x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cât de periculoasă poate fi Inteligența Artificială 

Cât de periculoasă poate fi Inteligența Artificială 

de Cornel Tăbăcaru     |    26 Ian 2024   •   06:00
Cât de periculoasă poate fi Inteligența Artificială 

Dragii mei cu Jurnalul sub braț. Așa cum știți, sunt pentru două săptămâni în California. Subiectele fierbinți ale Americii sunt alegerile și Inteligența Artificială. Noi, pe această pagină, nu facem politică. Așa că m-am interesat îndeaproape ce vorbesc și mai ales ce fac americanii în fața pericolului denumit AI. 

Am ales să vorbesc cu tineri de peste 30 de ani care au propriile lor afaceri. Tineri care au știut să-mi explice pe înțelesul meu totul despre acest pericol planetar, Inteligența Artificială. Nu am citit și nu citesc milioanele de pagini scrise despre AI de tot felul de oameni, mai mult sau mai puțin cunoscători. Necunoscător, am vrut să înțeleg de la oameni care aplică și se folosesc de aceasta oportunitate. Mi-a atras atenția, totuși, declarația marelui om de stat Henry Kissinger, care a spus că AI este un pericol mai mare decât bomba atomică sau încălzirea globală. 

Prietenii mei tineri au acces la aceste aplicații pe internet, îi folosesc facilitățile, și mi-au arătat ce se poate întâmpla dacă este folosită haotic sau abuziv. Au început chiar cu articolul meu. Au introdus în aplicație cinci articole semnate de mine, care au ca mod de recunoaștere formula mea obișnuită de început „Dragii mei cu Jurnalul sub braț” și vorbele de final „Doamne ajută!”. Au cerut apoi aplicației să scrie un articol despre autostrăzile din America. Nu mi-a venit să cred când am primit un articol „scris de mine”, generat de AI, cu toate elementele stilului meu și pe care puteam să jur că eu l-am scris. Incredibil. Mi-au explicat însă că această inteligență poate înlocui omul în foarte multe activități ale lui, însă nu-i poate înlocui deocamdată și creativitatea. De exemplu: chemi acasă un designer de interioare și îi ceri să-ți decoreze casa după știința și gustul lui. Inteligența artificială nu poate face asta. Dar poate face ceea ce face contabilul tău de ani. Sau, asta e îngrijorător, poate înlocui avocatul tău în instanță. Nu mai merge avocatul fizic la tribunal. Trimiți robotul încărcat cu mii și mii de informații. Să nu fie surprinși prietenii mei avocați, dar mi s-a demonstrat asta și mi s-a spus, cu probe practice, că acest lucru se poate întâmpla chiar în următorii cinci ani. 

Într-o fabrică va fi înlocuit omul în operațiunile lui standard, însă nu și în activitățile lui creative. Știu că s-a vorbit și în România despre acea scriitoare care a scris un capitol al cărții cu AI. Cartea a primit premiul cel mare pentru perfecțiunea scrierii. Juriul nu a avut motive să retragă premiul la protestele celorlalți scriitori. Îngrijorător, nu? Zilele trecute, la o conferință de presă, președintele Biden a fost întrebat ce măsuri urgente va lua Administrația pentru stăvilirea acestui mare pericol. Congresul SUA are de analizat un proiect de lege de sute de pagini cu măsuri concrete de limitare sau stopare în anumite domenii a fenomenului. Una imediată este de sancționare a televiziunilor care vor difuza fake news și imagini trucate realizate cu ajutorul AI. 

Mi-au arătat multe lucruri prietenii mei tineri, dar lăsăm pentru vinerea viitoare după ce vedem reacțiile voastre. Până atunci, să fiți cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută! 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×