Insuficienţa renală

Rinichiul este unul dintre cele mai spec­taculoase organe. O superbă creaţie a Dumnezeirii. Ca de altfel tot organismul omului. Chinezii numesc rinichii „fân­tâna vieţii”. Splendidă metaforă! Chiar medicina clasică face o reverenţă în faţa purtării de domn, a atitudinii de gentleman a ri­ni­chiului. Generozitata rinichiului este de necontestat.

Când rinichiul primeşte semnale că alte organe se află în sărăcie de energie, el cedează din re­zerva lui de ener­gie scoţând din impas alte părţi ale or­ga­nis­mului. Şi cu toate astea, rinichiul poate ajunge în una din grelele boli – insuficien­ţa renală. Cu toate că şi re­zerva de capacitate a rinichilor este spectaculoasă. Când un tânăr îşi pierde un rinichi, ana­lizele, respectiv ureea, creatinina, nu se înrău­tă­ţesc. Adică, 50% din rinichi funcţionează acoperind capacitatea renală. Când se mai pierd 15% şi din al doilea rinichi, singurul existent, de abia de atunci încep să se deterioreze analizele. Cu alte cuvinte, când ajunge doar la 35% din capacitatea renală totală încep să crească substanţele toxice în organism, fiindcă ele nu mai sunt eliminate prin sistemul renal.

Filtru de maşină

Rinichiul este şi un filtru al organismului, dar şi un cenzor al metabolismului: adică rinichii reţin ce substanţe sunt utile şi elimină acele părţi nocive. In­suficienţa renală înseamnă că s-a pierdut total sau par­ţial activitatea funcţională a rinichilor. Încercând o metaforă, rinichii aflaţi în insuficienţă renală pot fi comparaţi cu un filtru de maşină colmatat, adică în­fun­dat, care reţine toxinele nedorite, iar prin ochiurile lărgite pierde elementele utile corpului. Continuă să explice această boală prof. dr. Mircea Penescu, mana­gerul general al Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Ca­rol Davila”. Insuficienţa renală e numitorul comun al unor boli renale, care conduc la suferinţa numită in­su­ficienţă renală. Celulele rinichilor, nefronii, nu mai func­ţionează. În boala numită insuficienţă renală, ne­fronii mor şi spaţiul e umplut cu ţesut fibros, întărit, fără funcţie. Nefronii, adică celulele rinichiului, scad din pricina insuficienţei până la o cifră critică, când apar perturbările. Bolile renale cronice evoluează spre uree şi uremie, adică merg spre insuficienţă renală.

La analize medicale!

Prima etapă a insuficienţei renale este insuficienţa compensată. După moartea unor celule ale ri­nichiului, nefronii rămaşi devin mai mari, mai puter­nici şi se luptă ca zmeii să facă faţă funcţiilor re­nale. Insuficienţa renală se compensează prin mai multă urină. În faza compensată, bolnavul nu mai urinează aproximativ 1.500 ml încărcaţi cu toxine, ci 2.500-3.000 ml. Acesta este un semn rău, fiindcă urina e mai diulată şi este evacuată mai mult noapt­ea. Boala avansează şi, în analize, cresc valorile la uree, creatinină, acid uric, care sunt principalele toxine. Aceasta este faza compensată a insuficienţei renale. Urmează etapa mai gravă, faza decompensată, cu stadiul preuremic, când toate mecanismele de compensare sunt depăşite şi orga­nismul devine intoxicat. Ultimul stadiu al insuficienţei renale este numit stadiu uremic. Toate tulburările pe care le vom descrie din faza decompensată sunt mai grave şi duc la o intoxicaţie cronică a organismului. În stadiul uremic, există doar două căi: dializa renală sau transplantul renal. Dar acestă fază presupune şi complicaţii.

Citește pe Antena3.ro

Încă o tragedie pe E85. Un tânăr și-a pierdut mama și fratele, după ce a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit de o ambulanță

În primul rând, există tulburări cardiovasculare. Dintre acestea se menţionează hipertensiunea renală, care este greu de stăpânit. În plus, creşte volumul de apă din corp din cauza reţinerii de sare. Hipertensiunea renală înregistrează o explozie la valorile minime. Această hipertensiune renală urgentează sclerozarea rinichiului şi se agravează insuficienţa renală.

Complicaţii

Boala de insuficienţă renală afectează inima, care se îngroaşă, vasele nu mai fac faţă să aducă sânge la inimă. Cordul se deteriorează treptat. Boala renală duce şi la cardiopatie ischemică şi la insuficienţă cardiacă.

Persoanele cu insuficienţă renală mor de 10-30 de ori mai des de inimă decât cardiacii fără necazuri la rinichi. Din insuficienţa renală se ajunge şi la anemie severă cronică cu scă­derea hemoglobinei, aşa că se impune un tratament cu eri­tro­poetină. Deci până acum am enu­me­rat grave consecinţe ale in­su­fi­cien­ţei renale cum sunt hipertensiunea, cardiopatia, anemia, mărirea inimii.

Bolnavul renal cronic e un om foarte chinuit. Cel cu uremia mare devine bolnav otrăvit de toxine, nu mai are poftă de mâncare, se reduc şi proteinele. Suferinzii de insuficienţă renală sunt slabi, nenutriţi, li se topesc muşchii, sunt palizi, au o faţă caracteristică chinuită de om cu uremia mare, de uremic. Digestia este grea, apar greţurile, vărsă­turile, se petrece o degringoladă a metabolismului. În corpul bolnavului de insuficienţă renală se ajunge ca propriul organismul să-şi mănânce ţesuturile, muşchii. Se instalează dezchilibre în balanţele unor elemente. Calciu este puţin şi apare mult fosfor. Paratiroidele, acele glande care sunt afectate şi ele de rinichi, îşi procură calciu din oase şi se ajunge la oase înmuiate, fragile care se rup uşor.

Osteoporoza apare mai devreme şi e avansată. Omul cu insuficienţă renală suferă şi de osteopatie renală, adică de deteriorarea oaselor din pricini renale. În faza compensată, bolnavul de insuficienţă renală trebuie să facă o dată pe an controale şi să respecte cu sfinţenie medicaţia prescrisă de nefrologi. Iar în faza de insuficienţă renală finală, aşa cum aminteam, din păcate, nu există decât soluţia transplantului renal sau al „spălării” rini­chi­lor prin ­dializă o dată la două-trei zile.