x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Mini Cooper Mayfair, jucărie într-o ediţie limitată

Mini Cooper Mayfair, jucărie într-o ediţie limitată

de Sebastian S. Eduard    |    05 Feb 2010   •   00:00
Mini Cooper Mayfair, jucărie într-o ediţie limitată

50 de ani de Mini sunt marcaţi - printre (multe) altele - de ediţia limitată Mini Cooper Mayfair.



O culoare specială şi delicioasă, Hot Chocolate, piele asortată la interior, volan îmbrăcat, jante Infinie Stream Spoke, linie de culoare Toffy, praguri por-tiere şi faruri de ceaţă - sunt numai câteva dintre accesoriile cu care ne răsfaţă ediţia limitată şi care nu fac altceva decât să adâncească stilul clasic al maşinuţei. Ce înseamnă asta? Că dacă de obicei întoarceţi capul pe stradă după un Mini, când veţi vedea noua linie o să înnebuniţi complet.

5535-113037-p900457592.jpg

PERFORMANŢE. Mini Cooper este jucăria perfectă pentru adulţii care nu vor să crească. Motorul de 175 de cai care atinge suta în puţin peste 7 secunde, combinat cu structura joasă şi stabilitatea de invidiat, te invită ca odată aflat la volanul unui Mini, să vrei să vezi ce face "jucăria". Iar jucăria poate face multe, chit că te afli pe un asfalt uscat, chit că iei zăpada în piept (mă rog, în scut ca să păstrăm adevărul istoric). Pentru că - incredibil sau nu - Mini-ul nu a fost speriat de zăpada şi ulterior gheaţa aşezate zilele astea şi le-a tratat "de sus", oricât ar părea de fantezist...

Noi am testat

 Motorizare: 1,6L/175CP
 Acceleraţie: 0-100 km/h: 7,1 s
 Viteza maximă: 225 km/h
 Cutie: 6 speed
 Consum: 7,9/5,2/6,2 l


NEWS

5535-113038-fotobmw036.jpg

XDrive uber alles
Week-end-ul trecut s-ar fi putut decreta BMW week-end. Nu de alta, dar bavarezii au organizat la Poiana Braşov BMW Live Tour. Despre ce a fost vorba? De un "XDrive uber alles", demonstraţii care să ateste performanţa modelelor X1, X3,X5 şi X6 în cele mai vitrege condiţii de mediu. Şi ce putea fi mai bun pentru aceste demonstraţii decât împrejurimile Poianei Braşov?La acţiune au paricipat câteva sute de persoane care s-au înscris din vreme pe liste. De cealaltă parte -  instructori din Germania de la centrul BMW Driver Training. Între cele două tabere - ziariştii care şi-au arătat şi ei măiestria sau, pur şi simplu, şi-au potolit curiozitatea. Şi fie că a fost vorba de probe speciale, pe un poligon înzăpezit, sau pe serpentinele între Poiană şi Râşnov, modelele Xdrive au arătat de ce sunt în stare. P.S. Iarna asta ar fi fost bun un Xdrive şi prin Bucureşti. Prietenii ştiu de ce!

5535-113039-fotobmw016.jpg

×
Subiecte în articol: auto