x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce ascunde cazul de la Galați: este o posibilă rețea de proxeneți?

Ce ascunde cazul de la Galați: este o posibilă rețea de proxeneți?

de Diana Scarlat    |    08 Aug 2019   •   08:53
Ce ascunde cazul de la Galați: este o posibilă rețea de proxeneți?

În cazul fetei care a fost ignorată de polițiști, la Galați, deși era plină de sânge pe picioare și pe abdomen, rămân în continuare mai multe semne de întrebare, chiar dacă au fost sancțiuni și demisii. Prima întrebare este de ce fostul director adjunct al DGASPC Galați, care a și demisionat în urma scandalului, a declarat cu atâta lejeritate că fata nu a fost victima unui viol, deși leziunile grave sunt semne clare ale agresiunii, din punct de vedere medico-legal. Pe de altă parte, se pune întrebarea dacă nu cumva fata este victima unei rețele de proxenetism, după ce s-au înregistrat multe situații similare și la alte centre de plasament din țară.

 

La aproape o săptămână după scandalul stârnit de lipsa de reacție a polițiștilor de la Galați, nu s-a deschis o anchetă care să stabilească dacă fata de 14 ani a plecat cu adevărat la iubitul ei sau este una dintre multele victime ale exploatării sexuale din centrele de plasamet. Consimțământul nu acoperă totalmente fapta penală, iar victimele din acest mediu sunt, de cele mai multe ori, singurele „vinovate”, pentru că nimeni nu merge mai departe cu cercetarea. „Cred că ipoteza aceasta trebuie să fie probată. Experiența anterioară oferă suficiente motive de îngrijorare că ar putea să existe o astfel de problemă. În cei zece ani de carieră în România, am văzut copii care erau exploatați în centrele de plasament și, în bună măsură, sub amenințare, constrângere, consimțeau. Acești copii treceau printr-un proces de spălare a minții, pentru că primeau favoruri, privilegii, dar nu erau încă la vârsta la care să-și dea seama că privilegii contra favoruri sexuale înseamnă o crimă. Unii dintre acești copii au ajuns, ulterior, să aibă tulburări de comportament și au ajuns la psihiatri care le-au dat tratament pentru tulburări de comportament, dar care nu au investigat suficient cauza. Până nu vom clarifica ce înseamnă traficul de minori, rețele de proxeneți și populație vulnerabilă, vom avea în continuare astfel de cazuri”, a explicat, pentru Jurnalul, psihiatrul Gabriel Diaconu.

 

Latura medico-legală a violului consimțit

Psihiatrul mai atrage atenția și asupra aspectelor de natură medicolegală, în definirea agresiunii asupra femeii și a ceea ce se consideră viol. „Violul, din punct de vedere medical și legal, nu ține doar de consimțământ. În momentul în care ieși de sub ideea că violul este doar un act sexual neconsimțit și intri în domeniul medico-legal mai mult, constați că intri în zona violului ca formă de violență. Pentru că nimeni nu consimte că va face sex până va ajunge să aibă șoc hemoragic. Este foarte important să ai personal medical care să poată evalua astfel de cazuri. Legătura dintre IML, Poliție și spital trebuie să fie corectă. Toți oamenii aceștia care au dat declarații pot fi considerați părtași la complicitate. În continuare, în România, violul rămâne problema victimei, nu a agresorului”, mai explică psihiatrul. În privința consimțământului, noul Cod penal a făcut posibil actul sexual între minori cu vârsta de minimum 14 ani, însă, chiar și așa, problema din acest caz este violența asupra femeii și lipsa de coerență în tratarea acestor situații de către autorități.

 

Sunt nenumărate cazuri în care DIICOT a descins. Cazul de la Galați este simptomatic pentru realitatea de la firul ierbii, din centrele de plasament din România, acolo unde întâlnești fenomenul de complicitate instituțională, în forma lui cea mai pură.

Gabriel Diaconu, psihiatru

 

Polițiști fără empatie și cu frică de șefi

Pe lângă lipsa de pregătire profesională, lipsa de experiență în teren și lipsa de empatie, mai ales a celor care au intrat în Poliția Română prin încadrare directă, specialiștii din domeniile conexe care colaborează cu polițiștii au observat și alte consecințe care duc la lipsa de reacție în fața unei victime pline de sânge, pe stradă. ”Impresia mea este că, într-o bună măsură, lipsa de reacție din partea polițiștilor are la bază frica de a nu plăti ei „oalele sparte”. Este o chestiune pe care am observat-o și în practica mea medicală, anume, reticența polițistului de a se implica, în afara mandatului lor, în acele situații care țin strict de o prioritate medicală”, mai spune psihiatrul Gabriel Diaconu, care consideră că la originea acestui fenomen stă chiar serviciul 112, care a deprioritizat inclusiv serviciul de ambulanță, în favoarea SMURD. „Polițiștii au fost sugrumați birocratic și au trecut prin cicluri de deprofesionalizare până când au ajuns să se întâmple astfel de lucruri”, mai explică specialistul. Se mai pune întrebarea de ce fata nu s-a întors să ceară ajutorul „iubitului” ei, însă nu poate fi explicată clar această situație, din punct de vedere al reacției ei. „Victima nu este obligată să aibă un comportament rațional. Este nevoie de o dezbatere și de o campanie la nivel național, pentru a se clarifica ce înseamnă să fii femeie, victimă a violenței, pentru că, în acest moment, majoritatea comentatorilor din piață suferă de o totală lipsă de educație în privința drepturilor femeilor”, mai explică psihiatrul.

 

×