x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul În aer, cu PAL-V

În aer, cu PAL-V

de Paul Horrell    |    03 Aug 2012   •   11:12
În aer, cu PAL-V

Masinile zburatoare sunt unul dintre lucrurile pe care viitorul ni le-a promis de mult, dar fara sa se tina de cuvant. Apar tot felul de lucruri din tot felul de directii, cum ar fi chestia asta care e posibil sa fi rezolvat problema renuntand la a mai incerca sa fie o masina. Sau un avion.

I se spune PAL-V. La sol, e ca un trike Carver. In aer, e un girocopter. Provine din Olanda si, la prima vedere, pare a fi produsul unei minti care a pufait prea multa iarba. Insa logica din spatele conceptului este impecabilasi are sprijinul mai multor universitati si ministere din Olanda. Tocmai si-a efectuat zborul de initiere, iar producatorul insista ca intruneste toate cerintele atat pentru un vehicul de la sol, cat si pentru unul care zboara.

Un girocopter este, probabil, cea mai usoarasi mai compacta solutie pentru zbor. O elice il propulseazainainte – in cazul lui PAL-V, e amplasatain spatele cabinei. Portanta nu vine de la niste aripi fixe, ci de la un set de elici libere, care sunt invartite datorita frecarii cu aerul. Un girocopter nu poate zbura la punct fix, ca un elicopter, dar e mult mai simplu atat in ceea ce priveste constructia, cat si priceperea necesara pentru a-l manevra. Iar ambele genuri de simplitate sunt utile pentru siguranta. In plus, daca motorul se opreste, un girocopter poate ateriza lin de la orice altitudine.

De fapt, vitezele necesare decolarii si aterizarii sunt mult mai mici decat la aparatele cu aripi fixe, ceea ce sporeste viabilitatea masinariei drept vehicul de strada. Nu ai nevoie de un aeroport. Un culoar de iarba lung de 200 de metri e suficient pentru decolare, si 50 pentru aterizare. "Adica o gradina mai mare", spune seful proiectului PAL-V,Robert Dingemanse. "Doar cat sa-i arati putin vant". O viteza a aerului de 50 km/h e suficienta pentru a-l mentine in zbor.

Da, arata bizar, insa Dingemanse spune ca multe lucruri – siguranta, aerodinamica, masa redusa – au venit inaintea frumusetii pe lista.

Dingemanse spune ca exista doua mari obstacole pe care orice inventie de genul asta trebuie sa le depaseasca. Primul este masa. Trebuie sa fie la fel de usor ca un Caterham, pastrand echipamentul necesar deplasarii si virarii pe sol, dar si pentru a decola si a ramane in control odatain aer. Al doilea e legat de aerodinamica: un vehicul zburator risca sa se rastoarne in aer daca are un centru de greutate prea jos, in timp ce pe uscat e taman invers.

Fondatorul PAL-V, John Bakker, a incercat sa inventeze un vehicul zburator inca din 2000. "Tehnologia lui Carver a fost vitala", spune Dingemanse, iar asta a aparut in 2005. Ceea ce o face perfecta pentru PAL-V este ca permite un centru de greutate ridicat pentru o masinaingusta pentru ca, in curbe, intregul angrenaj ramane in permanenta echilibrat. Iar o cabina micasi usoara e esentialain orice vehicul pe care ai incerca sa-l ridici in aer.

Stai intr-o cabina cu comenzi normale, ca pentru o masina. Roata din fata e imbracataintr-o anvelopa moto, ceea ce se potriveste perfect cu felul in care se inclina, odata cu cabina, pentru a pune cat mai putina presiune pe furca. Unghiul inclinarii depinde de forta centrifuga, nu de raza virajului: intr-un viraj strans, dar lent se va inclina putin, in timp ce un viraj larg luat la limita va inclina cabina cu pana la 45 de grade, ceea ce arata dement.

Dingemanse ii spune "distractie cat casa" si crede ca, desi ii lasa pe toti cu gura cascata, dureaza doar 15 minute panaiti va parea complet natural.

De asemenea, pentru ca nu e o masina, nu trebuie saintruneasca toate reglementarile specifice. Totusi, va avea un airbag, chiar daca nu e obligatoriu.

Pe sosea, va accelera la 100 km/h in mai putin de opt secunde. De fapt, i se limiteaza acceleratia si viteza maxima, pentru ca PAL-V cantareste doar 680 kg si, cu motorul rotativ de la Mazda de 230 CP, lucrurile puteau scapa de sub control.

Pentru a decola, sectiunea din spate se extinde, iar elicea mare se desface. Apoi, capul rotorului se intinde in sus, pentru a lasa loc elicei din spate, care se desface pe masura ce prinde viteza. Elicea e actionata direct de motor, in timp ce cutia de viteze e deconectata complet de la roti. Transformarea dureaza doar cateva minute. Apoi, cum James in mod sigur ne-ar fi spus, e timpul pentru verificarile de rutina de dinaintea zborului.

Viteza maximain aer e de aproximativ 185 km/h, la fel ca si pe drum. Dar, desigur, aici mergi in linie dreaptasi nu trebuie sa te opresti in trafic. Asta e si visul zborului – fara trafic sau orase, iar intinderile de apa nu reprezinta nicio problema. Dar nu-i chiar asa. Deocamdata, sa zbori cu propriul avion usor nu e atat de simplu incat sa unesti doua puncte, A si B, pe harta. Dupa ce lasi masina la aerodrom, daca te hotarasti sa zbori, va trebui sa te deplasezi pe ultima sectiune pe drum, iar masina ai lasat-o departe.

In plus, avioanele usoare pot zbura doar cand nu sunt nori. "Asa ca sfarseste prin a fi o simpla forma de recreere, mergand, practic, din A in A", spune Dingemanse. Cu PAL-V, poti sa conduci pana pe o suprafata plana, sa decolezi si, daca apar nori, poti macar sa aterizezi si sa-ti continui deplasarea pe drum.

Nimeni, cu atat mai putin Dingemanse, nu se asteapta ca sa fie cerul plin de PAL-V-uri prea curand. Chiar si daca ar fi sa gaseasca investitorii pe care ii cauta pentru a demara productia panain 2014. Pe langa 310.000 €, vei avea nevoie si de un brevet de pilot, iar cei da la PAL-V insista asupra unei pregatiri suplimentare. Dingemanse spune ca eventualele accidente i-ar pata reputatia.

Deci, cine o sa vrea unul? Indivizii care calatoresc in mod regulat peste forme de relief dificile, spune el. Plus tot soiul de agentii guvernamentale, precum granicerii sau cei care trag magistralele de conducte si care pot supraveghea din aer, dar pot sasi aterizeze cand vad ceva suspect. Dar hai, fii sincer, nu-i asa ca ar fi pur si simplu cea mai tare jucarie din lume?

×