sa. Acest lucru se poate întâmpla în urma unui traumatism sever al feței. Este foarte important să știi că un dinte care a căzut într-o astfel de situație poate fi salvat dacă este integru și dacă se repoziționează, manual sau chirurgical, de către medicul stomatolog în 30 – 60 de minute de la accident. 

Avulsia poate fi și terapeutică, în cazul copiilor cărora nu le cad spontan dinții de lapte și trebuie realizată de către medicul pedodont. De asemenea, avulsia dentară realizată de către medicul stomatolog se realizează atunci când este extras un dinte afectat de o carie ajunsă într-un stadiu foarte avansat sau de o fractură a coroanei dentare. 

2. Sângerarea excesivă 

Trebuie să mergi de urgență la medicul stomatolog atunci când în cavitatea bucală apare o sângerare abundentă. Sângerarea excesivă poate apărea la 3-4 zile de la o intervenție chirurgicală și poate fi spontană sau provocată de un traumatism. De asemena, o sângerare excesivă poate apărea în urma unui traumatism dentar sau atunci când suferi de boala parodontală. Conform Asociației Americane de Parodontologie, semnele acestei boli, în special durerea și sângerările excesive doar atunci când boala se află într-un stadiu avansat. Sângerările pot apărea în timpul periajului dentar, în timpul masticației sau chiar și fără să te aștepți. 

În situația în care o sângerare a cavității orale nu se oprește, trebuie să te mergi de urgență la medicul stomatolog! Tratamentul poate să depindă de complexitatea cazului și de recomandările medicului. 

3. Abcesul

Abcesul dentar este o infecție bacteriană, acesta poate fi de două tipuri, în funcție de punctul de plecare. Abcesul gingival apare atunci când se acumulează placa bacteriană sau resturi alimentare între dinte și gingie, iar abcesul apical endodontic apare atunci când stadiul unei carii dentare ajunge să fie foarte avansat și lasă bacteriile să ajungă în interiorul dintelui. De obicei, bacteriile pătrund  în coroana dentară, în rădăcină dintelui și apoi în spațiul de la vârful rădăcinii determinând astfel apariția unei pungi de puroi. 

Abcesul este o inflamație dureroasă, care provoacă înroșirea gingiei și congestionarea țesutului. Acesta reprezintă una dintre cele mai frecvente urgențe stomatologice și este o problemă cunoscută mai ales în cazul persoanelor care nu vizitează foarte des cabinetul stomatologic. Dacă te întrebi cum îți dai seama că ai un abces dentar, atunci trebuie să știi că, de cele mai multe ori, abcesul provoacă umflarea gingiei. În stadiile mai grave, atunci când pacientul nu se prezintă din timp la medicul stomatolog, pot apărea dureri mari și un disconfort constant. 

4. Pulpita acută

Dintele este format din două componente principale: coroana și rădăcina. Coroana dintelui este partea vizibilă a acestuia și este protejată de un strat subțire numit smalț. Atunci când este sănătoasă, coroana dentară are culoarea alb, alb gălbui sau alb gri. Rădăcina dintelui, se află sub nivelul gingiei, în cavitatea osoasă și reprezintă ,,fundația dintelui” astfel încât este posibil procesul masticației. Rădăcina este formată din cement și dentină. Dentina este acel component al dintelui care protejează camera pulpară de șocurile fizice, are o culoarea gălbuie și nu are rezistență mecanică. Camera pulpară este acel spațiu protejat de 2 straturi protectoare în care se află pulpa dintelui, cunoscută și sub denumirea de „nervul dintelui”. Infectarea pulpei dentare duce la durerea resimțită în momentul în care caria dentară ajunge într-un stadiu avansat. 

Atunci când simți o durere care pulsează și se intensifică la mișcare, atunci când ai hipersensibilitate la rece sau la fierbinte, când culoarea dintelui se schimbă, ori atunci când observi o umflătură proeminentă a gingiei sau a obrazului este posibil să suferi de pulpită acută, adică de inflamarea pulpei dentare. 

De ce trebuie să mergi de urgență la medicul stomatolog atunci când ai aceste simptome? Deoarece trebuie realizată o curățare în profunzime și o aplicarea a unui pansament calmant. În final, trebuie realizată o obturație de canal temporară. 

5. Pierderea unor lucrări stomatologice 

Fie că vorbim de pierderea unei plombe sau de pierderea unei lucrări protetice, trebuie să știm că acestea reprezintă o urgență stomatologică. Aceste pierderi pot produce leziuni la nivelul cavității orale, pot răni limba, obrajii sau gingiile. Ori de câte ori ți se întâmplă te afli într-o astfel de situație trebuie să mergi de urgență la medicul stomatolog pentru a scădea riscurile apariției infecțiilor și a complicațiilor ce pot apărea pe parcurs. 

Pentru a preveni toate aceste afecțiuni dentare care pot deveni urgențe stomatologice, trebuie să te asiguri că acorzi o atenție sporită igienei orale. Periajul dentar este recomandat de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara. În completarea periajului dentar este recomandat să folosești zilnic ața dentară și apa de gură. 

De asemenea, pentru a nu ajunge în situația în care să ai o urgență stomatologică, trebuie să mergi la un control periodic. Consultațiile stomatologice sunt recomandate la fiecare 6 luni, chiar la 3 sau 4 luni dacă ești fumător sau porți o proteză dentară. Aceste controale au rolul de a preveni posibilele afecțiuni și de a rezolva problemele dentare în stadiul incipient. 

 

×