x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Valul de caniculă aduce toxiinfecţii alimentare

Valul de caniculă aduce toxiinfecţii alimentare

de Diana Scarlat    |    01 Aug 2016   •   10:30
Valul de caniculă aduce toxiinfecţii alimentare

Căldura extremă, pe o perioadă foarte lungă de timp, aduce în fiecare vară un val de toxiinfecții alimentare, mai ales pe litoral. Cauzele sunt multiple, de la consumul de alimente cumpărate de pe mesele pliante ale vânzătorilor ambulanți, pe care autoritățile nu ajung să le verifice, de cele mai multe ori, până la contaminarea cu bacterii sau virusuri la locurile de joacă ale copiilor, în piscine sau în apa mării. Un focar de toxiinfecție alimentară poate duce toți clienții unui restaurant la spital, în aceeași zi, dar astfel de cazuri încă nu s-au înregistrat.

Semnele intoxicației alimentare sunt de natură gastro-intestinală: diaree, greață, dureri de cap, febră cu frisoane, transpirație excesivă, amețeli, lăcrimarea ochilor, salivația excesivă, confuzie mentală, vărsături, dureri abdominale și stare generală de slăbiciune. Acestea diferă în funcție de agentul patogen implicat. În timpul caniculei prelungite, microorganismele se înmulţesc extrem de rapid în alimentele perisabile. Cele mai periculoase obiceiuri ale consumatorilor din România sunt acelea de a cumpăra mâncare de la vânzătorii ambulanţi, în special porumb fiert sau copt de pe plajă, dar și gogoşi, merdenele sau, mai rău, carne și pește, preparate pe grătare improvizate. Riscul crescut de contaminare este cauzat în principal de condiţiile improprii de igienă, la prepararea alimentelor, dar și de condițiile improprii de depozitare şi conservarea incorectă a alimentelor. În primul rând, un pui cu salmonella poate fi preparat la temperatură foarte ridicată, astfel încât virusul să nu mai fie transmis la consumator, însă, când cuțitul folosit la tăierea cărnii nu a fost spălat și a fost folosit pentru a se tăia legume, brânzeturi, pâine sau orice altceva, virusul se transmite prin celelalte alimente, care au fost astfel contaminate”, explică Sorin Mierlea, președintele Asociației Nationale pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (ANPCPPSR).  

 

Focare de bacterii și virusuri

Autoritățile de control din alimentația publică sunt prezente în permanență pe litoral, la hoteluri, restaurante și în magazine, pentru a evita declanșarea focarelor de toxiinfecții alimentare. „Focar de toxiinfecție alimentară înseamnă că cel puțin 40% dintre cei care au consumat din mâncarea unui restaurant s-au îmbolnăvit imediat, așa cum se întâmplă la nunți, în tabere și în alte locuri aglolmerate unde se vinde mâncare. Trebuie să ținem cont de faptul că e vară, e caniculă, alimentele se pot altera foarte ușor, dar, pe de altă parte, nu avem obiceiul de a ne spăla pe mâini, mai ales copiii sau cei care servesc la masă și șterg mesele. Toxiinfecția alimentară este cauzată de un virus sau de o bacterie și nu trece fără tratament medicamentos”, mai spune Sorin Mierlea. Simptomele pot fi aceleași ca în cazul indigestiei, atunci când se mănâncă în exces, sau ca în caz de insolație, însă acestea din urmă sunt mai ușor de tratat și nu se depistează un virus, o bacterie sau alt parazit, în urma analizelor pacienților. Dacă se depistează cauza toxiinfecției alimentare, autoritățile de control trebuie să verifice comercianții indicați de clienții care s-au îmbolnăvit, iar analizele de laborator indică dacă virusul, bacteria sau alți paraziți au fost găsiți și în alimentele verificate la respectivii comercianți.

Și apa mării poate fi contaminată

În plin sezon estival, când numărul turiștilor care intră în apa mării în același timp este extrem de mare, iar căldura este excesivă, unele virusuri sau bacterii pot transmise și prin acest mediu. Litoralul bulgăresc s-a confruntat, în  2014, cu o situație de contaminare a apei mării cu „Escherichia coli” și „enterococi intestinali”, la Varna.

 

Toxiinfecția alimentară este o afecţiune cauzată de consumul de alimente sau băuturi contaminate cu microorganisme patogene: bacterii, virusuri sau alți paraziţi.

 

„Se poate vorbi despre un focar de toxiinfecție alimentară dacă un număr mare de oameni este afectat, din aceeași sursă. Rezultatele nu se pot da pe loc, ci după ce se verifică toate analizele”, Bogdan Pandelică, președinte ANPC

 

Regulile de igienă nerespectate în perioadele de caniculă pot trimite la spital mii de consumatori, mai ales dacă mănâncă de la vânzătorii ambulanți

 

Sabotaj sau exces de zel

Paul Anghel, director general al ANPC, a declarat, pe 21 iulie, că la hotelul Mera, din stațiunea Venus, este focar de toxiinfecție alimentară, după ce trei turiști au ajuns la spital. Apoi DSP a dat un comunicat de presă, în același sens „Noi am aruncat toată mâncarea din stoc, deși produsele nu erau expirate, și am schimbat a doua zi toți furnizorii. Am triplat măsurile de igienizare”, explică Mihaela Surin, director executiv al hotelului.

 

 

 

Toți angajații restaurantului de la hotelul Mera poartă mănuși și chiar măști de protecție în bucătărie. Controalele se fac zilnic.

 

×