De ce nu este bine să ai o inimă mare

Insuficienţa cardiacă reprezintă scăderea, în diferite grade, a capacităţii inimii de a pompa şi de a distribui suficient sânge către ţesuturi. Astfel, în lipsa unei cantităţi suficiente de oxigen şi de nutrienţi, toate organele suferă. Insuficienţa cardiacă este un stadiu în evoluţia oricărei afecţiuni cardiace şi incidenţa sa este în ascensiune. Cauzele: creşterea frecvenţei acestor maladii, prelungirea duratei de viaţă şi diversificarea posibilităţilor terapeutice avansate, ce permit ameliorarea unor boli altădată incurabile.

În SUA, insuficienţa cardiacă este considerată boala cardiacă cu cea mai rapidă creştere, ea afectând în prezent 5 mili­oane de oameni, cu 550.000 de noi cazuri diagnosticate anual şi 300.000 de decese. Totodată, este prima cauză de spitalizare după vârsta de 65 de ani. Este mai frecventă după 55 de ani, (deşi poate apărea la orice vârstă), fiind repartizată în mod egal la ambele sexe. Totuşi, la femei apare mai târziu, ele supravieţuiesc mai mult şi tind să conserve mai bine funcţia de pompă a inimii.

Insuficienţa cardiacă este un fenomen complex ce are diverse cauze şi  poate fi clasificată după diferite criterii. În principiu, poate fi vorba fie de un mecanism care afectează forţa de contracţie a inimii sau de un deficit de umplere a inimii. În primul caz, din diferite motive, funcţia de pompă nu e eficientă, astfel că o cantitate mai mică de sânge este trimisă în vasele de sânge la fiecare bătaie, fluxul de sânge scade şi organele nu sunt bine irigate. Aşa se întâmplă, de pildă, dacă forţa miocardului este slăbită din cauza unei irigări insuficiente din cardiopatia ischemică sau apariţia unor zone slăbite după un infarct.

Dilatarea
Sângele care nu a putut fi pompat stagnează în inimă. În această situaţie, inima trebuie să se dilate ca să preia cantitatea suplimentară de sânge. În cazul în care există un deficit de umplere înseamnă că, din diferite motive (inflamaţie, miocard îngroşat, zone de fibroză), ventriculele (cavităţile inferioare ale inimii, care au cel mai important rol contractil) nu se dilată suficient pentru a se umple cu cantitatea necesară de sânge şi, implicit, aportul de sânge către organe scade şi el.

Boli cardiovasculare
Există numeroase maladii, unele cardiovasculare, altele extracardiace (dar cu răsunet asupra inimii) care pot genera insuficienţă cardiacă. Acestea pot fi clasificate mai simplu în boli prin afectarea inimii şi boli care obligă inima la un efort suplimentar (o suprasolicită), deşi de multe ori fenomenele se intersectează la întâmplare.

Citește pe Antena3.ro

Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză

Din prima categorie fac parte bolile coronariene, cea mai frecventă cauză de afecţiuni cardiovasculare, dar şi de insuficienţă cardiacă. În acest caz, peretele vaselor coronare (care irigă inima) se îngustează prin depunerea plăcii de aterom şi fluxul de sânge scade, ceea ce înseamnă că unele zone ale inimii vor primi mai puţin sânge, ceea ce asigură supravieţuirea, dar nu funcţionarea optimă a organului. De asemenea, din placa aterosclerotică se poate desprinde o porţiune care blochează un teritoriu arterial şi astfel se instalează infarctul, care produce distrucţia peretelui şi refacerea sa cicatriceală, zonă care, din păcate, nu mai funcţionează eficient.

Boli de efort
Bolile care obligă inima la un efort sporit sunt mult mai numeroase. În primul rând, se situează hipertensiunea arterială, în care există o presiune mare în artere, ce impune un efort mai mare de pompare. Tot aici se înscriu şi afecţiuni valvulare. Valvele sunt mici formaţiuni anatomice prezente la nivelul orificiilor inimii (de trecere din atrii în ventricule sau din ventricule în arterele mari) şi care, în mod patologic, pot fi prea înguste (stenozate) sau prea largi. În ambele cazuri, inima se confruntă cu un efort suplimentar.

Stânga, dreapta...
Insuficienţa cardiacă poate afecta partea stângă sau dreaptă a inimii sau poate fi globală. Insuficienţa cardiacă stângă este cea mai frecventă, deoarece ventriculul stâng este cea mai importantă zonă de contracţie a inimii şi, de obicei, ea se complică şi cu insuficienţă cardiacă dreaptă. În insuficienţa cardiacă stângă, sângele care nu poate fi pompat eficient stagnează în plămâni, iar lichidul trece din vasele de sânge în ţesutul pulmonar, determinând tulburări respiratorii (dispnee).

În insuficienţa cardiacă dreaptă, sângele stagnează la peri­ferie, în membrele inferioare şi abdomen, determinând edeme şi ascită (lichid în abdomen). Insuficienţa cardiacă poate fi cronică, instalându-se lent, ca în majoritatea afecţiunilor menţionate, sau poate fi acută, cauzată de un infarct, de o trombembolie pulmonară, de o infecţie ori de o reacţie alergică severă. În cazurile cronice, organismul dezvoltă diverse meca­nisme de adaptare, dar care în timp devin ineficiente. Astfel sunt: alungirea fibrelor musculare cardiace, cu dilatarea inimii care poate primi astfel mai mult sânge, înmulţirea numărului de fibre şi îngroşarea peretelui pentru o mai bună contracţie, stimularea sistemului adrenergic care activează funcţiile cardiace şi, implicit, forţa de contracţie sau sistemul renina-angiotensină, prin care rinichiul creşte retenţia de lichide, încercând să suplinească astfel fracţiunea mai mică de sânge pompat. În timp, cordul ia un aspect caracteristic, mărit în volum, globulos, cu pereţii subţiaţi. Dar acesta nu este de fapt semnul unei adaptări eficiente, ci, din păcate, a unei deteriorări anatomice şi funcţionale.

Simptome
Simptomele insuficienţei cardiace depind de stadiul acesteia, de tipul de insuficienţă (stânga sau dreapta), de natura şi de gravitatea maladiei  cauzale. Ele pot fi uşoare sau severe, persistente sau temporare. Uneori, în stadiile compensate, bolnavul nu este conştient că are un grad de insuficienţă cardiacă, că suferă de o boală cardiacă de o anumită gravitate (de exemplu, cardiopatia ischemică nedureroasă, unele boli valvulare, cardiomiopatii etc.). Ceea ce nu este în nici un caz un lucru îmbucurător sau inofensiv, căci întârzie luarea deciziilor te­rapeutice, esenţiale pentru evoluţia ulterioară a bolnavului. De aceea, controalele periodice la medicul de familie au, printre altele, rolul de a semnala astfel de situaţii.

Unul dintre simptomele principale este dispneea (respiraţie dificilă), care apare iniţial la eforturi mai mari, apoi din ce în ce mai mici, minime, ulterior, şi în repaus. Dispneea este accentuată atunci când bolnavul stă întins şi se ameliorează dacă acesta stă în şezut, de aceea, suferinzii preferă să doarmă având capul patului ridicat la un unghi de 45 de grade. Alteori, dispneea apare în timpul nopţii, trezind bolnavul din somn. Dispneea mai este însoţită de tuse seacă, frecventă, iritativă, uneori, cu expectoraţie sanguinolentă. Mai apar oboseală şi slăbi­ciune, scăderea capacităţii de efort (din cauza reducerii fluxului peri­feric de sânge), edeme ale membrelor inferioare, ascita (lichid în abdomen) şi hepatomegalie (mărirea de volum a ficatului).

Creşterea presiunii intraabdominale produce scăderea apetitului (cu toate acestea se produce o creştere în greutate prin retenţia de lichide), greaţă, balonare, constipaţie, iar scăderea irigaţiei cerebrale determină confuzie, anxietate, dureri de cap, tulburări de memorie, insomnii etc.

Diagnostic
Diagnosticul este pus pe baza unui consult cardiologic şi necesită multe alte teste: radiografie toracică, EKG (electrocardiogramă), ecocardiografie (care apreciază funcţia de pompă sau de umplere a inimii, putând măsura fracţia de ejecţie, adică procentul de sânge pompat de ventriculul stâng la fiecare bătaie şi care, în mod normal, este în jur de 55%), test de stres (care apreciază felul în care inima se adaptează la efort), cateterism cardiac pentru depistarea arterelor coronare îngroşate, ventriculogramă (care apreciază forţa de contracţie a ventricu­lului stâng) etc. Stadializarea este şi ea importantă, deoarece permite adoptarea strategiei terapeutice.

Sfaturi
Pentru a preveni instalarea insuficienţei cardiace trebuie să trataţi corect şi responsabil maladiile cardiace de care suferiţi şi să eliminaţi factorii de risc. Tratamentul este unul de lungă durată, practic pe viaţă, cu multe renunţări, cu ajustări şi tatonări. De aceea, colaborarea dumneavoastră cu medicul trebuie să fie foarte strânsă. Iată câteva măsuri generale:
n) Menţineţi în limite normale greutatea, tensiunea arterială, nivelul glicemiei şi colesterolul sanguin
n) Cântăriţi-vă zilnic şi raportaţi medicului orice creştere bruscă în greutate (nu numai obezitatea trebuie evitată, dar şi retenţia de lichide)
n) Renunţati la fumat, consumul abuziv de alcool, adoptaţi o alimentaţie cât mai sănătoasă, cu un număr adecvat de calorii, cu aport de fibre alimentare şi de potasiu, dar cu li­mitarea aportului de sodiu sub 2 grame pe zi (atenţie! cantităţi mari de sodiu  există deja în alimente) şi evitarea glucidelor, a grăsimilor saturate, trans sau a colesterolului. În unele cazuri s-ar putea ca medicul să vă ceară să vă restrictionaţi şi aportul de lichide
n) Odihniţi-vă suficient şi pentru o mai bună respiraţie ridicaţi capul patului la un unghi de 45 de grade
n) Nu renunţaţi la exerciţiile fizice, ci adoptaţi un program adaptat capacităţii dumneavoastră de efort
n) Evitaţi eforturile mari, planificaţi perioade de odihnă şi în timpul zilei şi evitaţi stresul

Alte cauze
Insuficienţa cardiacă poate fi determinată şi de defecte congenitale (diferite anomalii anatomice care stânjenesc dinamica fluxului sanguin) sau de tulburările de ritm (fie prin creşterea, fie prin scăderea acestuia). De asemenea, afecţiuni de sorginte diversă: diabet zaharat, lupus, anemie severă, boli renale sau pulmonare cronice (de exemplu, bronhopneumopatia obstructivă cronică sau fibroza pulmonară), hiper sau hipotiroidism etc. pot contribui la apariţia unei insuficienţe cardiace.

Clasificare
Insuficienţa cardiacă este clasificată în patru stadii, de la I la IV sau de la A la D, în funcţie de autori, stadiul I sau A fiind cele incipiente. Astfel, stadiul A include persoanele care nu au insuficienţă cardiacă, dar prezintă acest risc, adică suferă de diabet, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică etc. Stadiul B cuprinde persoanele care au insuficienţă cardiacă stângă, dar aceasta nu e evidentă simptomatic, iar diagnosticul este pus printr-o ecocardiografie cu fracţie de ejecţie (dacă aceasta este sub 40%). Stadiul C cuprinde persoanele care prezintă simptome în funcţie de gradul de efort, în special dispnee, palpitaţii, oboseală, iar stadiul D, insuficienţa cardiacă severă, ce nu răspunde sau răspunde doar parţial la tratament.

Medicamente
Tratamentul medicamentos include mai multe grupuri de medicamente: inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (produc vasodilataţie si scad astfel efortul cardiac), blocante ale receptorului angiotensinei II (efecte similare), beta blocante (scad frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială, precum şi riscul apariţiei unor aritmii), digoxina (îmbunătăţeşte contracţia cardiacă), diuretice (scad acumularea de lichide), antagonişti de aldosteron.

Viaţă normală
Există medicamente care pot precipita instalarea insuficienţei cardiace, care trebuie deci evitate: unele antiinflamatorii, antiaritmice sau decongestive, majoritatea blocantelor canalelor de calciu, antiacide care conţin sodiu. De asemenea, orice modificare a tratamentelor sau orice ajustare a dozelor vă poate expune aceluiaşi fenomen, deci nu luaţi aceste decizii de unul singur. Nu trebuie să vă consi­deraţi condamnat la inactivitate. Urmând îndru­mările medicului, făcând schim­bările necesare, restabilindu-vă priorităţile, puteţi să lucraţi, să duceţi o viaţă activă, să mer­geţi în vacanţe. Şi chiar este important să aveţi o viaţă normală!