x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-un bloc din Bârlad. 50 de persoane au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Bârlad. 50 de persoane au fost evacuate

de Redacția Jurnalul    |    06 Mai 2025   •   08:10
Incendiu într-un bloc din Bârlad. 50 de persoane au fost evacuate
Sursa foto: Hepta

Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți într-un apartamentul dintr-un bloc din Bârlad. 50 de persoane au fost evacuate.

Potrivit ISU Vaslui, incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 într-un bloc de locuințe din municipiul Bârlad.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD, cu 15 militari.

La sosirea echipajelor, s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat în interiorul apartamentului, cu degajări mari de fum atât în interiorul apartamentului afectat, cât și pe casa scării.

Au fost evacuate de urgență 50 de persoane, dintre care o persoană a suferit un atac de panică, iar ulterior i s-au acordat îngrijiri medicale de către echipajul de prim ajutor.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, fiind evitată extinderea acestuia la celelalte apartamente.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu bloc bărlad