Ficatul gras apare la oamenii obezi, la cei cu diabet, la cei cu grăsimi multe în sânge. Era acuzat acel fenomen al vieţii moderne numit sindrom metabolic X, care înseamnă obezitate, diabet, hipertensiune arterială şi dislipidemii.
Continuă să explice despre ficatul gras profesor doctor Alexandru Oproiu, şef de şcoală în medicina tubului digestiv. Se menţiona că bărbatul nu trebuie să depăşească 102 cm măsuraţi peste abdomen, iar femeile 88 de cm. Tot ce este în plus înseamnă obezitate. În sindromul metabolic X intervenea noţiunea de dislipidemie, adică de multe grăsimi în sânge. Plafonul maxim pentru trigliceride este de 150, iar la colesterolul bun, cel de înaltă densitate, care nu se depune pe vase, bărbaţii nu trebuie să aibă mai puţin de 40, iar femeile mai puţin de 50. Tensiunea arterială admisă este 13,5 cu 8,5, iar glicemia nu mai mare de 110. Dacă un om este obez şi suferă de cel puţin două dintre stările de mai sus, adică obezitate, diabet, dislipidemii, el se încadrează în sindromul metabolic X.
Statisticile au arătat cifre îngrijorătoare. În rândul populaţiei de până la 40 de ani, 7% au sindromul metabolic X. În categoria de vârstă de la 40 la 60 de ani, 25% suferă de sindromul metabolic X. Iar peste 60 de ani procentele cresc. Din rândul celor cu sindrom metabolic, 46% au fibroză avansată în ficat, iar 20% ciroză. Ficatul gras are mai multe etape de evoluţie. La început este vorba despre steatoza hepatică simplă, care se traduce prin încărcarea cu grăsime a celulelor ficatului. Dintre cei cu steatoză simplă, 20% trec în etapa a doua, mai gravă, de steatohepatită, adică grăsimile din celula ficatului declanşează inflamaţia în ficat, iar analiza de transaminaze e mare. Dacă este vorba despre ficat gras, în analiza transaminazelor TGP prezintă o valoare mai mare decât TGO. Ficatul gras este o boală parşivă. Ea nu prea dă semne. 65%-70% dintre cei cu ficat gras nu înregistrează nici un simptom.
Citește pe Antena3.ro