x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Idei pentru camera de zi şi dormitor

Idei pentru camera de zi şi dormitor

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    18 Feb 2009   •   00:00

MOBILIER MODULAR, SUPRAFEŢE FINISATE ÎN ALB, NEGRU ŞI LEMN NATURAL.
În materie de design de mobilă, lucrurile în general sunt clare. Japonezii cultivă un minimalism delicat. Americanilor le este pe plac mobilierul greu, în stil colonial.



Italienilor le plac liniile orizontale şi suprafeţele glossy. Germanii insistă asupra abundenţei şi a spaţiilor de stocare ingenios alese. În particular însă, an de an, creativitatea designerilor şi a producătorilor de mobilă aduce pe piaţă tot felul de combinaţii de forme, materiale, culori sau utilităţi noi. Date de ultimă oră privitoare la construcţia mobilierului, care pot să ne îndrume în alegerile pe care avem să le facem, au fost prezentate şi în cadrul salonului IMM Prime, desfăşurat în cadrul IMM Cologne de la Köln.

ANSAMBLURI INDIVIDUALIZATE
Producătorii de mobilă pentru zonele de zi şi de noapte şi-au dedicat know-how-ul dezvoltării unui nou orizont compoziţional pentru sezonul ’08/’09. Un orizont distanţat semnificativ de compoziţia preferată până la acest moment, anume peretele funcţional, acoperit de rafturi şi răftuleţe, de sertare şi dulapuri, prevăzut neapărat şi cu o zonă dedicată aparaturii multimedia.

Ei se prezintă pe piaţă în schimb cu module de mobilier şi piese solitare pentru aranjarea de ansambluri individualizate, care să poată fi recompuse la un moment sau altul. Privitor la materiale, pe lângă albul folosit în doze mari – uneori un alb glossy, extrem de lustruit – şi negrul cromat, combinaţii specifice anilor ’80, au fost aduse în prim-plan un întreg spectru de esenţe lemnoase exotice plus esenţele prea bine cunoscute. Cel mai "hot" mix de materiale, după cum a rezultat din cadrul evenimentului, este: finisajul alb al suprafeţelor vizibile, cuplat cu suprafaţă de lemn natural. Esenţele lemnoase cel mai des folosite pe segmentul de masă sunt nucul şi stejarul.

SOLUŢII PENTRU CAPUL PATULUI

Această nouă estetică a suprafeţelor s-a întâlnit şi în rândul producătorilor de mobilă pentru zona de dormit, pentru dormitoare, respectiv. Interesant în cazul dormitoarelor este modul în care este tratat capul patului. Soluţii creative pentru această zonă au atras atenţia. Trei dintre ele sunt redate în imaginile din pagina 4. Anume un cap de pat sprijinit pe un perete de rigips având o înălţime un pic mai mare decât a acestuia. Peretele este prevăzut pe suprafaţa orizontală care-l determină, ca şi înălţime, cu un spaţiu special dedicat sădirii de plante ornamentale.

O altă idee este aceea de a trata într-o manieră estetică această parte a patului, în acest sens fiindu-ne propusă o suprafaţă capitonată, îmbrăcată într-un material textil care să se potrivească ca şi gamă coloristică cu restul amenajării.

Maniera de a trata funcţional această parte constructivă reprezintă altă idee interesantă. Respectiv construirea unui capăt de pat care pe o parte să aibă rolul său obişnuit, iar pe cealaltă parte să fie construit ca o zonă prevăzută cu rafturi.   

MOBILIERUL DIN ZONA DE LIVING

Servantele lungi, montabile pe perete sau care stau pe pardoseală sunt o prezenţă puternică pe piaţa de mobilă – nu numai în cazul producătorilor italieni, care le preferă. Privitor la încadrarea în ambient a aparaturii multimedia, interesant este faptul că pentru zona de zi s-a preferat aşezarea ecranelor pe corpuri de mobilă, în detrimentul montării lor pe perete.

×