x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Noul C4

de Sebastian S. Eduard    |    27 Ian 2011   •   21:55
Noul C4

148579-36-38tv-4.jpgNoul Citroën C4 se lansează în aceste zile în România (din februarie în showroom-uri), aşa că ne-am gândit că niscaiva date generale ar fi interesante.
Disponibil în trei niveluri de echipare, denumite sugestiv Attraction, Seduction şi Exclusive, noul Citroën C4 prezintă numeroase atuuri. Noul C4 are cel mai mare portbagaj din clasa sa şi aduce inovaţii importante precum sistemul de supraveghere a unghiului mort sau limitatorul – regulatorul de viteze programabil. De asemenea, întâlnim dotări unice la bord în segmentul său, precum scaunele pentru şofer şi pasager cu reglaj lombar şi funcţie de masaj sau priza de 230 V, foarte utilă mai ales în cazul persoanelor active şi clienţilor flote.
Noul C4 beneficiază de patru propulsoare de benzină între 95 şi 155CP şi şase diesel-uri, între 90 şi 150CP.
Noul Citroën C4 va fi lansat oficial în România pe 3 fe­bruarie 2011, iar preţul de pornire este de 14.949 euro.

 

News
Noul Saab 9-5 SportCombi.Saab Automobile face următorul pas în cea mai mare ofensivă de produse noi din istoria mărcii prin dezvelirea mult-aşteptatului 9-5 SportCombi la Salonul Auto de la Geneva. Elegant şi distractiv de condus, SportCombi adaugă flexibilitate la mult aclamatele atribute ale Sedanului 9-5 şi va reprezenta o opţiune alternativă distinctivă în segmentul maşinilor break mari din clasa premium.  Are acelaşi aspect îndrăzneţ, inspirat de Aero X, ca şi Sedanul şi prezintă o linie a acoperişului alungită, în pantă, culminând într-o lunetă cu înclinaţie abruptă, flancată de geamurile la­terale panoramice specifice Saab. Rezultatul este un break impozant şi sportiv, cu o postură joasă şi un aspect dinamic şi atractiv care nu face nici un fel de concesie ne­cesităţii de a transporta obiecte. Oferit cu aceeaşi gamă de motori­zări turbo pe benzină, bioetanol şi diesel ca şi 9-5 sedan, SportCombi este echipat cu sistemul avansat de tracţiune integrală Saab XWD şi funcţii avansate cum ar fi controlul adaptiv al şasiului Saab DriveSense, tem­pomat adaptiv, faruri adaptive Bi-Xenon Smart Beam, acces şi demaraj fără cheie, climatizare cu trei zone şi afişajul Pilot Head-up Display care proiectează informaţia pe parbriz ca în avioane.

×
Subiecte în articol: auto&moto