E o perioadă complicată și pentru industria modei, mai ales pentru creatorii mai mici, pentru că oamenii cumpără mai puțin și mai puțin sofisticat. Nimeni nu are nevoie de prea multe haine pentru stat în casă și oricum nu de haine prea scumpe. Creatorii români au încercat să se adapteze vremurilor, dar și-au păstrat și colecțiile obișnuite. Pentru că vine vremea cadourilor, o să vă povestesc despre câțiva dintre acești designeri.
Silvia Șerban este cea care crede că fiecare haina pe care o gândește poate contribui la starea de bine și la fericirea celei care o va îmbrăca. De peste douăzeci de ani brandul Silviei s-a remarcat prin ținute care nu țin neapărat cont de tendințe, cât de reinterpretarea și refolosirea hainelor în fel de fel de moduri. Hainele semnate Silvia Șerban nu se consumă niciodată, asta nu doar pentru ca te atașezi de ele, ci pentru că le redescoperi mereu și mereu.
Comunicăm prin haine mai repede decât prin cuvinte. Suntem diferiți și de aceea ne alegem haine prin care să ne arătăm unicitatea, statutul, preferințele sau să vorbim când nu avem chef să deschidem gura. Dacă facem un statement din stay at home și ne postăm pe Insta, inimioarele și like-urile nu au mare efect fără să vedem fața celui care ne percepe, spune Silvia
Laura Lazăr creează și ea haine de multă vreme. A știut de pe când avea mai puțin de 10 ani că asta își dorește să facă. Pentru ea, perioada de adaptare la pandemie a fost destul de dificilă, pentru că rochiile pe care le face sunt potrivite pentru festivaluri, pentru petreceri mondene, pentru seri pe plajă. Pe de altă parte, reprezintă o investiție, deși prețul nu e foarte mare, pentru că pot fi purtate fără ezitare sezoane în șir. Rochiile au culori vibrante, metalice, fustele sunt îndrăznețe, salopetele - la fel. Una dintre colecțiile sale, „Romanian Treasure”, este un omagiu adus celor mai importante personalități ale culturii și istoriei noastre. Pe tricourile sale regăsim chipurile lui Constantin Brâncuși, Maria Tănase, Dimitrie Cantemir sau Mircea Eliade.
Emblematice pentru Kinga Varga sunt aripile. Țesută din fire de mătase, cașmir, mohair sau piele, povestea ei se împletește cu tradiția dintr-un sat din Ardeal, venită de la bunicul ei, pantofar, și dusă mai departe de tatăl ei, care avea un atelier în Satu Mare. Kinga și-a deschis, la rândul ei, primul atelier bazat pe tricotaj din România. Creațiile ei sunt gândite pentru femei conștiente de feminitatea lor, care vor să se bucure de toată libertatea, în ținute care le oferă mai degrabă confort, decât constrângeri și care le pun în valoare frumusețea și unicitatea. La început, ceea ce o evidenția pe Kinga era materialul, acum, spuneam, e vorba despre aripile ce reprezintă spiritul libertății. Aripile se regăsesc în fiecare ținută, sub formă de decupaj, broderie sau bijuterie integrată, care poate fi transformată în accesoriu.
Happy Friday este brandul creat de Irina Tenovici, un brand care crede în slow fashion, consum responsabil și în sustenabilitate, așa că hainele sunt produse în serii mici, din materiale naturale. „Când Vlad a împlinit un an, în 2011, m-am întors la jobul din IT, dar i-am cerut șefului vinerea liberă. Mă aflam atunci într-un moment în care nu-mi puteam imagina că peste 20 de ani voi fi în același punct, că voi face același lucru. Care îmi plăcea, de altfel, dar care n-avea cum să mă provoace la nesfârșit. Așa că, în următorii cinci ani, am lucrat în fiecare vineri pentru un proiect care a plecat de la o nouă pasiune: cea pentru modă. Oamenii din jurul meu se mirau deseori de combinațiile îndrăznețe de haine pe care le făceam și m-am gândit că poate nu-s singura care nu se regăsește în produsele vestimentare din magazine.
Mă întrebam de ce tricourile trebuie să fie doar clasice sau cu guler în V? De ce să nu fie asimetrice, să aibă o mânecă bufantă sau să fie imprimate cu desene ale unor designeri? Apoi, după ce am început să-mi pun ideile în practică, mi-am dat seama că tricoul din bumbac poate deveni o bluză. Sau, dacă e puțin mai lung, se transformă în rochie”, povestește Irina Tenovici.
Pineberry este un brand de cămăși creat de Alina Rachieru, care își produce creațiile la Oltenița. Tot pe când era în concediu de maternitate și-a dat și ea seama că are nevoie de o schimbare de carieră. Lucra, la momentul respectiv, în domeniul bancar, iar brandul de cămăși a fost creat pornind tocmai de la dress code-ul de birou, care recomandă cămăși pentru femei și pentru bărbați. De la cămăși a mers mai departe, la rochiile tip cămașă, care au devenit foarte populare în ultimii ani, pentru că pot fi folosite cu orice ocazie. Pe site-ul Pineberry sunt fel de fel de idei despre cum putem purta cămășile sau rochiile-cămașă, una dintre cele mai îndrăznețe fiind aceea de a purta cămașa invers, cu nasturii la spate. Cămăși în dungi, cu imprimeuri, boyfriend, uni, cu siguranță sunt făcute să fie purtate de oricine, oricând.