x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Robert Kubica a fost externat după 76 de zile de la accident!

Robert Kubica a fost externat după 76 de zile de la accident!

27 Apr 2011   •   10:40
Robert Kubica a fost externat după 76 de zile de la accident!
Sursa foto: /LAT/Autosport

Robert Kubica, pilotul echipei Lotus-Renault grav rănit la un accident de raliu, a fost externat din spitalul Santa Corona din Pietra Ligure (Italia) după 76 de zile de spitalizare, informează AFP.

Polonezul părăseşte astfel spitalul în care a fost internat timp de 11 săptămâni în urma accidentului suferit într-un raliu din Italia pe 6 februarie.

"Robert Kubica nu mai este la spitalul Santa Corona de Pietra Ligure. Starea lui este bună. Pilotul va putea începe o nouă fază de reeducare în afara spitalului. Medicii noştri vor continua să urmărească starea pilotului", se arată într-un comunicat al spitalului.

Kubica a suferit patru intervenţii chirurgicale, după accidentul produs la un raliu în Italia, la 5 februarie, când a suferit mai multe fracturi la mâna şi piciorul drepte. El a fost operat în ziua accidentului la mână, intervenţie în urma căreia membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat şi fracturile au fost reduse. În data de 10 februarie a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr şi partea posterioară a humerusului. La 21 februarie a fost supus unei a treia intervenţii chirurgicale, care a durat opt ore şi a vizat tot partea posterioară a humerusului drept, iar pe 12 martie a fost operat timp de trei ore la cot.

Kubica declarase săptămâna trecută că se simte mult mai bine: "Recuperarea mea se îndreaptă în direcţia bună: puterea şi greutatea mea cresc pe zi ce trece şi, în consecinţă, voi părăsi spitalul Santa Corona în curând. Mobilitatea mâinii este limitată, însă este normal în astfel de situaţii, deoarece muşchii refăcuţi sunt încă destul de slabi, din cauza perioadei lungi de imobilitate. Însă, lucrurile se îmbunătăţesc de la o zi la alta", a spus pilotul echipei Lotus Renault.

×