x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Kubica se simte bine şi a fost transferat la secţia recuperare

Kubica se simte bine şi a fost transferat la secţia recuperare

18 Feb 2011   •   16:29
Kubica se simte bine şi a fost transferat la secţia recuperare

Medicii de la spitalul italian Santa Corona au anunţat, vineri, într-un comunicat, că starea pilotului Robert Kubica (Lotus Renault) este "mulţumitoare", acesta fiind transferat la serviciul de recuperare, după două zile de la cea de-a treia operaţie la care a fost supus polonezul, informează AFP.

"Starea actuală de sănătate a lui Robert Kubica este mulţumitoare, pilotul fiind transferat de la reanimare la serviciul recuperare, unde sunt îngrijiţi pacienţii cu politraumatisme şi unde va fi urmărit de întreaga echipă care a luat parte la intervenţiile chirurgicale, toate încheiate cu succes", se arată în comunicatul citat.

Robert Kubica a fost operat cu succes, miercuri, pentru a treia oară după accidentul suferit la un raliu în Italia, iar intervenţia chirurgicală care a durat opt ore a vizat partea posterioară a humerusului drept al pilotului.

Kubica a mai fost operat de două ori după accident. La 5 februarie, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale de şapte ore la mână, în care membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat şi fracturile au fost reduse. De asemenea, chirurgii au stopat o hemoragie internă şi au stabilizat o fractură de femur drept. Vineri, pilotul a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr şi la partea anterioară a humerusului drept.

Robert Kubica a suferit mai multe fracturi la mâna şi piciorul drepte, la raliul Ronde di Andora, în apropiere de Genova. Accidentul lui Kubica a avut loc la 4,6 kilometri de la plecarea în cursă, în localitatea San Lorenzo, când maşina a ieşit de pe carosabil în plină viteză şi s-a izbit de zidul unei mici biserici.

Marţi, pilotul a fost audiat de poliţie în vederea reconstituirii accidentului.

×