Şcoala părinţilor

Începerea şcolii, aşteptată unanim cu emoţie şi îngrijorare de părinţi, este întâmpinată în mod diferit de copii: de unii cu nerăbdare, de alţii cu regret şi angoasă, de unii cu nepăsare. Sentimentele pe care le percep la părinţi, ca şi ideile, principiile ce transpar insistent din discuţiile cu aceştia sunt filtrate de copil prin propria personalitate.

Uneori, ei dezvoltă teama că nu vor fi la înălţimea aşteptărilor, că nu vor reuşi, că îşi vor dezamăgi familia. Alteori, văd totul ca o imensă corvoadă, iar alteori intervenţiile părinţilor au un efect opus, copiii devenind refractari. De fapt, ar trebui să le prezentăm lucrurile simplu, fără accente dramatice, astfel încât ei să privească totul cu interes şi responsabilitate, chiar cu plăcere şi bucurie, dar în nici un caz cu nelinişte şi respingere.

În definitiv, mai mult decât obţinerea unor note, obiectivul nostru trebuie să fie modelarea personalităţii copilului şi dezvoltarea unui stil de viaţă în care să primeze creativitatea, dorinţa de perfecţionare, învăţarea zilnică a unor lucruri noi, autodisciplina. În discuţiile cu copiii, care trebuie să fie calme, realiste, concrete, la nivelul lor de înţelegere, trebuie să le prezentaţi tonic şi pozitiv evenimentele care vor urma, transformările care vor interveni, să le daţi exemple, să inventaţi mici istorioare, poveşti de viaţă, construind o lume de posibilităţi şi proiecţii în viitor.

În primele săptămâni de şcoală, încercaţi să fiţi mai mult acasă, să îl luaţi după ore, să îi cunoaşteţi colegii şi profesorii şi, mai ales, să depistaţi orice urmă de îngrijorare a copilului, orice schimbare de dispoziţie. Dacă nu puteţi fi acasă în acest timp, încercaţi să veniţi mai devreme şi să petreceţi seara împreună, încurajându-l să vă povestească evenimentele zilei.

SOMNUL, ESENŢIAL
Un lucru însemnat la care trebuie să reflectaţi este programul de viaţă al copilului. Dacă alimentaţia este mereu în atenţia mamelor, orele de somn ar trebui să fie la fel de importante. Somnul este esenţial în dezvoltarea sistemului imunitar, în funcţionarea aparatului endocrin, în dezvoltarea ţesuturilor, a muşchilor şi oaselor şi în buna funcţionare a creierului. Lipsa somnului determină tulburări de creştere şi dezvoltare, iritabilitate, scăderea concentrării, a atenţiei şi a capacităţii de învăţare şi de efort fizic.

Orele de somn variază cu vârsta, astfel între 6 şi 9 ani sunt necesare 10 ore de somn pe noapte, între 10 şi 12 ani, 9 ore, iar peste această vârstă 8-9 ore, intervale care, din păcate, frecvent, nu sunt respectate.

Este important ca elevii din ciclul primar să fie în pat la ora 8:00 seara, cu lumina stinsă, astfel ca până la ora 9:00 cel târziu să doarmă. Acest lucru e puţin frustrant pentru părinţii care muncesc şi vin acasă destul de târziu, dorindu-şi să petreacă cât mai mult timp cu copilul, dar e spre binele micuţului. De aceea, în jurul orei 19:00 trebuie începute preparativele de la sfârşitul zilei, pregătirea hainelor de a doua zi şi a ghiozdanului, cina, baia. Apoi, copilul trebuie pus în pat, într-o atmosferă calmă, liniştită, caldă, moment în care puteţi petrece câteva clipe, citindu-i sau spunându-i poveşti. Trebuie instituită cu perseverenţă o rutină, astfel că trezirea şi culcarea să se facă aproximativ la aceleaşi ore în fiecare zi.




TEME ŞI ACTIVITĂŢI RECREATIVE
Planificaţi împreună cu copilul orele de teme, de recreere şi odihnă. Temele trebuie începute după o perioadă scurtă de repaus, numai de către copil, în linişte, concentrat, fără televizor sau calculator. Nu participaţi activ, insistent la rezolvarea temelor, anuntaţi-l însă că sunteţi disponibil pentru discuţii, întrebări, şi rezolvarea unor nelămuriri. Temele pot fi, mai ales în primii ani de şcoală, controlate la sfârşit de către părinte, care trebuie să insufle mai multă încredere decât să se impună.

O preocupare la fel de importantă trebuie să fie propunerea unor activităţi recreative folositoare, care să îi stimuleze înclinaţiile şi să contribuie la dezvoltarea sa armonioasă fizică şi psihică. Încă nu vă cunoaşteţi pe deplin copilul şi el însuţi nu se cunoaşte. Pentru aceasta, propuneţi activităţi diverse, urmărind reacţia şi interesul copilului, până veţi descoperi împreună ce i se potriveşte. Activităţile fizice, sportul sunt la fel de importante. Dacă nu faceţi aceste activităţi, copilul se va limita la a privi la televizor şi la jocuri pe calculator, ceea ce duce la sedentarism (cu posibilitatea dezvoltării unor afecţiuni cronice în viitorul apropiat), limitarea orizontului sau afectiv şi intelectual.

Relaţia cu ceilalţi trebuie atent monitorizată. Din păcate, din ce în ce mai mulţi copii, fete sau băieţi, sunt hărţuiţi, timoraţi de colegi mai mari sau chiar de aceeaşi vârstă. Agresiunile pot fi verbale, psihice sau fizice. De multe ori, copilul este ameninţat şi nu dezvăluie aceste amănunte nefericite părinţilor sau profesorilor. Dacă aveţi însă o relaţie apropiată cu copilul dumneavoastră, veţi fi capabil să observaţi micile schimbări de comportament: acesta e neliniştit, tinde să se închidă în el, se izolează, îşi pierde încrederea în sine, capacitatea de învăţare şi concentrare se reduc.

Copilul caută să se sustragă de la activităţile şcolare, pretextând deseori că e bolnav, evită locurile de joacă, îşi face doar prieteni mai mici decât el. Deseori notele sale scad. Uneori, prezintă semne de lovituri sau are hainele şi caietele deteriorate.

Aceste tulburări psihologice pot deveni în unele cazuri grave organice, copilul putând prezenta simptome digestive (tulburări de apetit, dureri abdominale, greaţă, diaree), dureri de cap, tulburări de somn. Situaţia este la fel de gravă dacă propriul copil este un mic terorist, un abuzator, căci acest lucru va afecta comportamentul şi caracterul său în viitor. De asemenea, dincolo de inocenţa specifică vârstei, trebuie să atrageţi atenţia copilului asupra contactelor cu persoane străine.

Deşi încercăm să ne deprindem de timpuriu copiii cu regulile de politeţe, ei nu trebuie încurajaţi să interacţioneze cu persoane necunoscute, indiferent de vârsta şi comportamentul acestora.




Cu fiecare an, independenţa copilului se măreşte şi de aici şi necesitatea unor precauţii şi reguli. În primul rând, deprindeţi-l să circule corect pe stradă şi în mijloacele de transport pe care le va folosi. În locurile de joacă şi pe terenurile de sport, asiguraţi-vă că este supravegheat de un profesor, antrenor sau de alt părinte, că poartă echipamentul de protectţie şi nu se avântă în acţiuni nepotrivite sau periculoase. Spălatul pe mâini, folosirea batistelor de hârtie, a obiectelor individuale de igienă şi cosmetică sunt, de asemenea, esenţiale în colectivităţile de copii, care reprezintă un imens rezervor de boli.

INDEPENDENT SAU SUPRAVEGHEAT?
O problemă esenţială este linia de demarcaţie dintre respectarea independenţei copilului şi supravegherea lui. Nu numai copiii mici trebuie supravegheaţi, dar şi cei mai mari sau adolescenţii, fireşte în modalităţi şi cu scopuri diferite. După decenii de educaţie prin rigiditate şi constrângere, am ajuns să percepem fiecare regulă ca pe o încălcare a libertăţii. Regulile sunt însă necesare în educaţia copilului pentru sănătatea şi instruirea lui. Orele de somn, programul de muncă şi joacă, activităţile de recreere şi destindere trebuie să se desfăşoare într-un sistem care să ţină seama de dorinţele copilului, dar şi de experienţa părintelui.

Deşi mamele iubitoare au tendinţa de a acapara copilul şi a i se dedica exclusiv, este bine să cooptaţi în educaţia şi îngrijirea lui şi alţi membri ai familiei, în primul rând tatăl, dar şi fraţii mai mari, bunicii, inclusiv unchii şi mătuşile. O familie apropiată, unită va da mai multă siguranţă şi confort psihic copilului. Şi,nu uitaţi, că nu doar profesorii, dar şi colegii, prietenii, anturajul copilului trebuie bine cunoscute de către părinţi.

Să ne ferim însă să facem din copilul nostru opera noastră, rezultatul ideilor, experienţelor, a eşecurilor şi frustrărilor noastre. Să ne limităm doar la a-l ajuta să îşi atingă potenţialul maxim, să îşi definească propria personalitate.

EXEMPLUL PERSONAL
Nu e suficient să îi impunem copilului ceva sau să îl stimulăm recompensându-l după realizarea îndatoririlor, după cum nu este firesc să îi creem iluzia că nu are decât drepturi şi nici un fel de îndatoriri extraşcolare, familiale sau gospodăreşti. Ar trebui însă să primeze exemplul personal, activităţile profesionale şi gospodăreşti pe care le desfăşurăm, modul în care ne achităm de ele, pasiunile şi modalităţile noastre de recreere, relaţiile cu familia şi cu cei din jur.