x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Revoluție turistică: Brandul Valea Prahovei mizează pe lux, piscină și SPA

Revoluție turistică: Brandul Valea Prahovei mizează pe lux, piscină și SPA

de Diana Scarlat    |    28 Mar 2025   •   07:40
Revoluție turistică: Brandul Valea Prahovei mizează pe lux, piscină și SPA

Marile destinații turistice din Prahova și Brașov se organizează într-un concept comun, orientat spre lux. Prețurile pe zi ajung și la 1.500 de lei, cu all inclusive și confort ridicat

Stațiunile turistice de pe Valea Prahovei și toată zona turistică de la Predeal până la Poiana Brașov se organizează într-un concept comun, chiar dacă aparțin de județe diferite. Practic, Valea Prahovei era percepută și înainte de 1990 ca întinzându-se între Câmpina și Poiana Brașov, având aproximativ același specific. Lucrurile s-au schimbat în ultimii ani, iar stațiunile s-au reorientat către oferte de lux, cu piscină și SPA, în timp ce sporturile de iarnă suferă din cauza zăpezii care se împuținează de la an la an. Nici tunurile de zăpadă nu fac față la temperaturi peste 10 grade Celsius, iar activitățile turistice se îndreaptă către „sania de vară”, parcuri de aventură, ATV-uri și plimbări în natură. Pentru a fi atractive, hotelurile includ în prețul camerei accesul gratuit la piscină și SPA sau oferă pachete all inclusive.

Turismul de masă, așa cum era înainte de 1990, bazat pe excursii și vacanțe cu trenul sau autocarul, cazare la cabană sau în vile de o stea, cu mâncarea la pachet sau la autoservire și cu drumeții pe munte nu va mai exista, probabil, niciodată. În ultimii 35 de ani s-au produs mai multe transformări, în trecerea de la acea formă de turism ieftin către produse turistice de lux. 

Valea Prahovei, Predeal, Brașov și Poiana Brașov au dat startul acestui turism de lux, prin oferte speciale pentru o anumită categorie de public. Ofertele de lux s-au înmulțit și s-au diversificat, iar zona dintre Câmpina și Poiana Brașov, unde stațiunile sunt unite de DN 1, s-au transformat deja într-un nou brand de lux.

Sporturile de iarnă au dezvoltat zona montană, între Sinaia și Poiana Brașov, până acum câțiva ani, când hotelierii au fost nevoiți să se reorienteze către alt tip de oferte, zăpada fiind aproape absentă. Acum mizează pe piscină și SPA, dar și pe mâncare foarte bună, oferte gastronomice din bucătăria tradițională românească și din cele internaționale, iar în prețul camerei nu mai intră doar cazarea efectivă, ci și accesul la alte servicii.

Prețul unei camere din categoria de lux, la un hotel de 4 sau 5 stele, poate varia între 500 și 1.500 de lei pe noapte, dar include și intrarea gratuită la piscină, saună uscată, saună umedă, jacuzzi și mic dejun cu un bufet suedez foarte bogat, la varianta de 500 de lei, iar în cea mai scumpă include toate acestea, dar și masa în regim all inclusive, cazarea fiind în apartamente de lux, cu stații foarte generoase și un grad de confort ridicat.

Ofertele all inclusive cu mese de tip bufet suedez sunt în pachetele celor mai multe hoteluri, cu ocazia sărbătorilor. De Paști, de exemplu, pachetul include și mese cu specificul sărbătorii, mese festive și preparate culinare speciale, dar și toate serviciile în regim all inclusive. Comparativ cu banii pe care i-ar cheltui turiștii dacă ar cumpăra separat cazarea și celelalte servicii, prețul e mai mic în pachetele speciale pe care le au hotelurile și agențiile de turism.

Împachetări cu nămol și alte proceduri balneare

În zona extinsă care poate fi considerată ca aparținând de brandul Valea Prahovei intră și Bran, Moeciu, Fundata, Câmpina sau Cheile Grădiștei. La Poiana Câmpina se fac inclusiv împachetări cu nămol și alte proceduri specifice stațiunilor balneo-climaterice, în afară de oferta „clasică” de SPA. 

Sinaia se bazează aproape 100% pe turism, în economia locală, ceea ce a determinat Primăria și Consiliul Local să se ocupe în mod special de dezvoltarea acestui domeniu. 

Pe lângă avantajul de a fi fost prima stațiune regală a României, având foarte multe obiective turistice și zone istorice, inclusiv hoteluri de lux în clădiri de patrimoniu, Sinaia a avut și un primar care a mizat pe dezvoltarea turismului, în ultimii 20 de ani, iar hotelurile s-au organizat astfel încât să absoarbă o mare parte din publicul-țintă al Văii Prahovei. 

În plus, multe dintre hotelurile de lux ale stațiunii au piscină acoperită și SPA, intrarea fiind gratuită pentru turiștii proprii și 100 de lei pentru cei cazați la alte hoteluri sau pensiuni. Separat se plătesc doar ședințele de masaj sau alte proceduri. Hotelurile cele mai cunoscute din zona centrală a stațiunii regale Sinaia au acest tip de ofertă, de exemplu hotelul Internațional, Carpathia și Sinaia, iar Alexandrion are cea mai mare piscină (semiolimpică) din întreaga zonă a Văii Prahovei. La Alexandrion încă nu se oferă posibilitatea de a intra la piscină și celor din afara hotelului, dar și aici va fi posibil, din vara acestui an, după ce se termină de renovat și zona SPA a hotelului.

Organizare pentru management unitar

Stațiunea Bușteni a rămas puțin în urmă față de Sinaia, dar și aici a început dezvoltarea ofertelor cu piscină și SPA. Pe fonduri europene s-au construit noi unități de cazare și o păstrăvărie care deja a devenit celebră, de unde se pot cumpăra atât păstrăv proaspăt, cât și diverse produse care nu se mai găsesc în alte locuri, cum ar fi păstrăvul somonat afumat sau zacusca de păstrăv. 

Castelul Cantacuzino este deja o atracție a stațiunii Bușteni, atrăgând din ce în ce mai mulți turiști. Anul trecut i-au călcat pragul peste 400.000 de vizitatori, dar se așteaptă un record de peste 700.000 anul acesta. 

La Bușteni s-a înființat și OMD local (Organizație de Management al Destinației), scopul fiind dezvoltarea stațiunii cu fonduri europene din cât mai multe programe de finanțare. Se dorește inclusiv extinderea domeniului schiabil, aici fiind avantajul de a putea construi pârtii la altitudini de peste 1.600 de metri, ceea ce ar asigura o perioadă extinsă a prezenței zăpezii.

Tot la Bușteni, unul dintre hoteluri, ValeDor, ale cărui baze au fost puse cu ajutorul mai multor proiecte din fonduri europene, a lansat și o ofertă de dumping pe piața SPA din zonă, cu 100 de lei abonament la piscină și SPA pentru 5 intrări, astfel încât a-nceput să „fure” și turiștii din Sinaia, unde prețul e de 5 ori mai mare.

Azuga este o stațiune tânără, dar cu potențial maxim de dezvoltare. A fost, inițial, localitate bazată pe industrie, dar s-a dezvoltat mult pe parte turistică, mai ales după 1990, având pârtii de schi foarte bune. Iar Predeal mizează deja pe ofertele de lux cu piscină și SPA incluse. Există și varianta piscinelor în aer liber, cu apă caldă, de exemplu la Elexus, unde atât piscina, cât și jacuzzi sunt afară, dar apa e suficient de caldă încât să se poată înota și iarna. Un concept asemănător a fost lansat de hotelul Mara din Sinaia, primul care a deschis o piscină cu apă caldă, jumătate acoperită, jumătate în aer liber. Și Brașovul are astfel de oferte, cele mai cunoscute fiind la hotelurile de 5 stele din centru – Aro Palace și Radisson Blu Aurium. La Radisson este, deocamdată, doar o piscină exterioară deschisă în sezonul cald, iar Aro Palace are o celebră piscină acoperită, la care s-au adăugat ofertele SPA.

Poiana Brașov se extinde cu aceeași „formulă”

Poiana Brașov mizează de mulți ani pe același concept – lux, piscină și SPA – care se adăuga ofertei de iarnă, dar acum tinde să rămână piesa de rezistență, de când zăpada este din ce în ce mai puțină. Hotelul Escalade, de exemplu, era căutat în special de schiori, fiind aproape de instalațiile de transport pe cablu de la baza pârtiei, dar acum atrage și prin ofertele cu intrarea la piscină și SPA inclusă gratuit în prețul cazării, în timp ce Poiana Brașov tinde să se bazeze în continuare pe sporturi de vară, turism de aventură și oferte gastronomice speciale.

Turismul din Poiana Brașov tinde spre ofertele de acest tip care au dus deja la extinderea stațiunii spre zonele limitrofe. O astfel de zonă nouă, bazată pe lux, confort, piscină, SPA și oferte culinare speciale este Silver Mountain – o microstațiune care se dezvoltă în continuarea celei vechi, având mai multe clădiri și o organizare specifică unui resort.

Zona Brașov-Poiana Brașov este și foarte bine organizată din punct de vedere al managementului, cu transport integrat, parcări și puncte nodale din care se pleacă spre zonele de agrement sau spre cazare. Circulă foarte bine și autobuzele care fac legătura între oraș și diverse părți ale stațiunii, astfel încât turiștii să nu fie nevoiți să-și folosească propriile mașini în timpul concediului. 

Totuși, partea aceasta de organizare nu se adresează noului public-țintă către care tinde stațiunea: turiști cu un nivel financiar ridicat. Conceptul poate atrage turiști români cu venituri peste nivelul mediu, dar se adresează mai ales turiștilor străini pe care vor să-i atragă hotelierii și agențiile.

Principalele categorii de turiști care ar putea fi atrase pe Valea Prahovei de acest concept de lux sunt antreprenorii, angajații cu venituri foarte mari, corporatiștii care au programe de teambuilding și, bineînțeles, turiștii străini pe care și-i doresc, în egală măsură, hotelierii și agențiile de turism.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×