"Vom pastra unele scrisori sau bilete … "

Cautati si gasiti scrisorile. De altadata, de ieri, de azi, de oricand ar fi ele. Daca le gasiti, vor aparea la aceasta rubrica. In vremurile acestea fara plic si timbru, reduse la stadiul de bilet, cautati-va scrisorile. Dar acelea care merita. Pentru inceput, o scrisoare a unui elev de clasa a IX-a. Dar o clasa a IX-a din anul 1987...

Pentru ca am hotarat cu totii sa ne scriem, dar ce anume nu s-a precizat - adica o scrisoare sau un biletel, eu am sa incerc sa scriu niste randuri care sa nu fie fara insemnatate. Daca m-ai vedea: stau singur la masa din bucatarie, cu un pix in mana si cu o coala alba in fata. Cine a mai vazut un urs care sa stie sa scrie? Sunt un urs, deoarece intre mine si voi ceilalti exista mari diferente de ordin moral, care ma obliga sa fiu cat mai retras posibil.

Imi plac iernile friguroase cu zapada multa, cu vant puternic care sa-ti biciuie fata, imi place sa merg mult pe jos prin zapada mai ales cand vantul viscoleste, cu taria unui uragan, zapada. Imi plac iernile grele, cu troiene de zapada cat casa, nu stiu de ce, dar atunci simt eu ca traiesc o viata placuta. Dar… imi plac si celelalte anotimpuri. Imi place foarte mult primavara, atunci cand sunt la tara. Este singurul loc unde simt cu adevarat ca a sosit primavara si, de ce nu, si toamna. Vara si iarna mi se par doua anotimpuri foarte asemanatoare! Cred ca pe tine primavara te face fericita. Nu stiu de ce, dar asa am impresia.

Imi place linistea, dar nu singuratatea. Detest singuratatea. Mi-ar placea sa locuiesc intr-o camera stil medieval, incalzita bine. Doresc sa am ceva langa mine. Ce? Nici eu nu stiu. Poate un prieten. Timpul trece… noi ne maturizam. Vom uita in buna parte viata de copil. Vom incerca sa uitam unele chipuri la care am tinut si pe care le-am iubit, dar care, spre regretul nostru, ne-au inselat asteptarile. Vom incerca sa retinem chipurile celor mai buni prieteni, pe care i-am inteles si care ne-au inteles. Vom incerca sa dam uitarii scene dramatice prin care am trecut sau pe langa care am trecut. Vom incerca sa retinem cele mai frumoase clipe din viata de adolescent. Pentru a pastra unele clipe din copilarie cat mai vii in memoria noastra le vom imortaliza pe o pelicula fotografica pe care sa o privim cu nostalgie la o varsta de la care ar trebui sa nu mai asteptam nimic. Vom pastra unele scrisori sau bilete primite de la diferiti prieteni pentru a ne mentine amintirile.

In primul rand, vreau sa stii ca ma trag din oameni saraci. Am locuit la bunicii din partea mamei pana la varsta de cinci ani. Bunicul era fierar. Departe de sat, pe malul raului Milcov, era un loc anume amenajat unde se depozitau deseuri de la demolari. Eu ii ziceam acelui loc «Rampa» si imi placea sa merg acolo. Pentru ca acolo erau gramezile de jucarii stricate. Acelea au fost cele mai dulci clipe ale copilariei mele: eram plin de jucarii, cu toate ca nu mi le cumpara nimeni. Vara, mai ales duminicile, ma duceam la scaldat la Milcov. Stateam o zi intreaga. Pe atunci era peste din belsug in apele Milcovului. Pescuiam. Cam asta era activitatea mea pe timpul verii si a toamnei. Primavara, cand incepea dezghetul, incepea nebunia. O luam desculti prin noroi, ne jucam, ne bateam intre noi, pentru ca apoi sa luam bataie si de la bunici, fiindca eram plini de noroi. Iarna era anotimpul preferat. Nu prea aveam treaba, stateam in casa la caldura si ma jucam. La venirea sarbatorilor taia tataia porcul iar eu de frica, dar si de mila ma suiam in pod ma ascundeam sub perne. Dupa ce-l taia, ieseam afara si ma harjoneam cu ceilalti copii pe langa porc. Bucuria noastra era atunci cand ii rupeam urechile si le mancam! Erau foarte gustoase. Bunica le oprea pentru mancare, iar noi ne furisam si le mancam. Cand voia si bunica sa faca mancare din urechi, ia urechile de unde nu-s! Nu mi-a placut cand n-am mai stat la bunici. M-au adus la Bucuresti, intr-o vara. Stiu, fiindca eram imbracat intr-o pereche de pantaloni scurti cu bretele care aveau culoarea verde-inchis si care-mi placeau mie mult.

Te-ai intrebat vreodata de ce sunt eu asa de «vesel»? Te-ai intrebat vreodata cate ore pe zi sunt eu «vesel»? Nu cred. Am ajuns la concluzia ca suntem morti-vii, stapaniti de sentimente nobile si traim intr-o lume moarta peste care intunericul si-a inchis neagra-i aripa, in care oamenii misuna aidoma cartitelor si a liliecilor. Si, in lumea asta moarta, tot timpul se gaseste cineva care sa profite de naivitatea si de bunatatea alcuiva. Suntem in fata unei noi trepte din viata. Trebuie sa o urcam si pe aceasta. E foarte inalta si invaluita in mister. Nu putem a privi pe platoul ei, pentru a vedea ce ne asteapta. Deocamdata, privim platoul celui de-al 15-lea an din viata. Te rog sa ma ierti daca te-am plictisit. Bine ca tu ai simtul umorului".

Ovidiu, noaptea tarziu, ianuarie 1987