x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Respect pentru haina militară

Respect pentru haina militară

de Cornel Tăbăcaru     |    07 Oct 2022   •   07:15
Respect pentru haina militară

Vremuri de război! Război în toată regula, la doi pași de țara noastră. Mulți vorbesc despre război, mai puțini vorbesc despre soldați, despre militari, despre ostașul de pe front. Despre respectul datorat celor în haina militară.

 În America, haina militară este sfântă. Militarul este un erou oriunde s-ar afla. Am văzut oameni în haina militară salutați pe stradă de către copii, în magazine salutați de către ceilalți veniți la cumpărături. Dacă ești întrebat ce ocupație ai avut, să răspunzi militar, ți se spune „Thank you for your service”. Am văzut militar în uniforma care a prezentat tichetul de îmbarcare în avion și căruia însoțitoarea de bord i-a spus „Thank you for your service, Sir!”. Militarii odată ieșiți la pensie au totul asigurat. Pensii bune, program complet de îngrijire a sănătății și zeci de alte facilități. 

Pe o străduță cu case, cea a militarului are întotdeauna drapelul arborat în față, iar Ziua Națională este sărbătorită în uniformă. Din păcate, în România, nu există acest cult al hainei militare. Nu există acest respect total față de militari. Pentru asta trebuie să milităm, să educăm copiii, să avem legi speciale dedicate militarului. 

Nu este suficient să duci copilul la defilarea de 1 Decembrie să vadă militarii și apoi să nu mai revii asupra acestui lucru un an întreg. Ăsta a fost motivul pentru care v-am dat exemplul american. Respectul față de haina militară arată educația unui popor. Pentru că soldatul este, de fapt, cel care cu viața lui apără pacea. Un cuvânt cu adevărat sfânt, mai ales, iată, în zilele noastre. Militarul român al vremurilor moderne a adus servicii inestimabile țării. Nu s-ar fi putut intra în Uniunea Europeană și NATO fără dovada unei armate stabile a țării. Puțini știu asta, dar prezența militarilor noștri în teatrele de luptă a hotărât definitoriu intrarea noastră în UE și NATO. Sunt vremuri de restriște pe planetă și militarul este chemat să ne asigure siguranța și liniștea. Haina militară trebuie să devină de neprețuit, iar militarului trebuie să i se acorde un respect total, necondiționat și fără limită de vârstă sau grad. Vreau să văd și în România copii salutând un militar pe stradă, vreau să văd și în România cum civilii le acordă respectul lor îndatoritor militarilor întâlniți. Iar militarul, soldatul, să răspundă răspicat: „Servim Patria!”

Există peste tot pe pământ veterani militari. Acei eroi ai neamului uneori uitați de popor. Despre ei se cuvine să vorbim separat. Și mai ales despre acei veterani care, prin rănile lor căpătate în luptă, au devenit mituri. 

Pe vinerea viitoare, dragii mei cu Jurnalul sub braț. Cu sănătate și pace în aceste vremuri de război!

Doamne ajută! 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: razboi soldati haina militara respect