x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Invitaţie la zbor

Invitaţie la zbor

de Roxana Roseti    |    27 Sep 2009   •   00:00
Invitaţie la zbor

Copilăria şi-a stabilit sediul general de luna aceasta şi până hăt, în luna octombrie, la Galeria Simeza din Capitală. Graficiana Octavia Ţarălungă expune lucrări în care bunicii, copiii, toate ingredientele celei mai frumoase vârste a vieţii îşi arată publicului o splendoare niciodată apusă.



Este greu să îţi închipui că dintr-un tablou poate exploda aroma de pâine dospită din casa bunicilor. Iată că Octavia Ţarălungă face acest lucru posibil. Într-o expoziţie care „invită la zbor atât co­piii, cât şi pe cei mari", după cum frumos s-a exprimat sprinţara doamnă (are 79 de ani pe care nu îi arată deloc, dovedind că tinereţea fără bătrâneţe este posibilă) la deschiderea expoziţiei.

Poveşti, fâneţe, flori, copaci, şi câte altele, „zugrăvite" serios, dar şi cu umor, cu inocenţă, însă şi cu ironia paradisului pierdut, toate se revarsă peste privitorul căzut brusc într-un bob de mazăre din povestea lui Andersen. Lucrările graficienei pot fi achiziţionate, banii obţinuţi urmând să fie donaţi unui băieţel bolnav de leucemie.

ÎN VERSURI
De-a lungul timpului, Octavia Ţarălungă a expus în mod constant la expoziţiile din ţară şi din străi­nătate lucrări de grafică de şevalet, litografii, ilustraţii de carte (a colaborat la 180 de cărţi pentru copii). Expoziţia de faţă însumează atât de multe faţete ale copilăriei, încât îndeamnă la o creativitate atipică. Aşa cum atipic s-a dovedit a fi şi discursul publicistului şi scriitorului Ştefan Mitroi susţinut la vernisaj. Dis­curs în versuri, intitulat chiar aşa - „Invitaţie la zbor", din care vă reproducem un fragment.

„Doamnelor şi domnilor, dragii mei, feţii mei,/ Închideţi ochii şi număraţi până la trei./ Iar apoi, după ce i-aţi deschis,/ O să vedeţi din câte culori se compune un vis,/ Din câte vise se compune un om/ Şi din câte păsări un pom,/ Iar la urmă, din câte aripi un zbor./ În visul nostru multicolor,/ Bine că nu am uitat,/ E foarte mult loc de zburat/ Şi mai este loc, să se ştie,/ De întors în copilărie./ Nu contează vârsta pe care o ai,/ Urci, oriunde te-ai afla, în primul tramvai,/ În balon, avion sau metrou/ Şi eşti în poala bunicii din nou./ Căci te-au purtat până acolo, ca vântul,/ Puterea închipuirii şi gândul./ Eu vă spun însă că se poate

Chiar în realitate/ O astfel de călătorie/ Spre propria-ţi copilărie/ Există oare cineva care
N-ar vrea un bilet de-mbarcare?/ Dacă da, îi spunem deschis/ Că nu e făcut pentru vis
Că are inima rece/ Şi e liber de la adunarea noastră să plece./ E bine să rămână aici

Indiferent de vârstă, numai cei mici./ Ei, şi acum,/ Să pornim cu toţii la drum/ Deschideţi aripa dreaptă, apoi pe cea stângă/ Zborul ce urmează sper să v-ajungă/Până la următoarea toamnă când/ Va cădea un nou curcubeu pe pământ/ Căci acum asta s-a întâmplat
Culorile unui curcubeu s-au vărsat/Fără să ştim cum peste lume./ Dar le-a strâns o doamnă anume/ Şi le-a pus pe toate în ramă/ Făcând din ele o ţară care se cheamă,/ Aşa cum auziţi, Ţarălungă./Răsare pe cerul ei o lună nătângă/ Şi nişte căluţi se aud cum nechează.

Din dimineaţa amintirilor către amiază,/ N-ai zice că e nechezat de cal,/ Căci sună foarte muzical./Urcă din albastra octavă/Mai sus c-o octavă/Până aproape de stele...."/ Vai de păcatele mele,/ Octavă-am rostitĂ/ Vă rog să mă iertaţi, am greşit./ Vreau să vă spun
Că Octavia e numele bun/ C-o Octavie mai sus, aşadar./ În ţara aceasta de buzunar
În care e frumos colorată/Şi bufniţa îmbufnată..."

×
Subiecte în articol: expozitie