x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Populaţia din Caraş Severin are cea mai dramatică scădere din România

Populaţia din Caraş Severin are cea mai dramatică scădere din România

28 Mar 2017   •   16:47
Populaţia din Caraş Severin are cea mai dramatică scădere din România
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

La nivelul judeţului Caraş-Severin s-a înregistrat una dintre cele mai drastice scăderi de populaţie din 1992 şi până în prezent, în special în ceea ce priveşte numărul copiilor de vârstă preşcolară, a arătat marţi, în şedinţa Colegiului Prefectural, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică, Gheorghe Petre. 

"Dacă în 1992 aveam 373.000 de persoane cu domiciliul în Caraş-Severin, în 2016 avem 327.000 şi asta înseamnă că populaţia judeţului a scăzut cu 46.000 de persoane, ceea ce înseamnă un oraş de nivel mediu. Cauzele sunt legate de sporul natural negativ. Între 1992 şi 2016, în medie, se nasc circa 3.000 de copii şi mor 4.500 de persoane. În fiecare an, practic, pierdem în jur de 1.500 de persoane numai prin mişcare naturală. La aceasta se adaugă mişcarea migratorie, fie în interiorul ţării, fie în afara graniţelor. De asemenea, dacă în 1992, rata natalităţii era de 10,2 copii la mia de persoane, anul trecut a ajuns la 7,6 la mie. Un indicator care ar trebui să ne pună pe gânduri e numărul populaţiei de vârstă preşcolară, unde se înregistrează o scădere drastică. În 1992 aveam aproape 23.000 de astfel de copii şi am ajuns în 2016 la 7.700", a declarat Gheorghe Petre. 

În ceea ce priveşte durata medie de viaţă, aceasta a crescut cu aproape şapte ani şi tinde să egalizeze bărbaţii şi femeile la segmentul "speranţă de viaţă". 

La sfârşitul anului 2016, efectivul salariaţilor din economia judeţului Caraş-Severin a fost de 56.336 persoane, din care 54,9% îşi desfăşurau activitatea în servicii, 40,7% în industrie şi construcţii, restul de 4,4% munceau în agricultură, silvicultură şi servicii anexe. Faţă de sfârşitul anului 2015, numărul de salariaţi a crescut cu 1,9% (55.304 persoane în decembrie 2015). Câştigul salarial mediu brut în luna decembrie 2016 a fost de 2.403 lei/persoană, înregistrând o creştere cu 19,1% faţa de decembrie 2015 (2.017 lei), situându-se sub câştigul salarial mediu brut pe ţară (3.257 lei). 

În 1992, resursa de muncă era, în Caraş-Severin, de 207.000 de persoane, iar în 2015 a ajuns la 175.000. În schimb, indicele volumului cifrei de afaceri realizate de firmele cu profil industrial cu sediul în judeţul Caraş-Severin a crescut, anul trecut, cu 7,0% faţa de anul 2015. 

În Caraş-Severin a crescut şi numărul unităţilor de cazare deschise, însă cu foarte puţin, de la 231 în 2015, la 235 în anul trecut. În această perioadă s-a înregistrat o creştere a numărului de turişti cazaţi, de la 170.750 la 170.866 în anul de analiză, adică un plus de 6,8%. În schimb, numărul de înnoptări s-a diminuat cu 3,4%, ca de altfel şi numărul turiştilor străini care s-au cazat pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, care a fost de 9.606 în 2016, faţă de 9.917 în anul 2015, însumând un număr de 30.189 de înnoptări, faţă de 44.689 în anul precedent. 

În context, prefectul Florenţa Albu a afirmat că "multe din aspectele prezentate în şedinţă decurg şi dintr-o dezvoltare economică mediocră la nivelul judeţului Caraş-Severin, ceea ce înseamnă că este nevoie de un efort mult mai mare din partea autorităţilor publice locale pentru crearea unui mediu propice dezvoltării economice, atragerii de investitori şi, implicit, creării de noi locuri de muncă''. 

Numărul pensionarilor în Caraş-Severin este de aproape 75.000, acesta scăzând cu 881 în ultimul an, iar pensia medie lunară este de 923 lei. AGERPRES

×