x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Mecanism rotativ pentru călcat

Mecanism rotativ pentru călcat

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    23 Oct 2008   •   00:00

Aspiraţi la aranjarea mesei perfecte? Cu şerveţele din material textil pliate la dungă şi o faţă de masă fără pic de cute? Vă place să purtaţi haine perfect călcate?

Dacă lucrurile stau aşa, avem să vă prezentăm o soluţie, care să vă ajute în acest sens, propusă de producătorul german de electrocasnice Miele. Una care “vă invită” să luaţi loc comfortabil şi să vă apucaţi de lucru la ingenioasa maşină de călcat rotativă, pentru că despre ea este vorba. Poate că imaginile, din cauza poziţiei utilizatorului (şezut), neobişnuită pentru o astfel de activitate casnică, v-au dus cu gândul la croit, la o maşină de cusut! Însă tocmai aceasta reprezintă unul dintre atuurile electrocasnicului pe care-l veţi mai întâlni ca denumire şi sub apelativul de “calandru”, un termen mai industrial ce desemnează o maşină cu cilindri rotitori prin care se trece un material flexibil pentru subţiat, netezit, imprimat.

UTILIZARE ŞI FUNCŢIONARE
Mânuirea este uşoară şi se bazează în funcţionare (după cum am sugerat deja) pe o rolă care presează la cald cam tot ce înseamnă haină, de la bluze la pantaloni, lenjerii de pat sau feţe de masă, toate arătând la final ca “scoase din cutie”.

Este o operaţiune multifuncţională ce asigură un finisaj plăcut şi perfect textilelor dintr-o casă de om. Maşina de călcat rotativă are caracteristici comparabile cu ale “surorilor” ei mult mai mari, de uz industrial, este însă adaptată la cerinţele şi nevoile unei case, ce operează la surse de 120 de volţi. 

PARTICULARITĂŢI
Graţie mecanismului “de împachetare” şi a rotiţelor ce-i asigură transportul uşor dintr-un loc în altul, electrocasnicul poate fi uşor depozitat, la îndemână pentru folosire imediată. Prin presa lui pot trece chiar şi delicate dantelării ca să nu mai spunem de pliurile pe care le netezeşte la marele fix!

Un accesoriu util, o bară pentru haine extensibilă ce “se dezvăluie” din partea laterală a aparatului, poate să fie de ajutor pentru alinierea hainelor şifonate sau pentru alinierea lor după călcat, în ideea de a le păstra în perfectă stare.

O idee ce poate face activitatea de călcat drept una de familie este aceea de a lua alături, pentru împachetatul hainelor, un partener din familie, sau chiar doi, trei... aşa încât activitatea se poate transforma într-un moment mai mult decât plăcut.

×