x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cupa Davis: Japonia - Romănia

Cupa Davis: Japonia - Romănia

21 Sep 2007   •   00:00

Sămbătă, echipa de Cupă Davis intră in focurile rămănerii in Grupa Mondială, impotriva Japoniei. Romănia a ajuns să dispute barajul pentru menţinerea in Grupa Mondială a Cupei Davis, după ce a pierdut, in februarie, in deplasare, cu scorul de 1-4, intălnirea cu Franţa, din primul tur al competiţiei.

Antrenorul echipei de Cupa Davis a Romăniei, Florin Segărceanu, a declarat că, şi de această dată, Pavel şi Hănescu, alături de Mergea şi Tecău sunt sportivii care ii vor infrunta pe niponi la ei acasă.

"Dacă nu vom avea vreo accidentare, jucătorii de bază pentru meciul cu Japonia sunt Pavel, Hănescu, Mergea şi Tecău. Varianta de dublu pentru meciul cu Japonia există, a funcţionat şi in Franţa incă o dată, mă refer la Mergea şi Tecău. Există şi varianta de a combina pe unul dintre cei doi cu Pavel, care este cel mai bine clasat jucător de dublu din lotul nostru, este in primii 20 din lume", a spus Florin Segărceanu.

ADVERSAR ACCESIBIL. Echipa Romăniei are parte, probabil, de cel mai accesibil adversar posibil - Japonia - in barajul pentru menţinerea in Grupa Mondială a Cupei Davis. Japonia, in formaţia

Go Soeda, Takao Suzuki, Satoshi Iwabuchi şi Yuichi Sugita, a invins anul trecut cu 5-0, echipa Thailandei, in turul doi al Grupei I a Zonei Asia/Oceania. Această victorie i-a permis formaţiei japoneze să evolueze in barajul pentru promovarea in Grupa Mondială. Jucătorii de simplu ai formaţiei sunt Go Soeda, Takao Suzuki şi Yuichi Sugita, la dublu evoluează Takao Suzuki şi Satoshi Iwabuchi, iar căpitan nejucător este Eiji Takeuchi. Go Soeda, 22 de ani, 1,77m, dreptaci, 100.000 de dolari căştigaţi din tenis, este cel mai bine clasat jucător japonez. El l-a intălnit anul trecut pe Horia Tecău la un challenger in SUA (turul doi, Lexington, suprafaţă rapidă), cănd romănul s-a impus clar cu 6-3, 6-0, in singurul meci dintre componenţii celor două echipe.

Meciuri

Sămbătă, 22 septembrie, ora 7:00

Tenis:

Cupa Davis: Japonia - Romănia (meci dublu)

Duminică, 23 septembrie, ora 5:00

Tenis:

Cupa Davis: Japonia - Romănia (două meciuri simplu)

Fotbal: Liga 1 - Etapa a VIII-a

Vineri:

Pandurii Tg. Jiu - Farul Constanţa

17:00, Telesport

Sămbătă:

Unirea Urziceni - Ceahlăul

16:00, TVR

UTA - Steaua

17:00, Kanal D

Gloria Bistriţa - Oţelul Galaţi

17:00, Telesport

Dacia Mioveni - Poli Ştiinţa Timişoara

18:45, Naţional TV

Duminică

FC Vaslui - "U" Craiova

17:00, Telesport

Rapid - Gloria Buzău

18:45, Naţional TV

CFR Cluj - Poli Iaşi

20:30, Kanal D

Dinamo - U Cluj

20:45, Antena 1

×
Subiecte în articol: sport japonia cupa davis davis davis japonia