x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ciorba rădăuțeană – delectează-te cu o rețetă tradițională!

Ciorba rădăuțeană – delectează-te cu o rețetă tradițională!

19 Apr 2023   •   17:21
Ciorba rădăuțeană – delectează-te cu o rețetă tradițională!

Nu te-ai mai răsfățat de ceva vreme cu o ciorbă cu pui și smântână, aromată și gustoasă? Prepară o ciorbă rădăuțeană chiar la tine în bucătărie, fără să depui prea mult efort culinar. Seamănă cu ciorba de burtă, dar este mai ușor de preparat și mai prietenoasă cu silueta.

Ciorba rădăuțeană este cremoasă, are un gust acrișor și este bogată în arome de legume și gust de carne de pui. Te va cuceri de la prima gură și se va transforma rapid în rețeta ta favorită. O poți prepara cu încredere atunci când vin cei dragi în vizită fiindcă îi impresionează chiar și pe gurmanzii mai pretențioși.

Citește mai jos care sunt ingredientele necesare pentru ciorba rădăuțeană și cum trebuie combinate pentru a te bucura de cele mai bune rezultate culinare.

Ingrediente necesare pentru ciorba rădăuțeană

- un pui grill (fără cap, gât, picioare);

- o ceapă mare;

- un ardei gras roșu;

- 3-4 morcovi;

- o țelină mică;

- o căpățână de usturoi (sau mai mult dacă preferi gustul mai intens);

- 400 ml smântână;

- 5 gălbenușuri;

- două linguri de făină;

- câteva linguri de oțet;

- pătrunjel verde;

- sare și piper după gust.

Cum prepari o ciorbă rădăuțeană

Bucățește puiul, spală și curăță bine carnea, după care pune-l într-o oală. Curăță apoi legumele și adaugă-le peste carne. Toarnă 4-5 l de apă și fierbe ingredientele la foc mare. După ce începe să fiarbă supa, redu focul la mediu și mai fierbe timp de o oră. Periodic îndepărtează spuma formată la suprafață cu ajutorul unei spumiere ori a unei linguri, în funcție de ce ai la îndemână. Scoate carnea din supă, dezosează-o, taie-o în bucăți mai mici, după care pune-o înapoi în oală.

Combină într-un castron gălbenușurile, smântâna și făina până obții o compoziție omogenă. Presară sare și un praf de piper proaspăt măcinat. Peste acest amestec pune și câteva linguri din ciorba fierbinte. Toarnă câte puțin din amestecul de gălbenușuri cu smântână în ciorba rădăuțeană. Amestecă bine la final. Nu este indicat să pui mixul de ouă și smântână direct în ciorbă, fiindcă se va separa imediat. Dacă ești la dietă, poți să înlocuiești smântâna cu iaurt cu conținut redus de grăsime.

Curăță usturoiul și dă-l pe răzătoare, apoi adaugă-l în oală. Presară pătrunjel verde pe deasupra. Ciorba rădăuțeană se acrește cu oțet în funcție de gustul fiecăruia. De asemenea, se mai poate adăuga și usturoi.

Servește ciorba rădăuțeană fierbinte alături de un ardei iute și de pâine de casă.

De unde provine ciorba rădăuțeană?

Fără nicio îndoială, ciorba rădăuțeană este o rețetă tradițională românească. A fost preparată prima dată în municipiul Rădăuți din județul Suceava prin anii ‘70. Gospodina care a inventat acest sortiment de ciorbă se numește Cornelia Dumitrescu, la insistențele soțului ei, care își dorea o ciorbă de burtă cu gust de pui.

Ciorba rădăuţeană a devenit preferata multor clienți care au călcat pragul

restaurantului în care lucra Cornelia Dumitrescu. Mulți bucătari și administratori de restaurante au preluat preparatul și l-au introdus în meniul lor, încercând să obțină același gust extraordinar.

Inițial, ciorba rădăuțeană era preparată cu carne de curcan, însă s-a renunțat la acest ingredient fiindcă era mai scump. Așadar, carnea de pui a rămas vedeta farfuriei.

Dacă nu ai suficientă răbdare să prepari ciorbă de burtă, dar ai vrea să te bucuri din când în când de savoarea ei, încearcă ciorba rădăuțeană.

Carnea de pui, legumele, ouăle, usturoiul, smântână, condimentele și oțetul sunt ingrediente la îndemâna oricui, astfel că ciorba rădăuțeană poate fi pregătită cu ușurință. Important este să respecți pașii de mai sus și micile trucuri de gătit.

 

×