Criza coronavirusului, în viziunea sociologilor, filozofilor și a viitorologilor

Criza coronavirusului este pentru sociologi, filozofi și viitorologi o provocare fără precedent. În principal, opiniile lor converg către ideea că de pe urma fricii profită politicienii și corporațiile: politicienii tind să-și impună tendințele autoritariste, iar corporațiile, să se îmbogățească și mai tare, prin implementarea planurilor de salvare și diminuarea efectelor unor reglementări incomode. Mulți teoreticieni spun că această criză ne va îndrepta către totalitarism, prin concentrarea în mâinile guvernelor a unor puteri prea mari asupra populației. Există însă și autori consacrați care consideră că linia principală de împărțire a răspunsului efectiv la criză nu va plasa autocrațiile pe o parte și democrațiile pe cealaltă parte. Totul depinde de încrederea în guverne, fie ele autoritariste sau democratice.

În urma dezastrului, multe lucruri despre care am fost asigurați că sunt imposibile au devenit posibile, mai ales din punctul de vedere al capacităților financiare ale guvernelor de a sprijini entități aflate în dificultate.

În cele din urmă, în momentele unei schimbări imense, vedem cu o nouă claritate sistemele - politice, economice, sociale, ecologice - în care suntem cufundați în timp ce se schimbă în jurul nostru. Vedem ce este puternic, ce este slab, ce este corupt, ce contează și ce nu.

Una dintre principalele noastre sarcini acum este să înțelegem acest moment, ce ar putea cere de la noi și ce ar putea face posibil.

Naomi Klein: „Capitalismul coronavirus” și doctrina șocului

Jurnalista canadiană Naomi Klein a petrecut două decenii studiind transformările care au loc sub semnul dezastrelor. Ea este autoarea cărții „Doctrina șocului. Nașterea capitalismului dezastrelor” (2007), în care explică felul în care „țările sunt șocate” de războaie, atacuri teroriste, lovituri de stat sau dezastre naturale. Și cum apoi urmează al doilea șoc, provocat de corporații și de politicieni, care profită de pe urma fricii și a dezorientării produse de primul șoc, pentru a implementa teoria șocului economic. În fine, pentru cei care îndrăznesc să reziste acestor două șocuri, urmează al treilea șoc, administrat de poliție sau armată.

Naomi Klein aplică aceeași teorie și crizei coronavirus care, ca și cele anterioare, ar putea foarte bine să fie un catalizator pentru a sprijini interesele celor mai bogați din societate, inclusiv ale celor care sunt cei mai responsabili pentru vulnerabilitățile noastre actuale. În același timp, nu oferă nimic celor mai mulți, eliminând economiile familiei mici și închizând întreprinderile mici.

Într-un discurs video publicat de The Intercept, autoarea „Doctrinei șocului” arată cum administrația Trump și alte guverne din întreaga lume exploatează cu intensitate criza pentru a implementa planuri de salvare a marilor corporații, fără alte obligații din partea acestora sau de a diminua efectele unor reglementări incomode. China, la rândul său, indică faptul că va relaxa standardele de mediu pentru a-și stimula economia, ceea ce ar elimina singurul beneficiu pe care criza l-a produs până acum: o scădere accentuată a poluării letale a aerului din această țară.

Rebecca Solnit: ce ne poate învăța pandemia despre speranță

Rebecca Solnit este o altă americană care scrie de ani buni despre implicațiile sociale ale dezastrelor, fiind autoarea cărții „Un paradis construit în iad: Comunitățile extraordinare care apar în dezastre”(2009). La fel ca Naomi Klein, Solnit este de părere că, într-o criză, cei puternici încearcă să acapareze mai multă putere restrângând drepturile constituționale, iar cei bogați caută să se îmbogățească și mai tare, exemplificând cu cazul a doi senatori republicani acuzați că ar fi folosit informații interne despre pandemia care urmează pentru a obține un profit pe piața bursieră. Ea spune că acum, când ne confruntăm cu schimbări uriașe, vedem clar ce este bine și ce este rău în jur, ce contează și ce nu, în toate domeniile – în politică, economie, societate.

Spre deosebire de Klein, Solnit are un discurs mai optimist în legătură cu efectele în plan social ale dezastrelor, văzându-le mai degrabă ca oportunități pentru schimbări în bine. Ea folosește studii de caz, precum cutremurul din Mexico City din 1985, atacurile teroriste din 2001 sau uraganul Katrina – pentru a argumenta că situațiile de urgență nu sunt doar momente în care lucrurile rele se agravează sau când oamenii devin inevitabil mai speriați, bănuitori și egocentrici. Ea pune în prim-plan modalitățile prin care dezastrele au deschis rezerve umane de improvizație, solidaritate și rezolvare.

Într-un articol publicat în The Guardian, „Imposibilul s-a întâmplat deja: ce ne poate învăța coronavirus despre speranță”, Rebecca Solnit afirmă că în mijlocul fricii și al izolării, aflăm că este posibilă o schimbare profundă și pozitivă.

Am ajuns la o răscruce, am ieșit din ceea ce presupuneam că este normalitatea, lucrurile s-au răsturnat brusc. Una dintre principalele noastre sarcini este să înțelegem ce se întâmplă și spre ce ne putem îndrepta.În urma dezastrului, o schimbare de conștiință și priorități presupune forțe puternice. Multe lucruri despre care am fost asigurați că sunt imposibile au devenit posibile. De exemplu, prin legislația de urgență adoptată în SUA în martie, mulți lucrători au obținut noi drepturi de concediu medical, Canada a venit cu patru luni de venituri de bază pentru cei care și-au pierdut locul de muncă. Portugalia a decis să trateze imigranții și solicitanții de azil ca cetățeni deplini în timpul pandemiei. Aceste elemente specifice clarifică cât de posibilă este schimbarea aranjamentelor financiare ale tuturor societăților noastre.

Cel mai periculos este a crede că totul a fost bine înainte de a fi lovit dezastrul și că tot ce trebuie să facem este să ne întoarcem la lucrurile așa cum au fost. „Viața obișnuită înainte de pandemie era deja o catastrofă de disperare și excludere pentru prea multe ființe umane, o catastrofă de mediu și climă, o obscenitate a inegalității. Este prea curând să știm ce va ieși din această situație de urgență, dar nu prea curând să începem să căutăm ce decizii să luăm”, spune Rebecca Solnit.

Slavoj Žižek: COVID este „Kill Bill’” pentru capitalism și ar putea duce la reinventarea comunismului

Încă de la începutul crizei coronavirusului, filozoful sloven Slavoj Žižek a contrariat mapamondul spunând că este nevoie de o „nouă formă de comunism” pentru a evita degenerarea acestei pandemii într-un coșmar global.

Žižek este foarte cunoscut inclusiv publicului larg prin faptul că în intervențiile sale, prezentate ca adevărate spectacole, un fel de „Stand Up Philosophy”, folosește exemple din cultura populară (cinema, benzi desenate) pentru a explica unele concepte. De data aceasta, l-a inspirat filmul „Kill Bill”, al lui Tarantino: coronavirusul este Kill Bill pentru capitalism și ar putea duce la reinventarea comunismului, susține Žižek. El explică această analogie: „Ceea ce face acest atac atât de fascinant este timpul dintre lovitură și momentul morții: pot avea o conversație drăguță atât timp cât stau calm, dar în tot acest timp sunt conștient că în momentul în care încep să merg, inima mea va exploda și voi cădea mort”.

Filozoful sloven a scris deja o carte, care se numește „Pandemic! Covid-19 Shakes the World” și urmează să apară zilele acestea.Până atunci, îi găsim ideile depre criza coronavirusului în diverse publicații, precum IKaro.

Răspândirea continuă a epidemiei de coronavirus a declanșat, de asemenea, mari epidemii de virusuri ideologici, care rămân în stare latentă în societățile noastre: știri false, teorii paranoice ale conspirației, explozii de rasism. Astăzi se aud adesea speculații potrivit cărora coronavirusul poate duce la căderea stăpânirii comuniste în China, în același mod în care (așa cum a recunoscut Gorbaciov însuși), catastrofa de la Cernobîl a fost evenimentul care a declanșat sfârșitul comunismului sovietic. Există însă un paradox aici: coronavirusul ne va obliga să reinventăm comunismul bazat pe încrederea în oameni și în știință – spune Žižek .

Ivan Krastev: Statul se întoarce. Criza COVID-19 va remodela dramatic răspunsul UE la toate celelalte crize cu care s-a confruntat în ultimul deceniu

Ivan Krastev este un analist politic bulgar, foarte apreciat la nivel internațional pentru opiniile sale despre viitorul Uniunii Europene. Fără a fi un eurosceptic, el pune în dezbatere problemele incomode pentru autoritățile UE. Ideile sale sunt cunoscute și publicului român prin cartea sa „Post Europa”, tradusă în limba română.

În ceea ce privește părerile sale despre implicațiile crizei coronavirusului, el consideră că aceasta va reformula dramatic răspunsul UE la toate celelalte crize cu care s-a confruntat în ultimul deceniu.

Într-un editorial intitulat „Șapte lecții timpurii despre criza coronavirusului”, el explică ce a făcut ca această criză să fie foarte diferită de cele anterioare.

Prima lecție este că, spre deosebire de criza financiară din 2008-2009, coronavirusul va forța revenirea în forță a guvernelor. Paradoxul din 2008-2009 este faptul că neîncrederea pe piață nu a dus la cererea unei intervenții guvernamentale mai mari. Acum oamenii se bazează pe guvern pentru a organiza o apărare colectivă împotriva pandemiei și se bazează pe guvern pentru a salva economia. Iar, de data aceasta, eficiența guvernelor este măsurată prin capacitatea lor de a schimba comportamentul zilnic al oamenilor.

A doua lecție este că pandemia ar putea contribui la reafirmarea rolului statului național în cadrul UE, având în vedere că multe granițe s-au închis.

A treia lecție a coronavirusului se referă la încrederea în expertiză. Crizele anterioare, cum ar fi cea a refugiaților, au determinat neîncredere în experți, însă de data aceasta cei mai mulți oameni sunt foarte deschiși la experți, când propriile vieți sunt în joc.

A patra lecție este deschisă interpretării și se referă la faptul că în actuala criză, cetățenii compară în mod constant răspunsurile și eficacitatea guvernelor lor cu cele ale altor guverne. Și nu ar trebui să fim surprinși dacă, după o zi de criză, China pare un câștigător, iar Statele Unite par un ratat.

A cincea lecție se referă la gestionarea crizelor. Dacă la crizele anterioare panica a fost cel mai mare dușman al guvernelor, de data aceasta succesul guvernelor depinde foarte mult de capacitatea lor de a speria oamenii să facă așa cum au fost instruiți. „Nu vă panicați” este mesajul greșit pentru criza COVID-19.

A șasea lecție este că criza COVID-19 va avea un impact puternic asupra relațiilor dintre generații, în contextul dezbaterilor despre schimbările climatice și riscul pe care îl prezintă.

A șaptea lecție este că, la un moment dat, guvernele vor fi obligate să aleagă între răspândirea pandemiei cu costul distrugerii economiei sau toleranța unui cost uman mai mare pentru a salva economia.

Încă este foarte timpuriu pentru a specula despre impactul politic al COVID-19. Însă, în mod paradoxal, noul moment antiglobalist ar putea slăbi actorii politici populiști care, chiar și atunci când susțin o opinie, nu au o soluție. Criza COVID-19 va remodela dramatic răspunsul UE la toate celelalte crize cu care s-a confruntat în ultimul deceniu. Disciplina fiscală nu mai este mantra economică nici măcar la Berlin și nu există un guvern european care, în momentul de față, să pledeze pentru deschiderea granițelor pentru refugiați.

Rămâne de văzut cum va afecta exact criza viitorul proiectului european. Dar este clar că, în general, coronavirusul va pune sub semnul întrebării unele dintre ipotezele de bază pe care se întemeiază UE.

Francis Fukuyama: lucrul care determină rezistența unei țări la coronavirus este încrederea în guvern

Cunoscutul sociolog și politolog americanFrancis Fukuyama este de părere că linia principală de împărțire a răspunsului efectiv la criză nu va plasa autocrațiile pe o parte și democrațiile pe cealaltă parte. Într-un editorial semnat în The Atlantic, Fukuyama consideră că lucrul care determină rezistența unei țări la coronavirus este încrederea în guvern.

Linia principală de împărțire a răspunsului efectiv la criză nu va plasa autocrațiile pe o parte și democrațiile pe cealaltă parte. Mai degrabă, vor exista unele autocrații performante și altele cu rezultate dezastruoase. Va exista o variație similară, deși probabil mai mică, a rezultatelor în cazul democrațiilor. Însă, determinantul crucial al performanței nu va fi tipul de regim, ci capacitatea statului și, mai ales, încrederea în guvern.

Toate sistemele politice trebuie să delege autoritatea discreționară în ramurile executive, în special în perioadele de criză. Niciun set de legi sau reguli preexistente nu poate anticipa toate situațiile noi și în schimbare rapidă cu care se vor confrunta țările. Capacitatea oamenilor de la vârf și judecata lor determină dacă rezultatele sunt bune sau rele.

Și pentru a face acea delegare de autoritate executivă, încrederea este cea mai importantă marfă care va determina soarta unei societăți. Într-o democrație nu mai puțin decât într-o dictatură, cetățenii trebuie să creadă că executivul știe ce face.

Thomas Frey: ne îndreptăm spre o economie subterană masivă

Futuristul american Thomas Frey consideră că o consecință logică a crizei coronavirusului va fi o economie subterană, astfel încât oamenii să poată supraviețui atunci când conturile lor bancare ajung la zero. Într-un editorial din Futurist Speaker, Frey susține că în era coronavirusului, declanșatorul economiilor subterane va fi distribuirea inechitabilă a banilor de salvare. Cei care au finanțare vor încerca să o utilizeze cu mult dincolo de orice au făcut în trecut, iar cei care nu o au, vor fi obligați de împrejurări să treacă în subteran.

Când oamenii devin disperați, vor face orice pentru a supraviețui. În general, oamenii care se simt abandonați de sistem devin mult mai predispuși să-l sfideze.

În același timp, setul de instrumente pentru exploatarea unei economii subterane a crescut exponențial, existândun amplu jargon tehnic asociat economiilor de tip „shadow and hacker”.

Pe de altă parte, chiar dacă formele de sprijin acordate de stat vor plăti o parte din facturi, în general nu vor acoperi un stil de viață cu care oamnii s-au obișnuit. Deci, dacă nu vine o slujbă deosebit de bună, majoritatea va căuta modalități de a o suplimenta. Iar cei cu adevărat motivați pot câștiga mult mai mulți bani în economiile întunecate ale lumii hackerilor.

Din aceste motive, setul tradițional de reguli folosite pentru a ghida acțiunile noastre se înroșește instantaneu în mintea noastră, deoarece ne reducem la instinctele primare de supraviețuire. Oriunde tragem linia care o separă pe cea legală de cea ilegală, banii vor fi adunați pe ambele părți ale liniei.