x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul "Îmi iau Duster când mă mut pe Marte". Ce l-a făcut pe editorialistul The Telegraph să-şi dorească un bilet spre Planeta Roşie

"Îmi iau Duster când mă mut pe Marte". Ce l-a făcut pe editorialistul The Telegraph să-şi dorească un bilet spre Planeta Roşie

26 Aug 2012   •   13:11
"Îmi iau Duster când mă mut pe Marte". Ce l-a făcut pe editorialistul The Telegraph să-şi dorească un bilet spre Planeta Roşie

"As putea sa cumpar o astfel de masina", isi incepe Neil Lyndon articolul din ziarul britanic. "Pana am testat Dacia Duster, sansele sa-mi cumpar masina asta erau egale cu cele de a ma muta pe Marte", continua editorialistul The Telegraph.

Lyndon face apoi un istoric al companiei: "Dacia este o companie romaneasca, creata in timpul regimului Ceausescu. Timp de decenii, Dacia a fost faimoasa pentru ca producea Renault-uri chiar mai proaste decat cele pe care le facea Renault. Folosind unelte Renault, Dacia lua Renault-uri 8 si 12 si le transforma in modelele 1100 si 1300. La fel ca modelele de atunci Lada si Skoda, Daciile erau cunoscute pentru proasta lor calitate si exemplificau perfect tirania regimului. Cu toate ca Daciile erau singurele masini pe care romanii puteau sa le cumpere, compania nu putea produce suficiente masini pentru a acoperi toata cererea".

Jurnalistul a fost impresionat de pretul redus al acestui SUV, care costa echivalentul a 8.995 de lire sterline.

"Masina are aproape aceleasi dimensiuni cu Nissan Qashqai si Skoda Yeti, insa versiunea 4x4 cu toate dotarile de Duster pe care am testat-o - inclusiv aer conditionat, airbag-uri si jante de aliaj - e mai ieftina decat cea mai ieftina versiune de Yeti 4x2", Lyndon, care aminteste insa si un minus al masinii romanesti: versiunea de baza este extrem de frusta, neincluzand nici macar un radio.

"La exterior, Duster-ul arata ca un model mai vechi de Hyundai, iar interiorul nu a scapat inca de austeritatea specifica erei sovietice. Se comporta la drum cu o oarecare lipsa de finete, insa motoarele pe benzina si motorina si cutiile de viteze cu sase trepte sunt rezistente, iar sistemul 4x4 furnizat de Nissan este cu adevarat impresionant. Dupa ce am testat-o pe teren accidentat, sunt sigur ca Duster-ul s-ar descurca de minune iarna in muntii scotieni unde traiesc", continua editorialistul britanic.

"Dacia inca n-a spus cate Dustere se asteapta sa vanda in Marea Britanie, insa cred ca se vor vinde foarte bine. Ma gandesc serios sa cumpar eu insumi una pentru familia mea. Asadar, are cineva un bilet spre Marte?", incheie Neil Lyndon articolul.


×