x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Skoda Octavia

de Sebastian S. Eduard    |    20 Mar 2009   •   00:00
Skoda Octavia

Maşină de familie cu motorizări de până la 160 CP



Orice s-ar spune, motoarele TFSI rămân favoritele mele. Ce-i drept, prefer maşinuţele mai mici gen Golf, dar nu se poate spune că nu îşi fac cu brio datoria şi pe Skoda Octavia Facelift. Să mă explic. Ce-mi place la motoarele FSI supraalimentate este explozia care se declanşează... hm... cam la o secundă şi ceva după ce ai apăsat acceleraţia. Pur şi simplu – scuzaţi comparaţia copilărească dar asta e – ai senzaţia că eşti coiotul din desene animate după ce se leagă de artificii şi aprinde chibritul. Beep-beep. De aceea prefer TFSI-urile la maşinile gen Golf GT, pentru senzaţia unică de sportivitate (hulită de unii) pe care ţi-o oferă.

Acum, la Octavia povestea e alta. Avem de-a face cu o maşină de familie, ceea ce ar trebui să ne sugereze un autovehicul pacifist, încăpător şi care consumă puţin. Greşit. Octavia este o maşină încăpătoare. Consumul este, evident, peste cel din carte dar nu sare calul. Cât despre motorizări, între 80 şi 160 de cai, avem ce alege... în funcţie de cât vrei să-ţi distrezi copii, îţi rezistă bugetul, sau doreşti să-ţi îngrozeşti soacra.

La capitolul confort, Octavia îţi aminteşte că are rude bogate şi puternice în Germania. Suspensiile sunt comode, scaunele aşijderea iar instalaţia audio îşi face datoria cu brio.

PREŢUL CORECT. Alegerea este şi o problemă de preţ. Pentru circa 4.000 de euro în plus cumperi un Passat cu caracteristici asemănătoare. Pentru unii 4.000 de euro înseamnă un Logan la mâna a doua. Pentru alţii numai 20% în plus. Opţiunea îţi aparţine.

Noi am testat

 Motorizare: 1,8 L/160CP
 Cutie: DSG
 Viteză maximă: 223 km/h
 Acceleraţie 0-100 km/h: 7,8 s
 Consum: 7,8/6,6/9,1 l


NEWS


PARTENERIAT. Începând cu luna martie 2009, "Garantat 100%" călătoreşte în lumea ideilor alături de Mercedes-Benz. Asocierea poate fi considerată firească între emisiunea ce timp de un deceniu a fost partizanul neobosit al culturii, tradiţiei, bunului-gust şi o marcă ce a rămas credincioasă timp de 120 de ani idealurilor sale. Cea mai longevivă emisiune culturală din România, Garantat 100%, a găzduit unele dintre cele mai importante nume din mediul cultural autohton şi internaţional, printre care Sarah Brightman, Nigel Kennedy, Claude Lelouch, Vanessa Redgrave, Pascal Bruckner, Joe Cocker.

INSIGNIA, ÎNCĂ UN PREMIU.
Noul Opel Insignia a primit încă o recunoaştere din partea unui juriu internaţional de specialitate pentru designul său impresionant, câştigând prestigiosul premiu "red dot" pentru design de produs. Premiul internaţional de design "red dot", atribuit din 195 sub egida Design Zentrum Renania de Nord Westphalia din Essen, Germania, se numără printre cele mai importante şi mai renumite premii de design la nivel mondial. Acesta este atribuit diverselor produse de către un juriu internaţional de specialişti în design, care decid pe baza gradului de inovaţie, nivelului de funcţionalitate şi calităţii formei produselor.

HAGI ŞI-A LUAT SERIA 7. Unui rege îi stă bine cu o maşină pe măsură, aşa încât Gheorghe Hagi este de zilele trecute posesorul unui BMW seria 7. Culoare Black Sapphire, un motor V8 bi-turbo care dezvoltă 407 CP (atinge suta în 5,2 secunde), trapă, scaune cu ventilare activă, tv, sistem audio profesional, navigat¸ie, Head-up Display, Dynamic Drive sunt numai câteva dintre caracteristicile noii sale maşini.

×
Subiecte în articol: auto