Angina pectorală este modul în care se exprimă afecţiunea cunoscută sub numele de cardiopatie ischemică şi reprezintă durerea toracică ce apare când o parte din muşchiul inimii nu primeşte suficient oxigen.
De cele mai multe ori acest lucru se întâmplă când există îngustări ale vaselor care hrănesc inima şi care se numesc artere coronare.
Cauza cea mai frecventă a acestor îngustări este ateroscleroza – formarea în interiorul vaselor a unor depuneri de lipide (grăsimi) care se organizează în „plăci de aterom”. În timp, acestea cresc în dimensiuni şi ajung să realizeze îngustări (stenoze) ale vaselor prin care sângele ajunge la muşchiul inimii.
Angina pectorală – simptome
Angina pectorală este resimţită de obicei ca o senzaţie de presiune, greutate, apăsare, strângere, constricţie la nivelul sternului, în profunzime.
De multe ori angina pectorală nu este descrisă ca durere ci ca o senzaţie neplăcută de jenă, de disconfort toracic sau ca o arsură la nivelul sternului.
Unii pacienţi prezintă durere doar în partea stângă a toracelui şi mult mai puţini pot avea durere doar în partea dreaptă a toracelui.
Durerea poate merge şi în alte zone (numite zone de iradiere): spre zona gâtului, în umeri, în braţe (în ambele braţe sau doar în braţul stâng, uneori până la nivelul ultimelor două degete de la mâna stângă), în încheietura pumnului stâng sau de ambele părţi, în spate sau chiar la nivelul dinţilor şi al maxilarului inferior.
Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.
Vezi și Nodulii tiroidieni și cancerul. Ce trebuie să știi
Tipic, durerea din angina pectorală apare în timpul efortului fizic şi obligă la întreruperea efortului.
Uneori, durerea din angina pectorală se asociază cu transpiraţii abundente, senzaţie de lipsă de aer, palpitaţii. Durerea din infarctul miocardic acut se poate însoţi şi de greaţă, vărsături, ameţeli, sincopă.
Diagnostic
........................
Citește mai departe AICI
Aproape că nu există vreo reprezentantă a sexului frumos care să nu își dorească să fie cu 5 cm mai înaltă și măcar 5 kg mai slabă. Dacă la înălțime nu prea au ce face, cu kilogramele în plus este...
Este imposibil să nu fi auzit de afecțiunea numită “hernie de disc”. În principiu, nu este o afecțiune ce te poate pune în pericol, însă este o afecțiune ce îți poate degrada foarte mult calitatea vieții...
Call-center-ul ALOPEDI 0364-917, dezvoltat de Spitalul de Urgență din Cluj, a fost recunoscut ca exemplu de bune practici în domeniul accesului la servicii medicale de către Organizația Mondială a...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a tras mai de mult semnalul de alarmă: în noul mileniu, depresia va face ravagii, boală vicleană cu consecinţe până la sinucideri.
Marele campion american...
România se află pe ultimul loc în UE cu privire la fondurile alocate pentru medicina preventivă, alături de Slovacia. Amândouă statele alocau 8 euro/locuitor pentru îngrijirea...
Pașapoartele de vaccinare pentru călătoriile internaționale vor luate în discuție de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit expertului Departamentului european de imunologie, Oleg...
Studiile din faza incipientă ale vaccinului anti COVID-19, produs de Johnson & Johnson, arată că acesta dezvoltă imunitate, după o singură doză. Efectele secundare sunt minime și constau în dureri de...
Majoritatea personalului medical implicat în lupta cu pandemia de coronavirus sunt imunizați pentru cel puțin 5 luni îmmpotriva virusului SARS-CoV-2, potrivit unui studiu Public Health England, scrie...
Perturbările repetate în scaun, ba constipaţie, ba diaree, apariţia sângelui în materiile fecale sunt situaţii în care doar medicul este cel responsabil de un diagnostic corect, pe baza unor...
Încă o tulpină a virusului SARS-CoV-2 a fost identificată în Japonia. Patru persoane din Tokyo au fost confirmate la data de 2 ianuarie. Acestea s-au întors din Amazon și au ajuns pe Aeroportul Haneda, unde...
Vaccinul anti COVID-19, realizat de Pfizer/BioNTech oferă protecție și împotriva mutațiilor recent descoperite ale virusului, se arată într-un studiu realizat de Pfizer în...
A fost încheiat un nou acord între Pfizer/BioNTech și UE pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19, care se adaugă celor 300 de milioane care au fost distribuite, a anunțat...
Vaccinul produs de compania americană Moderna oferă protecție împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2 timp de circa doi ani, potrivit directorului executiv Stephane Bancel, citat de Reuters. Însă va fi nevoie...
Amânarea cu două săptămâni a efectuării celei de-a doua doze a vaccinului anti COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech este acceptată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată...
Acum mulţi ani, chirurgii se întreceau să scoată apendicele sau amigdalele, de cum apăreau cele mai mici neplăceri produse de acestea. Mai apoi, medicina a constatat că amigdalele sau polipii nu sunt lipsite de or...