Lenevirea urechii

Cu înaintarea în vârstă slăbeşte vederea de aproape, dar se împuţinează şi auzul. Şi dacă, după 40 de ani, necesitatea de a purta ochelari cu plus la citit se numeşte prezbiopie, micşorarea auzului cu trecerea anilor se numeşte prezbiacuzie.

Prin înaintarea în vârstă pierdem sunetele înalte de 4.000-8.000 Hz. Acest fenomen de împuţinare a auzului în zona sunetelor înalte se sesizează mai greu, pentru că vocea umană e pe frecvenţe mai joase, între 500-2.000 Hz. Când intră în cabinetul medicului ORL-ist oamenii mai în vârstă rostesc următoarea frază fără a o termina: "aud bine, dar parcă...".

Celule senzoriale din labirintul urechii interne, care transformă unda sonoră a sunetului în curent bioelectric cu destinaţia creier, ei bine aceste celule îmbătrânesc. Dar îmbătrânesc şi acele suprafeţe din creier responsabile de auz şi care nu mai recepţionează cum trebuie curenţii bioelectrici din urechea internă. Tocmai de aceea, pentru a lupta cu această împuţinare a auzului prin vârstă trebuie să luăm medicamente de îmbunătăţire a circulaţiei cerebrale. Aceste medicamente vasodilatatoare menţin în viaţă şi celulele neurosenzoriale din ureche, dar şi celulele creierului. Cu medicamente de îmbunătăţire a circulaţiei, prin dilatarea vaselor întârziem presbiacuzia.

Există păreri greşite cum că purtarea protezei auditive te împinge mai repede spre surditate. Complet eronat. Aparatul auditiv ne ajută, căci menţine deschise căile neuronilor şi nu lasă celulele din creier şi celulele senzoriale din urechea internă să se lenevească. Proteza auditivă amplifică sunetele şi nu te împinge spre surditate, ci amână instalarea surdităţii de vârstă. E pe undeva o aplicare a zicerii "funcţia creează organul". Punând la lucru neuronii din creier în zona auditivă şi celulele din urechea internă ţinem în viaţă auzul, amânând surditatea de bătrâneţe.