Colacul de Dumnezeu, copt în ţestul oltenesc

Săptămâna Mare înseamnă curăţenie fizică şi curăţenie spirituală, se face curat în case, se zugrăveşte, pentru că trebuie să-l întâmpinăm pe Mântuitor curaţi din toate punctele de vedere. "

Ţăranca româncă, dar mai ales cea din Oltenia, îşi pregăteşte dinainte făina pentru colaci, pentru că avem mai înainte «joimarii», când se pomenesc cei duşi în lumea cea fară de dor", începe a ne vorbi despre datinile locului Aurelia Preda-Popescu, cunoscută interpretă de folclor a Doljului. "Şi când vine ţăranca şi aprinde la mormânt o lumânare, tot curăţenie e. Se creează atunci o punte între noi şi cei de dincolo, în speranţa că, la un moment dat, această punte ne va uni."

Vorbim cu Aurelia Preda-Popescu mai cu seamă despre ceea ce înseamnă, în Oltenia, Săptămâna Mare, cea care precede luminoasa taină a Învierii. "Vineri se ţine post negru, nu se bea nici apă. Este şi o curăţenie, dar şi un efort. Şi nu e deajuns să ţii post numai la bucate - se ţine în rugăciune. Postul înseamnă şi iertarea celui de lângă tine."

Copturi pentru sfinţi şi cei duşi
Revenim la "motivul" pâinii, al colacilor. "În primul rând, femeia de la ţară îşi pune în ladă făina de sfinţit, pentru colaci, în care va umbla vineri, în Săptămâna Mare, când îşi face colacii pentru păresimi. Este singura perioadă a anului când se pomenesc cei de  dincolo. Îşi alege grâul, pe care-l stropeşte cu aiasmă. Îşi pregăteşte bucatele." Ne atrage atenţia asupra celui numit "colacul de Dumnezeu". "Este o prescură, înconjurată de un alt colac şi de trei cruciuliţe, în numele Sfintei Treimi - al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Tot aşa, mai e şi «colacul Sfântului Aranghel» - de la sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, aşa se spune în popor, «aranghel»... sfântul acesta e lângă tine atunci când vine moartea să te ia, e cel mai mare între îngeri şi el te ajută să treci dincolo". Ne invită apoi să revenim la vară, când va pune în scenă o "sfinţire de colac". "Asta se întâmplă vara, prin iulie-august, când se găteşte secerişul. Ţăranul vine cu grâul de la câmp, iar ţăranca îl tămâiază cu aiasmă. După aceea, merg la moară şi cu primii pumni de făină măcinată se duc la biserică, de-o sfinţeşte preotul.

Se duce ţăranca acasă, cu trăistuţul ei de făină, pe care-o pune în ladă, să sfinţească toată făina din ladă. Şi mereu lasă câte puţină făină sfinţită, peste care toarnă făină nouă, abia măcinată... Ei, şi din făina asta sfinţită îşi alege la începutul postului pe cea din care va face colacii de pomană, pasca şi colacii de păresimi."

Ţestul şi bucatele lui
Colacii se fac acum în cuptoarele de lut. Dar odinioară se coceau la ţest. În curtea cea mare şi plină de floare a Pensiunii Cristian din Perişor - în paranteză fie spus, este una dintre pensiunile premiate cu "Margareta de Aur", de ANTREC România, pentru frumuseţea grădinii - descoperim atât cuptorul, cât şi ţestul.

Nuţi Nicola, gazda noastră, ţine să ne precizeze că totuşi cele mai gustoase bucate sunt cele pregătite la ţest. Căruia însă trebuie să-i cunoşti... trucurile. "Se face mai întâi focul... se arde, cum se zice pe aici, dar numai cu surcele, niciodată cu lemne groase. În permanenţă vatra trebuie să fie curăţată, ca să se încingă bine atât ea, cât şi ţestul propriu-zis (adică acel "capac" de lut - n.n.)." Despre cum se modelează ţestul însuşi ar fi iarăşi multe de spus. "De obicei, asta se întâmplă pe la sfârşitul lui iulie sau în august, după seceriş. La Boureni se fac, o comună doljeană unde e o adevărată sărbătoare a ţestelor atunci. E un întreg ritual. Se foloseşte un pământ anume, mai humos, mai greu, care «se joacă» cu picioarele, până ajunge la o consistenţă potrivită. Se usucă mai întâi la soare, apoi în cuptoare speciale..."

Ce pregăteşte Nuţi Nicola în ţestul de pământ oltenesc? "Eu fac foarte mult în ţest acea azimă, pâine fără drojdie, pe care o aşez pe frunze de nuc, presărate cu mălai. O înţep cu furculiţa, ca să fie frumoasă şi să nu prindă goluri de aer..." "Tradiţia spune să o apeşi din loc în loc cu cele trei degete unite ca pentru Sfânta Cruce", intervine şi Aurelia Preda, "e vorba de semnul Sfintei Treimi, nelipsit în casa oltenească... Vedeţi, până şi măsuţa pe care îşi aşază bucatele olteanul a făcut-o tot cu trei picioare..." După ce aşază azima pe frunzele de nuc, Nuţi Nicola pune deasupra felii de roşii, a căror zeamă se va scurge în pâine, dându-i un gust unic. Asta în zilele de post ori în cele obişnuite... Dar când e sărbătoare, pe azima de sub ţest va aşeza un pui, tăiat pe jumătate, sub care va pune câţiva căţei de usturoi, şi-l va decora cu roşii, cu piper, cu verdeaţă. "Toată grăsimea puiului se scurge în azimă şi aceasta va prinde un gust nemaipomenit de bun!"

A împărtăşi, a dărui
Dacă tot i-am pomenit pe cei care ne sunt gazde, soţii Nicola, de la Pensiunea Cristian din Perişor, să spunem că, într-un fel, se numără printre cei visători, entuziaşti, care cred în valenţele turismului rural la şes. "Pe de o parte, satul Perişor înseamnă puţină istorie, natură, dar şi mai multă linişte şi bucurie, pe care doar aici o găseşti", ne spune Marian Nicola, soţul gospodinei noastre.

"Eu m-am născut în Craiova, iar până în adolescenţă, viaţa mea s-a petrecut în curtea unei case vechi, unde aveam grijă de un pom, de o pasăre, de o viţă-de-vie. Cu timpul însă, am descoperit şi alte valori. Aceste mişcătoare şi tulburătoare trăiri pe care ţi le conferă o mănăstire ori lumea rurală, simplă. Natura, tradiţia şi tot ce înseamnă frumos, de mii de ani, iată valorile pe care mi-am dorit să le împărtăşim şi cu alţii. A împărtăşi, a dărui, înseamnă, într-un fel, a primi înzecit înapoi..."