x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cartofi de Harghita

Cartofi de Harghita

30 Iul 2009   •   00:00
Cartofi de Harghita
Sursa foto: /

Cartofii produşi în Harghita, consideraţi a fi cei mai potriviţi pentru păstrarea de-a lungul iernii, vor putea fi achiziţionaţi şi în cadrul supermarketurilor.



47 de producători au înfiinţat o asociaţie al cărei scop este valorificarea cât mai optimă a producţiei, ţinând cont de faptul că în anii precedenţi mulţi agricultori au renunţat să mai cultive cartofi. "Cartoful este o cultură scumpă şi gospodarii, mai ales cei care aveau suprafeţe mici, au renunţat să mai cultive atunci când au văzut că nu-şi pot vinde recolta şi cultivă doar pentru consumul propriu", a afirmat Csiki Margit, directorul adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Harghita. Sacii de cartofi vor avea 2,5 sau 25 de kilograme şi vor fi etichetaţi cu numele producătorului. (S.C.)

Hot dog de festival
La 25 iulie, oraşul Huntington din SUA a găzduit un festival inedit a cărui principală atracţie a fost hot dog-ul. Douăsprezece standuri i-au îmbiat pe vizitatori cu cele mai delicioase preparate, desfăşurându-se de asemenea concursuri precum "Întrecerea crenvurştilor" sau "Chifle pe bicicletă". Printre atracţiile culinare s-au aflat concursul de pregătit sosuri sau cel mai rapid devorator de hot dog. Toate fondurile strânse la acest eveniment au fost donate secţiei de tratare a cancerului la copii din cadrul Spitalului Huntington. (S.C.)

Preferinţele culinare ale francezilor
Produsele tradiţionale franţuzeşti precum croissantele sau foitajele dulci au scăzut în popularitate cu 13 procente, fiind înlocuite cu îngheţatele (un plus de 32 de procente) şi ciocolata (58 de procente). Conform studiului, în timpul ultimului deceniu francezii au consumat cu 10% mai multe fructe şi legume decât în 1998, cu 11% mai puţine dulciuri şi carne, cu 24% mai puţin lapte şi cu 16% mai puţine ouă. De asemenea, a scăzut cantitatea de pâine consumată în timpul meselor. Specialiştii sunt de părere că noile tendinţe spre o alimentaţie sănătoasă şi naturală au schimbat preferinţele culinare ale francezilor. (S.C.)

Mere de Sfântul Ilie
De Sfântul Ilie, gospodinele din judeţul Giurgiu au dus mai departe tradiţia, împărţind mere. Ca şi odinioară, gospodarii au început să bată merii, iar copiii strânşi în livadă s-au întrecut în strângerea celor mai frumoase şi mai gustoase fructe. Deşi pentru mulţi români este mai simplă achiziţionarea merelor din piaţă, mai sunt destule localităţi unde tradiţiile sunt respectate. Conform calendarului popular, Sfântul Ilie marchează toiul verii, punctul în care fructele dau în pârg. (S.C.)

Sărbătoare gastronomică
Duminică, 9 august, în localitatea Clusaz, din Franţa, are loc Sărbătoarea brânzei Reblochon. Această delicatesă este făcută din lapte de vacă, iar termenul "reblocher" înseamnă "muls a doua oară", deci e o brânză obţinută după a doua mulgere. Evenimentul se organizează de peste 40 de ani. Pe lângă expoziţii şi degustări de brânză cei prezenţi se pot bucura şi de muzică şi dansuri folclorice. (C.D.)

Record dulce

O "prăjiturică" de... 75 de kilograme. Suficient de mare pentru a intra în Cartea Recordurilor. Purtând numele de "cupcake", aceasta este la origine o prăjitură, asemănătoare unei brioşe, ce nu trebuie să fie mai mare de 7 centimetri şi să aibă o greutate de maximum 110 grame. Recordul, pus la cale de maestrul patiser JodiLee Knops, a avut 7,5 kilograme de cremă pentru umplutură şi 30 de kilograme de decor de zahăr. (S.C.)

Piaţă cu produse agricole

La 15 august, în localitatea Pontorson, din Franţa, se organizează o piaţă cu produse agricole şi artizanale. Între orele 16 şi 22 toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi la cumpărături semi-nocturne, mai ales că piaţa este doar la câţiva km de Mont Saint-Michel. Vizitatorii vor putea afla de la vânzători reţete bretone, cum ar fi: anghinare, prăjitură bretonă, tarte cu ton, scoici în vin alb, cochilii Saint-Jacques, dar şi savuroase preparate cu legume. Evenimentul este organizat de Primăria din Pontorson. (C.D.)

×
Subiecte în articol: food world