Teama de o stabilizare

"Nimic nu se pierde, totul se simplifica." Acest slogan a fost asociat de BNR operatiunii de taiere a patru zerouri din coada monedei nationale. Prin aceasta metoda, banca centrala a urmarit sa evite orice asociere a leului greu cu cele trei operatiuni de stabilizare a leului, care prin caracterul lor confiscativ au lasat rani adanci in memoria romanilor "Nimic nu se pierde, totul se simplifica." Acest slogan a fost asociat de BNR operatiunii de taiere a patru zerouri din coada monedei nationale. Prin aceasta metoda, banca centrala a urmarit sa evite orice asociere a leului greu cu cele trei operatiuni de stabilizare a leului, care prin caracterul lor confiscativ au lasat rani adanci in memoria romanilor. "Nimic nu se pierde, totul se simplifica." Acest slogan a fost asociat de BNR operatiunii de taiere a patru zerouri din coada monedei nationale. Prin aceasta metoda, banca centrala a urmarit sa evite orice asociere a leului greu cu cele trei operatiuni de stabilizare a leului, care prin caracterul lor confiscativ au lasat rani adanci in memoria romanilor.

In 1929, leul era devalorizat oficial. Prin "stabilizarile" din 1947 si 1952 i s-a furat valoarea si multi au infundat puscariile sau au platit cu viata pentru ca si-au aparat "ilegal" economiile. Operatiunea de denominare este mai deosebita de "stabilizari" decat apa (de ploaie) de foc. Prin modificarile monetare din 1929, 1947 si 1952, leul si-a pierdut dramatic din valoare. La ultimele doua, pierderea a fost de fapt un jaf pe fata. Acum, leul nu-si pierde nimic din valoare.

CATACLISMUL INFLATIEI. Apa de ploaie si focul au o singura caracteristica in comun: sunt elemente ale naturii care pot duce la cataclisme. Stabilizarile s-au produs dupa doua razboaie mondiale, printre ale caror cataclisme s-a numarat si inflatia galopanta. Cu inflatie galopanta s-a produs si schimbarea sistemului economic de dupa decembrie ’89, iar "miliardarii de carton" de acum au fost asemuiti cu "imbogatitii de razboi" de atunci. Este inflatia un punct de asemanare intre cele doua tipuri de modificari monetare?

Nu se poate spune nici macar atat: ca denominarea (apa de ploaie), respectiv stabilizarea (focul) ar fi leacurile aceleiasi boli, inflatia. Denominarea de acum survine dupa ce inflatia a fost lecuita si nu face decat sa spele patru zerouri cu care aceasta a murdarit fata leului. In schimb, stabilizarile istorice au avut doar pretentia unor leacuri, arzand, pe langa averile speculative, si economiile din munca sau afacerile cinstite.

ISTORIA ZBUCIUMATA. In 1929, valoarea unui leu a fost explicit si oficial diminuata de peste 32 de ori, etalonul monedei fiind redus la 0,01 grame de aur de la 0,3226 grame. Potrivit economistului Victor Axenciuc, in 1926, inflatia "mancase" 95% din continutul de aur al leului din 1913, acesta ramanand cu doar 2,4% din substanta pretioasa. "Stabilizarea din februarie 1929 a facilitat reluarea contactului leului cu piata internationala, cu obligativitatea de convertire in aur-devize", spune analistul Ionut Balan.

"Romania Moderna" nu a mai avut timp sa ajunga sa conteze economic in jocurile de dupa primul razboi mondial. "Romania nu a participat la impartirea pietei mondiale (…), a fost importatoare de capital si un obiect de disputa pentru capitalul monopolist strain", a scris profesorul Costin C. Kiritescu, un adevarat patriarh al monetarismului romanesc, in opera sa, "Sistemul banesc al leului si precursorii lui".
Prin urmare, masura din 1929 a conservat convertibilitatea leului, dar marea criza care a urmat avea sa amane pana in 1938 revenirea leului la un statut de moneda puternica, asemanator cu cel din 1913. In epoca varfului economic din 1938, salariul lunar a ajuns la 5.750 lei. Pentru o paine se muncea 14 minute.

EXPROPRIEREA COMUNISTA. Devalorizarea din 1929 n-a avut scopurile politice ale stabilizarilor din ’47 si ’52. "Reforma monetara din 15 august 1947 a constituit un tavalug egalizator scump noilor conducatori ai statului", scrie Costin C. Kiritescu.

La randul sau, reputatul profesor Constantin Ionete ne-a spus recent: "A fost vorba de o expropriere a veniturilor romanilor, o forma monetara de etatizare. In nici o tara occidentala nu s-a rezolvat drama inflatiei si a speculei ca in Romania, iar Franta postbelica a avut o inflatie de 20.000%".

De altfel, memoria colectiva a retinut termenul "stabilizare", adaugandu-i conotatia terifianta din titulatura "Comisiei pentru redresarea economica si stabilizarea monetara", care a decis nu doar raportul de schimb de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou, ci si, mai important, plafonarea sumei care poate fi schimbata.

Ce depasea plafonul se pierdea, valoarea averilor sau economiilor mai mici sau mai mari era expropriata. Presedintele comisiei era ministrul Industriei si Comertului, Gh. Gheorghiu-Dej. Pretul anihilarii speculei a fost platit inclusiv prin exproprierea veniturilor familiilor modeste.

Deosebirea de simpla taiere a zerourilor de acum este clara: comisia lui Dej a decis sa confiste intr-o proportie impresionanta valoarea banilor aflati in circulatie.

SOVIETIZARE MONETARA. In 1947, Romania avea de platit mari despagubiri de razboi si era, practic, condusa de "consilierii" sovietici. Rusii au instalat imprimerii care emiteau lei. Monetaria Romana a fost ajutata astfel, frateste, sa faca fata platilor in contul datoriei de razboi.

De altfel, in secventa "sovietizarii monetare" s-a tras foc cu foc: etatizarea Bancii Nationale in decembrie 1946; "stabilizarea" in august 1947; nationalizarea "principalelor mijloace de productie" in iunie 1948. Conform unei vechi scheme leniniste.

"DEVIATIA DE DREAPTA". Stabilizarea din 1952 a "cizelat" marea confiscare. In 1947, toate economiile fusesera ruinate. De aceasta data, rapoartele de schimb au avantajat depunerile la CEC, fiind insa invers proportionale cu marimea economiilor: ce depasea 4.000 de lei se impartea la 200.

1952 a mai beneficiat si de "parfumul nou" al intrigilor din interiorul partidului comunist. Unul dintre protagonisti a fost ministrul Finantelor din acea vreme, Aurel Vijoli, personaj-cheie al istoriei comunizarii finantelor romanesti, care s-a opus celei de-a doua stabilizari, povesteste Constantin Ionete, si a platit cu propria libertate. Alti asa-zis deviationisti au platit cu viata (printre care ministrul Finantelor din ’47, Vasile Luca), dar, asa cum relateaza Costin Kiritescu, fara "o motivatie reala, nici politica si nici financiar-monetara". Pur si simplu, Dej, "seful partidului, ii banuia de complot impotriva sa".

ANIHILAREA INITIATIVEI PRIVATE

Cea mai mare bancnota pusa in circulatie de Banca Nationala Satenii din Sebes Olt erau producatori, negustori si expostatori de ceara de albine. Jumatate din tineri plecase in Timis, cumparase pamanturi bune si infiintase alt sat. Stabilizarea din 1947 i-a lasat fara capital circulant si amandoua satele au fost ruinate. Scopul politic al stabilizarilor din 1947 si 1952 a fost anihilarea celor mai mici posibilitati financiare de initiativa privata. Ruinarea fabricilor din 1947 trebuia sa usureze nationalizarea care a urmat in 1948. Dar si mestesugarii sau taranii trebuiau descurajati. Ba chiar au fost aduse in sapa de lemn sate intregi. INTREPRINZATORII. Sebes Olt de la poalele Fagarasului era renumit pentru productia si negustoria cu ceara de albine. "Erau toti bostinari, iar bunicul meu era unul dintre ei", povesteste publicistul Toma Roman. Ceara (bostina) era chiar exportata, de pilda in Polonia. Satul a fost suficient de bogat, incat o parte din tinerii de atunci sa-si permita sa colonizeze prin cumparare pamanturi bune din Timis, unde au infiintat un alt sat. Ambele au fost ruinate. Capitalul circulant a disparut pentru oricine avea o ocupatie banoasa. AURUL SI VALUTA. "Mii de oameni au facut puscarie si multi au murit din pricina detinerii de valuta, devenita ilegala", spune Constantin Ionete. "Un profesor de-al meu, care avea un spital, mi-a povestit falimentul acestuia. Avea active valutare pe care le-a schimbat in lei, de care s-a ales praful aproape concomitent." Se legiferase predarea catre Banca Nationala a "aurului sub orice forma". Masura a vizat mai ales milionul de medalii comemorative emise, la inceputul anului 1945, pentru a face atractiv "Imprumutul Refacerii Nationale". Costin C. Kiritescu precizeaza in Istoria Leului ca, prin emisiunea medaliilor, 5.895 kg de aur din tezaurul BNR au fost transformate in monede "identice cu piesa franceza de 20 de franci, denumita napoleon", pe care era incrustat cocosul galic. De unde si porecla. CADEREA IN MIZERIE. "Am resimtit socul trecerii la mizerie, oricate eforturi au facut ai mei sa o ascunda. Lucrurile dispareau din casa", povesteste Gheorghe Ceausescu, latinist de reputatie europeana. Coincidenta unui nume cunoscut romanilor de pe alta filiera… culturala coboara pana la tatal sau, Nicolae Ceausescu, secretar general al Ministerului Economiei Nationale in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si mama este fiica de ministru, astfel ca familia avea o bunastare apreciabila, ceva pamant si alte proprietati, "care aveau sa fie nationalizate". Profesorul Ceausescu isi aminteste de un biliard care a fost vandut inainte de 15 august ’47, iar banii respectivi au fost schimbati pe nimic. O soarta asemanatoare au avut-o colegii, copii de oameni de o anumita statura intelectuala, avuti fara sa fie mari "capitalisti". "Viata a continuat, fostii mei colegi sunt in strainatate, eu mi-am vazut de ale mele", spune cu un umor fin si buclucas profesorul Gheorghe Ceausescu.

PAINE, CARNE, ZAHAR O paine ajunsese sa coste 165.000 de lei in iulie 1947, dupa ce fusese 8 lei si 46 lei in 1938, respectiv 1944, scrie economistul Victor Axenciuc, in articolul "Pe urmele leului nostru". Zaharul atinsese recordul de 440.000 lei, branza de oi se vindea, cand se gasea, cu 460.000 lei, iar carnea de porc, cu 250.000 lei kilogramul. Cei care aveau curent electric dadeau 120.000 lei pe 1 KWh, iar cei care-si mai permiteau cafeaua cu kilogramul plateau 4.400.000 lei. ISTORIA REGIMURILOR ECONOMICE FACE ISTORIA BANILOR 1929 - Nu s-au schimbat bancnotele, ci doar s-au emis unele noi, de 500, 1.000 si 5.000 lei, pentru a face fata devalorizarii oficiale de circa 32 de ori a monedei. 1947 - In sume limitate, in functie de profesia detinatorilor, schimbarea banilor s-a facut in raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de tarani au primit cel mai mult 5 milioane de lei, iar daca aveau dovada ca au livrat statului cota de produse mai aveau voie sa schimbe in plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariatii, pensionarii si cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul sa schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Intreprinderilor li s-au convertit salariile. Negustorii au fost exclusi. Sumele neschimbate s-au blocat in conturi. Inaintea stabilizarii circulau 48.451 de miliarde, din care au fost admise la schimb numai 27.400 de miliarde, pentru care s-a primit 1.378 milioane de lei noi. 1952 - Rapoartele de schimb au avantajat depunerile la CEC, nerepetandu-se "eroarea" din 1947. Soldurile de pana la 1.000 de lei au fost recalculate in raport de 50:1, a doua si a treia mie la 100:1, iar de la a patra mie in sus cu 200:1. Altfel, rapoartele de schimb au fost duble pentru cetateni si pentru intreprinderile private (cate mai erau). 2005 - Toti leii vechi se vor schimba prin forta circulatiei, mai devreme sau mai tarziu, pentru ca vor circula in paralel. Nu exista plafon maxim de schimbare, nu se schimba puterea de cumparare. PUTEREA DE CUMPARARE In anul 1947, fata de 1938, venitul real al salariatilor publici si al pensionarilor s-a redus pana la o patrime, respectiv o cincime. Un contabil in grad mediu din institutiile statului avea, in anii 1938 si in iulie 1947, un salariu lunar mediu de 7.250 lei, respectiv de 2.155.800 lei, spun cronicarii vremii. Cu aceste salarii se puteau cumpara, in anii aceia, 226 kg, respectiv 5 kg de zahar sau 408 KWh, respectiv 18 KWh.